mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Vechituri: Amintiri despre lucruri care vor fi uitate

Leave a comment


Alaltaieri s-au implinit 24 de ani de la moartea tatalui meu. Uitasem…

Mi-a amintit mama mea, ea tine minte. Eu port amintiri sau, dimpotriva, le pierd, dupa un algoritm ciudat pe care n-am reusit sa-l definesc inca.

Am amintiri de atunci, de dinainte si de dupa; multe…

E dificil sa uiti ceea ce merita sa fie uitat si sa-ti amintesti ceea ce trebuie pastrat in memorie. Eu le incurc, le amestec. Pastrez pe fundul retinei culori si mirosuri, rumeg sunete si gust in adancul timpanelor  ganduri care s-au perindat odata prin fiinta mea.

Nimic din ce-a fost nu se pierde. Se ascunde doar in noi, se transforma in ceea ce suntem, am devenit.

Parintii traiesc in copii, arborii taiati in scandurile care ne vor sprijini somnul si Isus vorbeste despre rasplata primita pentru un efemer pahar cu apa daruit unui insetat, invesnicind astfel cel mai marunt lucru, cel mai banal gest.

La ce-s bune amintirile?

Sa invatam din ele?

 N-o facem, de cele mai multe ori. Nici macar nu intelegem ce s-a intamplat si de ce!

 Ne rupem dintii in coaja lucrurilor, tanjind dupa miez, nerabdatori si de aceea superficiali in a astepta macinarea lenta a acesteia si bucuria launtrului descoperit cu uimire.

Uneori amintirile chinuie si atunci au nevoie sa fie nu amputate, ci vindecate.

“Priviti spre stânca din care ati fost ciopliti, spre gaura

gropii din care ati fost scosi.”

Sa-ti privesti boala din trecut, prin ochiul sanatos al prezentului; amintindu-ti rana, sa-ti mangai cicatricea cu o nemarginita pace, recunoscator pentru ca a fost si a trecut.

Fara amintiri, am inceta sa mai existam. Extrema abandonare a lor este o boala. Amnezicii nu sunt fericiti si nici nefericiti. Ei inceteaza sa mai fie si incep sa exsiste din nou, fie recuperand vechile amintiri, fie traind si construind astfel altele noi.

Singurul loc unde putem trai fara amintiri este cerul.

Adica eternitatea care inghite deopotriva trecutul, prezentul si viitorul.

Pana atunci, pe drumurile trecutului, intalnind suferinta, sa-i cerem sa ne arate drumul catre suferinta fara egoista depresie si bucuriei sa ne duca la a ne bucura fara stupida superficialitate.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s