mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Vechituri: Neliniste de Craciun

Leave a comment


Nasterea inseamna durere.

Se cauta in prezent metode pentru a inlatura aceasta durere, sau cel putin pentru a o reduce. Sper ca astfel de metode sa nu fie niciodata gasite si intotdeauna sa asociem ideea de nastere cu cea de suferinta.

Este asocierea care da perspective corecta asupra vietii, a insemnatatii lucrurilor, a mortii, care le leaga impreuna pe toate acestea si le pune intr-o ecuatie ale carei necunoscute vorbesc despre nevoia de cer a fiecaruia dintre noi.

Si pentru ca, in principiu, asociem ideea de durere cu cea de moarte, poate ca vom ajunge, in felul acesta, sa intelegem ca moartea si viata merg impreuna, ca nu le putem desparti fara a sfarama cupa de cristal a existentei, asa cum ne-a fost ea data de sus, fara a introduce dezacord in armonia vietii.

Pentru ca cineva sa se nasca, este necesar ca altcineva sa moara. Ma intreb, cum putem impleti bucuria si durerea, fara sa compromitem vreuna din cele doua? Expresia lui Hamlet: „…plangand c-un ochi, razand cu celelalt” mi se pare potrivita.

Sarbatoarea nasterii Domnului imi vorbeste despre respingere, forta bruta a unui imperiu pentru care oamenii sunt cifre, calatorii obositoare, regi inebuniti de putere, singuratatea unui grajd si toate acestea le pun impreuna cu ispita abandonului, a renuntarii la un destin care se anunta incarcat de suferinta.

De ce sa te mai nasti, daca trebuie sa mori?

Ce rost are ieslea, daca finalitatea este crucea? 

Dar care ar fi intelesul ieslei, privita din vesnicie, daca  la capatul drumului n-ar astepta rastignirea, ca o imbratisare din ceruri?

Pentru ca, de asemenea, sarbatoarea nasterii imi spune ca exista lucruri mai importante decat ceea ce vad, simt, ating. Ca exista eternitatea la care trebuie sa-mi raportez cel mai marunt gest, cea mai banala vorba rostita, ca ceea ce spun in ascuns va fi odata strigat de pe acoperisuri si o cana cu apa intinsa unui insetat nu se va pierde in uitare.

Inteleg, privind la ieslea Domnului meu, ca lucrurile nu sunt ceea ce par: cei mari sunt de fapt atat de mici si cei mici stralucesc intr-o imparatie care, deocamdata, se vede doar cu inima. Ca adevaratii saraci locuiesc in palate, in timp ce oamenii cei mai bogati s-au deghizat in anonimi si au impanzit pamantul, marturisind ca adevarata comoara nu sta in contul din banca ci s-a ascuns, deopotriva, in iesle si-n ceruri, si acolo trebuie cautata.

  Craciunul trebuie sa insemne pace, asta doar daca aceasta pace vine de sus si are la temelie impacarea cu Dumnezeu.

Este o monstruozitate sa simti pacea, fara ca de fapt sa ai realitatea pacii in tine. Este ca si cum te-ai simti confortabil cand ai luat in mana un carbune incins si pielea iti arde, dar tu nu mai simti durerea… 

Va doresc tuturor, ceea ce-mi doresc si mie: pace in acest timp minunat, daca pacea aceasta vine de la Cel din Iesle.

Altfel, fie ca nelinistea lui sa ne umple inimile si sa fie o neliniste catre cautare, intoarcere, smerire, pocainta.

O neliniste de Craciun…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s