mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Vechituri: Harul dupa Yancey

Leave a comment


Este mai bine sa vorbesti decat sa taci?

Depinde…

Isus le-a facut pe amandoua.

Masura o da timpul, adica vremea sau nevremea fiecareia din cele doua actiuni, impreuna cu continutul cuvintelor spuse precum si riscurile asumate intr-un caz sau in celalalt.

  Traim in epoca inflatiei verbale, cand cuvintele se devalorizeaza prin folosire indelunga si fara rost, cand termenii inalti se apleaca, se cufunda in cotidian si se confunda cu acesta, pierzandu-si in prima faza stralucirea si in cea de-a doua  miezul, greutatea, valoarea…

Apoi cuvintele functioneaza aiurea, trezesc reactii si determina actiuni intr-un mod dezordonat, asemenea unui semafor dereglat dintr-o intersectie, care da verde tuturor masinilor in acelasi timp.

 Cuvintele sunt importante pentru ca la inceput a fost Cuvantul.

Cuvintele isi capata consistenta prin Cuvant si si-o pierd prin indepartarea de acesta.

  Postmodernismul presupune, printre altele, o detronare a limbajului care devine din intrupare a adevarului, purtator al acestuia, pachet de simboluri iar mai apoi, labirint intortocheat care se cere parcurs dar de unde devine imposibil sa mai iesi si unde nimic nu este ceea ce pare si pretinde sa fie.

  Intelesul se construieste prin deconstructie, adevarul asteapta timid la capatul contrariilor impacate cu forta si nimeni nu este, la modul absolut, cel care afirma sau crede ca este.

  Mi-e lehamite de lehamite…o lehamite vecina cu voma, cu dorul irezistibil de duca fara intoarcere, ori de cate ori, in mijlocul unei conversatii care incepe promitator, logic si cu ceva aparente de normalitate normala, mi se serveste pe nespusa masa fraza: “asta-i parerea ta”.

Cand chestia vine din partea unuia care e crestin si crede in adevarul Bibliei, gestul mi se pare echivalent cu sinuciderea.

In afara unui punct de reper absolut, totul este relativ si orice valoare pe care, practic, tindem sa o absolutizam, este in definitiv relativa la ceva, adica la un reper care se misca la randul lui si pana la urma nimic nu este clar cu exceptia neclaritatii universale.

Binele si raul devin categorii mai degraba culturale decat morale iar noi ne miscam haotic, silabisind cuvinte care inseamna tot mai putin iar acest putin e diferit in continut, de la caz la caz…

Isus a vorbit si a tacut si, in ceea ce-l priveste, ambele actiuni au avut caracter absolut.

Cuvintele sale nu au fost o expresie a adevarului, ca sa trebuiasca sa fie trecute prin ciur si darmon, pentru ca mai apoi sa extragem din ele adevarul, ajungand la esenta si lepadand restul asa cum decojesti o nuca pentru a gasi miezul care te intereseaza; ele au fost insasi adevarul si raman astfel.

Biserica exista prin Biblie, ca norma desavarsita pentru credinta si traire.

Experienta Europei de Vest demonstreaza ca atunci cand Scriptura este relativizata, oamenii vor parasi biserica si vor cauta absoluturi in alta parte pentru ca, ce rost are sa mergi Duminica dimineata intr-un loc unde niste indivizi isi exprima parerile si implicit indoielile in legatura cu Dumnezeu, si nu certitudinile care trebuie sa defineasca credinta.

  Indoieli avem toti si la fel impartasim foamea dupa raspunsuri.

  Daca Biserica nu le va oferi, se va gasi altcineva care sa o faca si “ismele” care au presarat sangeros secolul 20, dintre care comunismul si nazismul sunt cele mai “rosii”, o arata cu prisosinta.

  Personal, nu cred ca biserica din Romania este serios amenintata de liberalismul teologic, in forma in care acesta s-a intrupat in sanul crestinismului vestic.

  Avem, cu siguranta, un liberalism comportamental tot mai tolerat, asta in timp ce ne recitam constiinciosi crezurile corecte din punct de vedere doctrinar, dar asta e alta problema – “alta’ nu inseamna “mai putin importanta”.

  Faptul Paul Tillich a inceput sa fie publicat in romaneste nu ma ingrijoreaza – fiecare are dreptul sa publice ce vrea si eu am dreptul sa cumpar si sa citesc ceea ce se publica sau, dimpotriva, sa n-o fac.

  Interesanta este insa aparitia in spatiul evanghelic romanesc a unor carti pe care, eu personal le cataloghez ca apartinand unei categorii pe care nu stiu cum sa o categorisesc…

Ma gandesc la definitii de genul: evanghelici de stanga, conservatori liberali, liberali conservatori, adica progenitura rezultata in urma casatoriei dintre o pasare Dodo si un caine Dingo.

  Il bag aici pe Philip Yancey cu ale sale “Tulburatoare descoperiri ale harului” – o carte tulburatoare prin calitatea scriiturii si prin lipsa de rigoare teologica pentru ca da, Yancey nu este teolog, desi face teologie; adica este un scriitor excelent insa un teolog prost – combinatia perfecta pentru a induce gunoaie doctrinare, ambalate frumos in cuvinte.

  Urmeaza Brennan Manning cu “Evanghelia vagabonzilor”, pe aceeasi linie…

Dupa aceea “Eu barbatul”, “Eu femeia”, “Pe sub poduri”…si aici m-am oprit eu cu lecturarea cartilor venind de la aceeasi editura al carei nume n-am sa-l mentionez, ca sa nu le fac reclama.

  Ceea ce ma contrariaza este nu faptul ca astfel de carti se publica – repet, fiecare are dreptul sa publice ceea ce vrea si sa citeasca sau sa n-o faca, ceea ce se publica – ci lipsa unei reactii consistente in mediile evanghelice, fata de aceste scriituri.

  Motivele..hm…

  Ma gandesc ca, probabil, nu intotdeauna cei ce predica sunt si cei ce citesc, iar dintre cei care predica si citesc, doar o parte inteleg despre cei vorba.

  OK, recunosc, sunt putin rautacios aici…

  Ideea comuna: harul.

  Ca si cuvantul “Dumnezeu” poate sa insemne totul si nimic, eticheta pusa generos pe orice ambalaj.

  Cineva m-a intrebat cu ceva timp in urma, atunci cand intr-o discutie am abordat tema dreptatii si implicit a maniei lui Dumnezeu, daca cred cumva ca vorbim prea mult despre dragostea lui Dumnezeu. I-am spus ca problema nu este in acest “prea mult” ci in corectitudinea cu care o facem.

  Dumnezeu este, intr-un sens, “prizonierul” Bibliei si la fel este harul. E motivul pentu care HARUL Scripturii nu este acelasi cu harul despre care vorbeste Yancey & Co. 

  Avem nevoie de adevar pentru ca avem nevoie de har si aceste doua categorii sunt inseparabile.

  Nevoia de adevar este absoluta chiar si atunci cand acest adevar ne loveste sub forma unui diagnostic nedorit.

  Sau mai ales atunci…

Mi-ar lua prea mult timp sa explic…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s