mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Camasa alba si bine calcata

Leave a comment


 

Noaptea trecuta am avut un vis ciudat.

Nu-i mai tin minte exact continutul. Ce-mi amintesc este ca la un moment dat mi-am vazut unul din fostii colegi din clasele 1 – 8. Il chema Sorin. Spun “il chema” pentru ca a murit in urma cu multi ani (vreo 10 sau mai multi…oau, cum mai trece timpul!).

Sorin a fost unul din putinii colegi cu care am fost, cat de cat, apropiat. Nu, nu prieteni…ar fi prea mult spus. Mergeam impreuna in pauza, la chioscul din curtea scolii, de unde ne cumparam eugenia cu 50 de bani. Alergam….trebuia sa alergam ca sa nu intarziem cand se termina pauza.

Ne-am inteles bine, probabil pentru ca fiecare intrase in viata cu stangul.

Eu, nemultumit de faptul de a exista, in sine…

El – complexat din cauza celor doi dinti din fatape care buza superioara nu reusea sa-I acopere bine, si care-i faceau pe colegi sa-l numeasca “Castorul”.

Eu nu i-am zis niciodata asa – deh, educatia primita de la mama mea. Ea m-a invatat sa nu rad niciodata de defectele fizice ale oamenilor, dar sa ma prapadesc de ras atunci cand e vorba de prostia lor. Am ajuns sa rad destul de mult in ultimul timp. 🙂

Ma intreb de ce l-o fi facut Dumnezeu asa, cu dintii aia?

Putea fi altfel…

Sau cine stie, daca cei mai multi oameni ar fi avut dinti de castor, ceilalti, actualii “normali”, am trece drept ciudati si-am deveni tinta batjocorii majoritatii.

Chestie de conventie si de sansa pentru unii, de nesansa pentru altii.

Hm…viata nu-i dreapta. Dumnezeu este, exista, si e bine sa nu facem confuzie intre viata , asa cum se prezinta ea acum, si Dumnezeu.

Sorin s-a casatorit cu o fata de la penticostali – modesta, asemenea lui. S-a botezat si el.

A facut-o pentru fata, pentru Dumnezeu?

Numai Dumnezeu stie…. poate si el a stiut, poate ea mai stie inca.

N-am apucat sa discut cu el, dupa…

Ea era cu cativa ani mai mare decat el, dar nu asta are importanta.

Apoi am aflat ca lucrurile nu merg bine intre ei. Mai tarziu am auzit ca s-au despartit, ca ea a vrut asta.

El a tinut la ea, a facut-o cu adevarat.

Unii au spus ca de aceea a facut cancer, ca s-a consumat, si-a rumegat durerea in el…

Nici asta nu stiu. Cine ar putea sti?

A asteptat-o un timp, a nadajduit…

Toti ne intrebam de ce o facea? Nu era o frumusete…

Mai tarziu s-a recasatorit, si-a refacut viata, numai ca anumite lucruri nu se mai pot repara, reface, nu mai pot fi aduse la viata, asemenea unui picior amputat sau unui an pe care l-ai risipit aiurea si s-a dus si n-o sa mai vina niciodata in prezent.

Dupa moartea lui m-am intalnit intamplator cu ea, de fapt doar ne-am intersectat pe strada. Am observat ca albise si ne-am salutat.

In visul meu Sorin avea o camasa alba, bine calcata. Eu nu reusesc niciodata sa-mi calc cum trebuie camasile.

Poate doar in ceruri, sunt hainele suficient de albe si de bine calcate.

Si cine stie, poate ca Sorin este in ceruri, in virtutea aceluias principiu dupa care or sa intre acolo toti cei ce vor ajunge in acel loc: harul care nu ne tine in seama greselile, pacatele, slabiciunile, deciziile stupide.

Altfel, nu este nadejde; pentru el si pentru noi toti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s