mirosdecafea

Just another WordPress.com site


1 Comment

Arta de a fi prost


Pana la urma a obtinut ceea ce a vrut – publicitate.  Uite-l aici. Eu n-am auzit de el pana azi. De n-as fi auzit deloc!

Si-a dat pantalonii jos la conferinta de presa si a aruncat in aer morala noastra, a mediocrilor, a pudibonzilor anonimi si ratati, care n-o sa intelegem probabil niciodata adevarata arta ce transcende granitele oricarei reguli.

“Face parte din modul lui de a fi, mai excentric decât al majorităţii, revoltător pentru 90% din populaţia României, dar sincer în cele din urmă”

Corect…sincer.

Pe cand sinceritate pe toaleta, defecand? Sau poze nud cu mama si bunica domniei sale. De ce nu? Sinceritatea e universala si nu tine cont de varsta si de legaturi de rudenie. Are o fiica? Daca n-are, sa faca una; si repede! Pedofilii ii vor aprecia sinceritatea de care-o sa dea dovada, postandu-i pozele nud pe internet.

Cu siguranta, sinceritatea este o calitate. Opusul ei e…ce? Nesinceritatea, nu? Ipocrizia, minciuna… Noi, filistini ipocriti, ne ascundem adevaratul sine indaratul carpelor…

Sa fim sinceri, oameni buni, cat mai sinceri!

“Fără prea multă pudoare, fără bariere pudibonde”.

Fara bun simt, fara neuroni activi, fara limite ale prostiei, fara respect pentru celalalt de langa tine care ar putea fi ofensat de gestul tau.

Fara amestec de un pic de inteligenta in oceanul de tampenie comprimata, ca sa poata incapea intr-o biata cutie craniana

Advertisements


Leave a comment

De citit (2) – Andrei Plesu despre ura


Articolul domnului Plesu m-a dus imediat cu gandul la ce se intampla in prezent intre evanghelici, vis a vis de Iosif Ton. Mai specific, sunt 3 nume care mi-au venit in minte: Marius Cruceru, Rasvan Cristian & Daniel Chiu.

In special ultimul se incadreaza perfect in profilul facut de Andrei Plesu:

“Orice face, orice spune, orice invocă, în apărarea sa, lasă ura neatinsă. Sau o amplifică. I se refuză tot, pînă şi căinţa (dacă a greşit), pînă şi iertarea. E, în eternitate, o sursă de afecte negative. Nu poate decît să greşească. Cu alte cuvinte, cel care are ghinionul să stîrnească ura cuiva este într-o situaţie de şah-mat. Nu-i rămîne decît să dispară.”

Asta inseamna ca pocaitii pot ajunge sa urasca la fel ca ceilalti.

Nici mai mult, nici mai putin si nici mai altfel.

Pastorul Cristian Ionescu  gazduieste pe blogul sau un articol apartinand lui Alex Pop, in care aceasta incearca o analiza a linsajului mediatic sistematic la care este supus Iosif Ton si esecurile lui Doru Radu de a aduce discutiile (a se citi “tipetele isterice”) in matca unui dialog cu iz de normalitate.

Cititi cele doua texte impreuna si, eventual, comentariile cu pricina de pe blogul lui Rasvan Cristian.

Exercitiu util si dezamagitor, ca o trezire la realitate luni dimineata, dupa ce ai visat ca e inca week-end…


Leave a comment

Ce saracia facem noi in politica?


N-am sa ma plang de prestatia jalnica a crestinilor ajunsi, tam nesam, in viata politica romaneasca pentru ca, daca e sa ma refer la cei din parlamentul tarii, nu sunt la curent cu nici un fel de prestatie. In orice caz, nu una care sa faca nota discordanta cu ceea ce reprezinta politica autohtona. N-am cunostinta de altfel de activitati in afara de cufundarea anonima in masinaria de vot a partidului care i-a propulsat in fotoliile alea mari si comode, indiferent daca este una portocalie, galbena sau rosie.

Nu stiu ce fac acolo, nu stiu daca fac ceva si nu stiu daca fac ceva diferit fata de ceea ce se face si care ne-a adus in pragul exasperarii pe noi, amarastenii de rand, pusi in situatia sa privim neputinciosi si siderati tot acest circ al declaratiilor pro si contra, motiunilor de cenzura si aruncarii cu vorbe in stanga si in dreapta, asta in timp ce realizam ca ei, cei de sus, sunt o clasa speciala, neatinsi de glodul in care ne-am infipt pana la gat noi, cei de jos.

Pe vremuri, Dugulescu facea turnee prin biserici si ne povestea entuziast despre micul dejun cu rugaciune de la Casa Alba, aratandu-ne totodata mana care a strans-o pe cea a lui Bill Clinton iar noi aveam voie sa o privim gratis si plini de consideratie; dupa care ne povestea despre grupul de rugaciune pe care l-a infiintat in parlamentul Romaniei, ca dovada ca n-a ajuns de pomana acolo. A convins? Despre morti numai de bine….

Chiar asa, ca sa nu intreb ce cauta crestinii romani in politica, ar trebui sa stiu ce fac ei acolo?

Ca viata politica de pe malurile Dambovitei este o hazna urat mirositoare si care a reusit sa transforme in carpe cele mai albe si immaculate camasi, acesta e un fapt clar ca lumina zilei pentru toti cei care traim in Romania. Dar ce fac ei, cei despre care se presupune ca sunt diferiti pentru ca nu mint si nu fura deoarece  il cunosc pe El si traiesc cu El? Care este diferenta pe care au adus-o prin prezenta lor si cum sa fac sa o si vad, nu doar sa o accept prin credinta?

Marturisesc ca nu scriu cu indiferenta aceste lucruri si nu pun intrebari de pe o pozitie neutra. In principiu  cred despre crestini ca ar trebui sa fie peste tot, in toate institutiile. Si mai cred ca, odata ajunsi acolo, rolul lor este sa fie sare si lumina si scopul sa slujeasca comunitatii care i-a trimis si care-i plateste si nu sa faca bani si sa traga sfori. Totodata mai cred ca, in timp ce in principiu putem sa mergem oriunde ca sa facem ceea ce trebuie facut, sunt locuri unde n-ar trebui sa ne bagam, pentru ca suntem prea slabi ca sa o facem: daca-mi spui ca Dumnezeu te-a chemat ca sa fii barman intr-un club de strip-tease ca sa le evanghelizezi pe fetele care danseaza la bara si esti si barbat, probabil ti-as sugera fie sa consulti un urolog, fie un psihatru.

Spun asta in contextul a ceea ce se intampla in prezent in Hunedoara, orasul meu natal si totodata locul de care am ramas legat si unde ajung destul de des.

Fara sa cunosc detalii si sa dau verdicte aiurea, vad un oras in paragina, strazi care, literal, arata ca dupa razboi (cred ca nu a mai existat vreodata asa ceva in oras) si aud oameni injurand cu adresa si ma gandesc ca cel mai rau lucru, uneori, este sa primesti ceea ce ceri si sa ajungi acolo unde n-ar trebui sa fii pentru ca nu te pricepi.

Si acesta este cel mai optimist scenariu in toata povestea asta… Cel pesimist e cel in care capetele de acuzare aduse de DNA se confirma.

Dincolo de toate, chestiunea e una de substanta si nu de imagine.

Imaginea e praf, oricum.


2 Comments

De citit (1)


Dilema Veche, in versiunea online, publica un articol ce-si merita lectura, sub titlul : “De te vom uita, Israel…”, sub semnatura lui Sever Voinescu. Istoria moderna a Israelului este cu adevarat remarcabila. Textul observa miracolele, pentru ca astfel pot fi caracterizate evenimentele ce au insotit aparitia statului evreu si i-au insotit existenta. Un pas inainte ar fi sa intelegem ca miracolul arata catre cel din spatele istoriei omenirii si care dirijeaza aceasta istorie, in care Israelul joaca un rol special.


Leave a comment

Vechituri: Sfanta Barfa si Evlavioasa Disputa


Randurile de mai jos le-am scris in urma cu aproape doi ani. Azi le-am recitit, in timp ce-mi rasfoiam defunctul blog si le-am pus alaturi de scadnalul mediatic provocat de debarcarea lui Iosif Ton din tabara baptista si constanta linsare mediatica a acestuia. Gurile slobode ale baptistilor care, cu alte ocazii au dat destul de multe dureri de cap in interiorul ograzii confesionale cu care se identifica (ma gandesc la Marius Cruceru acum), s-au dovedit mana cereasca pentru situatia de fata. Pana poate ucide la fel de bine ca cea mai ascutita sabie si in combinatie cu un caracter indoielnic si niste interese camuflate indaratul principiilor, face o treaba minunata.

Ieri m-amsurprins in mijlocul unei barfe, nu spectator ci ca participant la intreaga discutie.

Victima: un personaj antipatizat de toti cei de fata asa ca totul a mers usor; l-am citat, l-am imitat, l-am ridiculizat. Ceea ce n-a fost deloc greu pentru ca omul se preteaza din plin la asa ceva. Incerc sa gasesc scuze? Poate…

Oricum, una e sa aluneci si sa cazi iarna, cand pe jos e gheata si altceva sa pici in nas in mijlocul verii, peloc drept.

E placut sa barfesti.

Cand e vorba de cineva pentru care nu te da simpatia afara din casa, acesta devine un mod de defulare pentru lucrurile stranse, acumulate, ascunse si pe care ai fi vrut sa i le spui dar n-ai facut-o pentru ca, probabil, ai fost prea las.

M-am gandit la barfa, in contextul blogosferei evanghelice. Daca vrei sa ai raiting, scrie ceva despre personajele in voga din cadrul acestei subculturi. Ceva negativ, evident. Articolele care incing spiritele si implicit, tastaturile, sunt acelea in care NU suntem de acord. Armonia si politetea nu se vand. Lipsa congruentelor doctrinare – inevitabila, de altfel – divergentele privind semnificatia unui eveniment curent, intr-un cuvant: tot ceea ce ne poate aduce in situatia sa articulam fraze care incep cu “nu”, dau nastere la dialoguri inflamate si inflamante si asta se cauta…

O alta problema este ca nu stim sa pierdem.

De cele mai multe ori in discutii, miza nu este adevarul ci cine e cel care convinge si in acest fel, invinge.

Pasiunile partinice transforma zvonul in informatie (aproape) sigura si-l lanseaza in arena… Atasez mai jos o lista cu lucrurile care mi-au trecut prin minte in legatura cu acest subiect. Sau,altfel spus, daca as fi diavolul, care sunt acele sfaturi pe are le-as da unui tip suficient de tanar ca sa-i lipseasca modestia ce vine din experienta si suficient de orgolios ca sa nu aiba smerenia ce decurge dinntr-o relatie autentica cu Dumnezeu. Insa suficient de ambitios ca sa vrea sa castige:

– Ataca ideile si cand intri in pana de argumente,treci la cel care le sustine. Nu te opri, mergi inainte pana in panzele albe. Musca cat de mult si cat de tare poti…

– Lasa sa se creada ca stii mai multe decat spui de fapt. Si mai sugereaza ca motivul pentru care taci este generositatea.Efectul este dublu: il inneci pe celalalt si te ridici pe tine.

– Flateaza. Atrage-ti sustinatori facandu-le mici complimente. Lasa-i sa creada ca a te sustine in situatia respectiva este o dovada de inteligenta, bun simt si spiritualitate.

– Agresivitatea tonului intimideaza si reduce la tacere. Sunt destui cei care confunda vehementa verbala cu autoritatea.

– Citeaza din Biblie. Decupeaza pasaje care par sa te sustina si apoi lasa sa se creada ca cei care nu sunt de acord cu tine, se impotrivesc, in realitate, Cuvantului lui Dumnezeu.

– Fa pe victima. Expune-ti rani emotionale – reale sau imaginare – si trezeste compasiunea celor carora te adresezi. Mila fata de tine se va transforma in curand in ura fata de aceia care te-au facut vrednic de mila.

– Pune in fata inocentii – copii,de preferinta, apoi identifica-te cu ei. Nu este vorba doar de tine ci de familie,de copii…

– Ironizeaza. Bascalia amuza si oamenii se vor amuzati. Ai sanse mari sa-ti faci un anumit gen de prieteni, distrugand caracterul altora.

Mi-a fost extrem de usor sa alcatuiesc aceasta lista (din pacate…) Am facut-o gandindu-ma la situatiile de tot felul pe care am putut sa le observ de-a lungul timpului, intre evanghelici. Adica exact acolo unde n-ar trebui sa fie…


2 Comments

Hm…daca…


Viata e o calatorie.

Nu atat una geografica, in spatiu…

E o calatorie intre doua momente: al nasterii si al mortii.

Apoi mai este o calatorie intre nivele ale spiritului. Urcam, coboram…si una si alta, cu alternante diferite…

O calatorie interioara, initiatica. Vedem treptat, altfel lumina ne-ar ucide si am muri.

Este un urcus presarat cu alunecari si poticniri. Uneori alergam fara probleme si totul pare in ordine. Alteori ajungem sa ne taram pe coate si genunchi, zdrelindu-ne carnea in incercarea disperata de a mai face un pas.

Depinde…uneori, alteori….

Unii, altii…

Itotdeauna, cu totii, in aceeasi directie.

Una din cele mai importante revelatii ale calatoriei este propria neputinta, greutatea sinelui care te trage inapoi. Vezi ca esti incurabil egoist si acest egoism patrunde subtil in cele mai nobile si, in aparenta, dezinteresate iubiri.

Cand ajungi sa intelegi asta, ai ca unice alternative disperarea sau harul.

Perceperea propriei incapacitati este premisa absoluta a acceptarii ajutorului care ti se ofera din exterior si in afara caruia nu ai fi in stare de nimic sau orice lucru de care ai fi in stare in aceasta absenta ar avea aceeasi consistenta cu a nimicului.

De ce a trebuit ca Petru sa se intalneasca cu slujnica aceea in curtea Marelui Preot si sa fie recunoscut de ea?

Sansa?

Ceasul rau si pisica treispe? 🙂

Fara intalnirea aceea fatidica, probabil ca nu s-ar fi lepadat de Domnul. Ar fi ramas un erou in ochii celorlalti si, probabil,  si in ai sai.

Adica un las camuflat bine, ascuns si negasit de nimeni, nici macar de sine insusi.

Problema lui Petru nu a fost aceea ca s-a lepadat de Isus ci ca s-a iubit pe sine si de aceea a facut totul ca sa se salveze de la moarte.

Da, fara intalnirea cu slujnica, n-ar fi avut loc tradarea dar lasul ar fi continuat sa existe sub masca eroului.