mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Amagiri si Dezamagiri

Leave a comment


 “M-ai dezamagit”, mi-a spus o data cineva.

Acum hai sa recunoastem, oricat de “macho” am incerca sa fim noi barbatii, astfel de expresii nu ne lasa indiferenti, in special atunci cand vin de la oameni care inseamna ceva pentru noi.  Si daca nu vrei sa risti sa fii nesimtit, bruta si bolovan, ca alternativa la sensibilitatea pe care ades o asociem cu feminitatea (si nici un barbat nu-si doreste sa fie considerat pampalau, nu?), vei incepe in astfel de situatii sa te examinezi, sa rascolesti prin dedesubturile propriei constiinte ca sa vezi ce s-a intamplat. 

Uneori suntem vinovati. De-adevaratelea. Alteori insa cadem de pe un soclu unde nu am vrut niciodata sa ajungem.

Dezamagirea este reversul amagirii, adica al unei sperante puse aiurea.

Indragostitii dezamagesc si  sunt dezamagiti cel mai mult, pentru ca dragostea intr-o anumita forma a ei isi forteaza obiectul catre un ideal care-i este in mod natural strain acestuia. Adica il ridici la ceruri si apoi ii reprosezi ca nu este inger… Dupa aceea il ucizi cu pietre pentru vina de a nu fi fost ceea ce nu poate fi.  Exista si alegeri evident proaste, care nu se incadreaza aici ci trebuie asumate in consecintele lor si duse cu stoicism pana la capat si eventual cautata vindecarea si restaurarea care incep intotdeauna cu pocainta. Dar nu la acestea ma refer acum ci la orbirea autoindusa, la eschivarea din fata realitatii in numele unui vis vonovat pentru ca inlocuieste ceea ce este nu cu ceea ce ar trebui sa fie ci cu ceea ce vrem noi sa fie.

Nu veni sa imi spui ca nu sunt perfect, daca n-am sustinut vreodata c-as fi. E normal sa astepti de la ceilalti, dar…cat de mult poti sa astepti, fara sa fii nedrept fata de cineva construit ca si tine din carne, sange si nervi? Nu pot sa dau raspuns la intrebarea asta, asa cum rezolv o ecuatie de gradul doi; este o chestie care tine de bunul simt si dreapta masura, iar acestea sunt la randul lor definite si pastrate ca parte a relatiei fiecaruia cu Dumnezeu.

Incerc sa justific ceva? Nu vreau asta.Vreau in schimb sa inteleg si, eventual, sa previn…

Nu mi-am propus sa fiu perfect ci sa merg catre perfectiune, apropiindu-ma periculos de mult de ea :-), adica privind la Christos cu o insistenta care i-ar face pe cei din jur sa intoarca capul in aceeasi directie pe strada, daca-s privi cerul, sa fiu transformat in asemanare cu obiectul contemplarii mele.

Nu-mi caut circumstante atenuante ci caut sa-mi vad vinovatia reala, adica pacatul care a dus la aceasta, pentru ca vreau sa scap de el prin pocainta. 

Regret cand dezamagesc. Sincer!

In acelasi timp nu promit ca n-o sa se mai intample vreodata.

Vreau sa nu fiu creator constient de iluzii dar nu sunt sigur ca voi putea sa impiedec pe ceilalti sa si le faca in legatura cu persoana mea. Nu depinde numai de mine, nu?    

 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s