mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Oameni, carti si pacate

1 Comment



Domnul Danut Manastireanu ne anunta, cu amabilitatea-i caracteristica si neuitand sa traga din mers un sut in fundul inert al evanghelicilor conservatori din Romania, ca a aparut in romaneste inca o carte a celebrului teolog elvetian, Karl Barth. Este vorba despre “Cunoasterea lui Dumnezeu”.

Nimic rau in asta, daca facem abstractie de pasiunile “anti” pe care domnia sa le revarsa peste tot ce este evanghelic si de factura autohtona, cu resentimente care vin de undeva, dintr-un trecut de sorginte baptista, abandonat si privit acum cu manie de pe corabia anglicana, pe care dumnealui s-a imbarcat cu incrancenare si in ciuda semnelor tot mai vizibile ca aceasta intra la apa.

Cititul face bine iar ignoranta nu ne face cinste asa ca…la biblioteca fratilor. Mi-am cumparat si eu ambele aparitii in romaneste de pana acum ale lui Barth: ‘Dogmatica Bisericii” si “Cunoasterea lui Dumnezeu” (daca stau si ma gandesc, ultima dintre ele nu-i chiar noua, de vreme ce eu o am de vreo 4 -5 luni). Pe prima am si inceput s-o citesc si am ajuns undeva pe la jumatate, cu ceva nadejde de a o duce pana la capat.

Dar acum, intrebare:

ati merge la o biserica unde trebuie sa ascultati un pastor despre care stiti ca traieste in curvie?

Daca da, pentru ce?

Ca sa aflati ce?

Adevaruri despre Dumnezeu? Pentru a asculta discursuri despre adevar?

Adevarul stiut sau cel trait?

Se poate sti, in afara trairii? Si daca da, poti sa si impartasesti ceea ce stii?

Cu ce autoritate?

Abilitatea sclipitoare de a te exprima in chestiuni morale, este un argument suficient care sa compenseze lipsa rectitudinii morale in traire?

Poti face teologie in acceptiunea initiala a termenului (vorbire despre Dumnezeu), fara sa o si traesti?

Ce califica sau descalifica un slujitor?

Ce face ca slujirea acestuia sa devina calpa si sa sune a gol, ca o cutie de conserva goala, pe care ai lovit-o cu piciorul in treacat si al carei zgomot te-a surprins?

Poate fi studiat Dumnezeu ca o broasca pe care o diseci si o asezi sub microscop, dincolo de relatia cu El, care presupune intotdeauna ascultare?

Barth a trait cu secretara sa, pana la sfarsitul vietii si din cate stiu, nu sunt semne ca s-ar fi pocait vreodata.

Mai este slujirea sa valida?

Eu unul refuz sa iau lectii de condus de la cineva despre care stiu ca a fost implicat intr-un accident care a costat o viata…

Din acelasi motiv, sunt circumspect cand e vorba sa ascult vreun pastor american, vorbindu-mi despre casatorie, inainte de a afla macar doua lucruri: daca sotia sa este prima sotie si care este rata de divorturi in biserica pe care o pastoreste?

Advertisements

One thought on “Oameni, carti si pacate

  1. Punct ochit , punct lovit !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s