mirosdecafea

Just another WordPress.com site

“Amintiri” despre Badea Gheorghe

1 Comment


Reiau un text mai vechi, cu cateva minime modificari. Cele mai mici sunt niste semne de punctuatie rearanjate. Cea mai mare e vestea ca Leliţa a plecat sa se odihneasca in cimitirul din sat, sub o cruce de lemn, la fel de simpla ca persoana a carei prezenta de dedesubt o anunta.

Uneori imi “amintesc” de Badea Gheorghe. Ghilimelele au rolul de a relativiza sensul verbului, de a-l forta un pic, impingandu-l dincolo de niste limite in care, in mod nedrept, s-a intepenit.

Astfel, ajung sa gandesc si, folosind franturi de povestiri si poze pe care le-am vazut o data intr-o rama, sa reconstitui un personaj care nu mai este de mult printre noi. Pentru ca Badea Gheorghe a murit, undeva, prin anii ’45 – ’46, intr-un lagar de prizonieri romani de pe langa Iasi.

Badea Gheorghe a fost sotul matusii mele celei mai mari, din partea mamei., ‘Leliţa” cum o alintau “mezinele” care acum au, toate, peste 70 de ani.

In ’41, atunci cand a inceput razboiul, Badea Gheorghe a intrat in Basarabia, impreuna cu regimentul lui din Dorohoi, ca sa lupte impotriva rusilor. Nu, n-a fost un erou si nu s-a prezentat voluntar, n-a vrut acel razboi si nu a visat sa “zdrobeasca hidra bolsevica”. Il interesa doar sa-si creasca in liniste cei 3 copii, sa-si are bucata de pamant iar Duminica, sa traga clopotele la biserica din sat.

Exista un obicei in Moldova care inca se pastreaza si in zilele noastre: cand cineva pleaca intr-o calatorie lunga si din care este posibil sa nu se mai intoarca, sa mearga pe la toti cunoscutii si sa-si ceara “iertaciune”. Adica sa nu lase in urma socoteli neincheiate care l-ar putea trage inapoi, in clipa in care “marea trecere” isi va face, neasteptata si nedorita, prezenta. Nu-i nimic fatalist in gestul acesta; este doar o confruntarea cu fragilitatea care ne caracterizeaza si o recunoastere a faptului ca se poate intampla oricand, ca ni se poate intampla noua…

Matusile mele isi amintesc momentul cand Badea Gheorghe a intrat in casa; plangea. Ceilalti au incercat sa-l incurajeze: “Lasa mai Gheorghe, c-ai sa te intorci”, iar el a raspuns: “nu, n-am sa ma intorc…”, ca o premontie a unui destin inca necunoscut insa intr-un mod oarecum tainic, ghicit, intuit…

Badea Gheorghe a plecat si a luptat in Basarabia, apoi in Odessa si mai apoi in “fundul Rusiei”, termen folosit pentru a desemna distante imense unde se termina intelegerea omeneasca, dar si speranta reintoarcerii.

S-a intors acasa pentru cateva zile, impreuna cu frontul, in primavara lui ’44. Din acea sedere, a rezultat cel de-al patrulea copil, Mihai. N-avea sa-l vada vreodata. S-a intors la regimentul lui din Dorohoi si mama mea isi aminteste scena aceea cand Leliţa il urma cu una din fete in brate si cu cealalta de mana, iar el mergea tinandu-si de mana baiatul. Era ultima oara cand avea sa-i mai vada. Badea Gheorghe a murit de dizinterie intr-un lagar de prizonieri romani de langa Iasi. Avea putin peste 30 de ani.  Cei de acasa l-au asteptat… s-au rugat pentru el, au platit acatiste la biserica din sat.

Ce mi se pare extrem de crud e faptul ca chiar si dupa moartea lui, familia a continuat sa primeasca carti postale in care era asigurata ca soldatul Gheorghe Barbaliu este bine. Adica sa continui sa nadajduiesti acum si aici, cand singura speranta care ti-a ramas este cea a invierii de apoi!

Uneori imi “amintesc” de Badea Gheorghe. Ghilimelele au rolul de a relativiza sensul verbului, de a-l forta un pic, impingandu-l dincolo de niste limite in care, in mod nedrept, s-a intepenit.

Astfel, ajung sa gandesc si, folosind franturi de povestiri si poze pe care le-am vazut o data intr-o rama, sa reconstitui un personaj care nu mai este de mult printre noi. Pentru ca Badea Gheorghe a murit, undeva, prin anii ’45 – ’46, intr-un lagar de prizonieri romani de pe langa Iasi.

Mi-am intrebat matusile: “cum arata?” si ele mi-au spus: il stii pe Ghitza, baiatu’ lui?  Exact asa era Badea Gheorghe”  Sotia lui, “ Leliţa” si-a crescut singura cei patru copii. A urmat perioada aceea cumplita de dupa razboi…foametea din “46, colectivizarea… Nu s-a mai casatorit niciodata. A murit anul trecut, la 94 de ani. A fost lucida pana in ultimele clipe, ingrijita cu credinciosie de fica si de nora.

Ehei, bade Gheorghe, sub ce brazda de pamant iti odihnesti truditele ciolane, albe de trecerea vremii, asteptand “ziua invierii de apoi si viata veacului ce va sa vina”?  N-au fost ascultate rugacunile tale, ale Leliţei si ale cerolalti, pentru care ai insemnat ceva!

Si intr-o zi, cand intrebarea “de ce?”  iti va sta pe buze si, asemeni lui Iov in fata lui Dumnezeu, vei realiza ca totul este undeva in urma, ca durerea a fost uitata pentru totdeauna si iti vei tine copiii in brate, o sa-ti ari ogorul iar umbra razboiului va fi uitata undeva, in urma…

Si ceea ce o sa te surprinda dincolo de orice, Bade Gheorghe, o sa fie nemarginita indurare pe care Isus o sa ti-o arate tie, care n-ai fost nici baptist si nici penticostal, ci doar ai tras clopotele la biserica din sat…

Advertisements

One thought on ““Amintiri” despre Badea Gheorghe

  1. Binecuvantati sunt cei care “au radacini” la sat!
    Pentru ca le-a mai ramas un sambure de bun simt mostenit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s