mirosdecafea

Just another WordPress.com site


2 Comments

Vechituri: In cautare de ingeri


Mama unui prieten de-al meu, s-a simtit o data foarte rau.

Cand i-am vizitat, momentul critic trecuse; imi amintesc insa felul in care mi-a redat modul in care s-a rugat atunci: “Doamne, nu ma lua acum, ca cine-o sa mai strige la tine pentru copilu’ asta”. “Copilu’” avea treizeci si ceva de ani, dar asta nu avea nici o importanta pentru ea; si cred ca nici pentru Dumnezeu nu era o chestiune semnificativa.

Avraam a mijlocit pentru nepotul sau, Lot, atunci cand Dumnezeu era pe cale sa nimiceasca Sodoma. “La pachet, la gramada?”, intreaba Avraam, si Dumnezeu raspunde: “Nu”.

Da’ de fapt ce cauta Lot in Sodoma? L-a trimis Dumnezeu acolo? Sau Avraam si-a tot extins posesiunile pana intr-acolo incat bietului Lot nu i-a ramas alt refugiu decat Sodoma? Da de unde…

Gen 13:7. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi Feresiţii locuiau atunci în ţară.8. Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.9. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”10. Lot şi-a ridicat ochii, şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.

Asta inseamna ca de fapt, Sodoma a fost alegerea lui Lot. Petru spune ca Lot isi chinuia sufletul in fiecare zi acolo. Dar nu atat de mult incat sa o si paraseasca. Prosperase, isi infinsese adanc radacinile in lutul Sodomei si grozaviile pe care le vedea in fiecare zi, nu au reusit sa i le smulga.

Ca si cum te angajezi barman intr-un club de strip-tease si apoi te plangi ca tipele alea se dezbraca. Pai…ce altceva sa faca intr-un asemenea club? Sau poate ar trebui sa te intrebi: ce caut eu acolo?

Suferim mai degraba datorita propriului sistem de valori dat peste cap, decat suntem victime inocente ale lumii acesteia. Avem suficienta libertate de a spune “nu”, cel putin in prima faza. Este insa un “nu” care implica un pret, si aici apare problema. Nu suntem dispusi sa renuntam la anumite lucruri. Altfel spus: renuntam la ceea ce am putea castiga, daca am renunta la acele lucruri la care nu vrem sa renuntam.

Materialul primeaza; sa ai, sa arati ca ai, sa nu fii mai prejos, intr-o competitie  nu se termina niciodata daca nu se termina in inima. Intotdeauna va fi cineva care va avea mai mult decat tine si iti vor iesi in cale lucruri pe care pofta si nu nevoia, te va face sa le doresti.

Nu pot sa nu ma gandesc la familiile distruse, pentru ca unul dintre soti a plecat sa faca bani “dincolo”. Am intalnit cateva cazuri; am auzit de mult mai multe. A fost o chestiune de alegere si acolo. O alegere proasta, de cele mai multe ori, in care s-a incercat inghesuirea fortata in aceeasi inima al lui Mamona si a lui Dumnezeu in ideea ca desi in general  nu se poate, noi tocmai am descoperit exceptia. Si ultimul dintre ei nu suporta o astfel de companie…

Marturisesc ca Lot nu este printre personajele mele favorite. In principiu nu-mi plac barbatii pampalai, lasii, cei care atunci cand le este atacata familia, fug cat pot si se roaga ca si ceilalti sa fuga la fel de repede. Cand oamenii din Sodoma ii inconjoara casa si-i cer pentru o noapte fierbinte pe cei doi barbati pe care lot ii gazduise, ce face acesta?  Iata:

Gen 19:8. Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.”

Spuneti-mi ca nu-i adevarat! Ca-i o eroare de traducere! Din fericire agresorii erau cu totii suficient de anormali ca sa respinga oferta lui Lot. Ca arbitrul acela pe care au incercat romanii sa-l mituiasca bagandu-i o femeie in pat. Eroare fatala: tipul era homosexual si i-a denuntat.

Da, Lot nu era ca cei din Sodoma insa era suficient de materialist ca sa continue sa traiasca in cetatea aceea blestemata.

Eu cred ca, fara interventia lui Avraam, Lot ar fi pierit impreuna cu Sodoma, ca neprihanirea lui n-ar fi fost suficienta ca sa-l protejeze in fata revarsarii judecatii lui Dumnezeu:

“Gen.19:29. Când a nimicit Dumnezeu cetăţile Câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.”

Doua lucruri l-au salvat pe Lot: mijlocirea lui Avraam si excelenta memorie a lui Dumnezeu care si-a adus aminte de aceasta, la momentul potrivit.

Asta inseamna ca, atunci cand exista rugaciune si cand este cineva care sa mijloceasca, exista speranta pentru caractere imprefecte, bantuite de vicii si orgolii personale.

“Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, (Iov 33:23)”

Mda…”daca se gaseste”.

Si daca nu?

Dumnezeu este in cautare de ingeri mijlocitori: sunt o multime de posturi vacante. Lot a avut parte de unul.

Fericitul!

Advertisements


Leave a comment

Eh…


Voce de senila de tanc sovietic.

Un anume farmec..greu de definit.

Sentimentalism rusesc. Sau moldovenesc, depinde….

Nostalgii, combinatie de absurd, frumos si ridicol.

Daca nu e stupid, uneori reuseste sa fie genial.

Eh…..


Leave a comment

Lada cu bloage


E la moda sa fii acru; cred ca e singurul domeniu in care nu mi-e greu sa fiu in pas cu moda. In rest…conserva(tor), purtator de pantaloni de stofa si de camasi pe care am invatat sa mi le calc de unul singur, cu o dexteritate de invidiat (vreau sa spun ca-mi invidiez propria dexteritate susamintita).

M-a zapacit Cristian Ionescu cu Penielul si tangoul ala afurisit care a bagat zazanie in deloc unita si mult pestrita comunitate evanghelica romaneasca. Dupa parerea mea, omul exagereaza (imi place varianta engleza a termenului: “he’s overreacting”). A fost o calcare stramba, da , care s-a lasat cu luxare de glezna penticostala, exersata de altfel ani indelungi prin saloanele patronate de baietii cu ochi albastri si suflet negru (sau rosu?). Gafa a devenit motiv de ghilotina in piata publica, intru justitiara aclamare a multimilor purtatoare de batice si ochelari (de cal).

A…si Tot Cristian Ionescu i-a permis lui Daniel Chiu sa se dea in stamba pe blogul sau, in stilu-i caracteristic. Invective simpliste, argumentatie flexibila ca scandura si limba de lemn. Omul asta e uscat ca un biscuite, nici dulce, nici sarat si dupa care simti nevoia sa bei apa, altfel te sufoci.

Dar ce ma apuc eu sa vorbesc de Peniel, de vreme ce n-am calcat vreodata pe acolo si nici nu ma bate gandul (nici macar pe umar 🙂 ), ca un inversunat si tzafnos urator de conferinte, tabere si alte de-astea ce sunt.

Recunosc ca incepe sa-mi placa Danut Manastireanu, fara sa trebuiasca sa bantui prin zona masochismului intelectual: domnia sa s-a retras in zona aseptica a sfintilor ciolanosi si a sarbatorilor anglicane, care nu intereseaza, in principiu, pe nimeni. In ultimii ani, nici macar pe anglicani.

Oricum, mai bine o palarie imaginara scoasa deloc imaginar in fata sfintei Paraschiva, la mitropolia Iasului, decat alergatul cu satarul dupa capetele fundamentalistilor evangelici (cred ca metafora cu teapa ar fi fost mai apropiata de spatiul istorico-cultural in care ne-a pus Bunul Dumnezeu. Numai ca ar fi trebuit sa inlocuiesc si capetele cu o zona mai putin mentionabila pe un blog drept-crestinesc).

Chiar si asa, domnia sa tot mai zvacneste cu o oarece periodicitate si ne spune ca prefera un ateu destept, unui pocait idiot (parafrazarea imi apartine). Intru vindecare, ii urez sa intalneasca cat mai multi atei idioti…

Avem totusi ceva in comun: nu ne plac reclamele gen “ménage à trois” prin care BCR-ul ne intreaba cu cine facem banking? Apropos: imi explica si mie cineva verbul asta “romanesc”?


1 Comment

Vine o zi…..


“de ce sa continui sa traiesti, cu atata rau in jur?”.

E o replica dintr-un film pe care l-am vazut recent.

Chiar asa….de ce?

Posibil pentru ca viata ti-a fost data si trebuie s-o duci in carca ca pe un sac cu faina, pana la capat. Si crestin fiind, optiunea despre care vorbeste Sartre, nu este de fapt o optiune si nu suntem totusi condamnati la libertate, atunci cand aceasta presupune alegerea prin sinucidere.

Dupa aceea, lucrurile chiar au un inteles ultim, o finalitate care sa forteze ecuatia absurdului in care te trezesti la un moment dat. Asta pentru ca Dumnezeu exista si, intr-o zi, cand se va trage linia finala, actuala ordine a lucrurilor va fi daramata si dupa ce ruinele vor fi indepartate, ceva nou se va ridica in loc.

Ceva drept, curat, sfant si de unde absenta suferintei nu va conduce automat la superficialitate si lipsa mortii nu va insemna prelungirea eterna a agoniei.

Ma gandeam zilele astea ca as alege judecata dreapta a lui Dumnezeu, chiar daca aceasta ar insemna propria strivire, damnare… E mai linistitor gandul ca, in cele din urma, se face totusi dreptate, chiar daca aceasta dreptate te loveste, decat acela ca toate raman inchise in aparentul hazard care le-a provocat, si nimic nu exista dincolo de acesta.  Perspectiva ca atat de multe lucruri strambe vor ramane ingropate in anonimat, ca nedreptatile strigatoare la cer nu-si vor afla dreapta plata, este innebunitoare.

Fraze de genul; “Nu va razbunati singuri” si “razbunarea este a Domnului” nemultumesc, pentru ca induc ideea inactivitatii care lasa ca lucrurile sa curga la voia intamplarii. Insa sensul real este acela ca Dumnezeu chiar va interveni, atunci cand rabdarea lui va ajunge la capat si timpul scadentelor va pasi pe scena istoriei.

Iertarea lui Dumnezeu ma socheaza. E dincolo de intelegerea mea. La fel si razbunarea lui. Niciodata nu as putea atinge masura Lui…in ambele sensuri.

Spun asta, gandindu-ma la o stire recenta pe care am citit-o: un nenorocit a violat si apoi, ucis, o fetita de 10 ani. Marturisesc ca l-as omora fara sa clipesc. Aruncarea lui in focul in chinul vesnic, ma depaseste, totusi… La fel si iertarea lui.

Cred ca mai am multe de invatat….


4 Comments

Sfarsitul e aproape. Distractie placuta….


Divertismentul: noul dumnezeu al omului modern.

Cautat cu pasiune, ravnit, adulat, i se sacrifica timp, bani…viata.

L-am mai cauta atat de mult, daca n-am fi goi? Pustii pe dinlauntru, purtatori de vid dureros care se cere umplut, absorbiti de deriva existentiala moderna, raniti de nimicul care ne inconjoara si care ne-a patruns in suflete si ne rode precum un vierme ce musca tacut in lemnul tot mai subred.

Ce altceva face cautarea divertismentului – acest anestezic universal – atat de populara, decat absenta lui Dumnezeu? Si oare nu aceeasi absenta aduce divertismentul in biserica? 

B.Pascal: “ticalosia vietii umane a nascut toate acestea; oamenii cum si-au vazut starea, au cautat distractia” Si Pascal a spus asta intr-o epoca in care televiziunea lipsea chiar si din imaginatie… 

Sa ne intoarcem la biserica: care este granita dintre spectacol si inchinare? In ce masura se suprapun si unde apare – trebuie sa apara – linia de demarcatie?

Canta corul mixt, apoi corul de fete si corul de copii si fanfara si sora Geta un solo si…programul se deruleaza cu pasiunea cu care mi se intampla sa schimb canalele la televizorul dintr-o camera de hotel impersonala, care mi-a devenit casa pentru cateva zile in una din calatoriile mele.

Dar unde este Dumnezeu?

De ce ar fi acolo, in mijlocul tuturor lucrurilor in care atat de multe lucruri despre el? Sau de ce nu?

Ce anume aduce prezenta lui Dumnezeu intr-o comunitate si ce o indeparteaza?

Oricum, „show must go on” si merge, continua, in virtutea unei inertii intretinute de indiferenta si orbire, ambele deloc nevinovate.

Nu cred ca spun o noutate daca afirm ca Dumnezeu este tot mai absent din unele biserici evanghelice. O sa mi se spuna: demonstreaz-o. Nu o pot demonstra, doar o simt, o vad uneori pe fetele plictisite ale oamenilor, alteori in predicile unde isteria sau intelectualismul pretentios incearca din rasputeri sa inlocuiasca Duhul si continutul adus de acest Duh, pentru ca inima si mintea puse impreuna dau definitia duhovniciei. O mai vad in liderii fara viziune pentru turma dar cu o extrem de bine articulata viziune in ce priveste capatuiala personala. O vad in standardele duble aplicate cand e vorba de calcatul stramb al oilor de rand si acelasi calcat aiurea al anumitor odrasle de pastori si „comitetisti”. Si o mai vad in bisericile lasate mostenire acelorasi odrasle, pentru ca ungerea se transmite cel mai bine in familie, nu-i asa (compasiune pentru bietii pastori care n-au decat fete – ramane totusi nadejdea unui ginerica care sa poarte mai departe stafeta)? Da….sa nu uit afacerile dubioase, cele mai multe „binecuvantate” adica facatoare de bani fara miros, unele insa ajungand in atentia procurorilor romani sau americani si pe paginile ziarelor sau pe sticla televiziunilor.

Dincolo de erodarea marturiei bisericii, cred ca cea mai amara consecinta ce decurge din lucrurile astea este absenta „Prezentei”.

Intre timp masinaria de „entertainment” crestin merge inainte. Canta corul mixt, apoi corul de fete, apoi…..

O sa-mi scot pentru totdeauna din vocabular expresia: “distractie placuta”.

Cu ce s-o inlocuiesc?

Ma mai gandesc la asta…

Apropos: sugestiile sunt binevenite!


3 Comments

Ce vrea sa zica? (1)


Cred ca nu trebuie sa ne definim ca mercenari ai unui sistem de gandire prefabricat. Din acest motiv, nu ma declar calvinist la modul absolut si fara rezerve, desi daca este sa aleg dintre cele sisteme antagonice: calvinismul si arminianismul, ma simt mai apropiat de primul mai degraba, dintr-un motiv foarte simplu: consider calvinismul mai apropiat de Scriptura, mai inradacinat in textul sacru si mai teocentrat decat arminianismul cu antropocentrismul aferent. Stiu ca este un o prezentare suprasimplificata si ca in realitate, lucrurile sunt infinit mai complicate…

Buuun.

Unul din principiile de baza ale calvinismul este acela al pastrarii sfintilor in har. Altfel spus, odata ce un om este rascumparat, el ramane mantuit si isi va sfarsi cu bine alergarea. Problema pusa in discutie nu este capacitatea oii de a se retaci, ci abilitatea pastorului de a nu pierde nimic din ceea ce i-a fost incredintat. Pasajul aferent este cel din Ioan 10

27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. 28 Eu le dau viaţă veşnică şi în veac nu vor pieri; şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. 29 Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui.

Deci Isus promite ca oile lui sunt “safe”, ca el nu le va pierde si nimeni nu le va smulge din mana sa.

Acest principiu, dus la extrem, a creat o caricatura, numita “hipercalvinism” si care afirma ca odata ce esti mantuit, orice ai face, nu-ti mai poti pierde mantuirea (in treacat fie spus: cum poti sa stii ca esti mantuit sa cum poti sti daca cineva este mantuit, daca nu se vad roade la nivelul trairii? “Siguranta mantuirii” pe care ne-au bagat-o pe gat americanii, cu superficialitatea care-i caracterizeaza, a creat mai mult rau decat ar fi facut-o punerea sub semnul intrebarii a acestei mantuiri).

Pe de alta parte, sunt pasaje care sugereaza contrariul: mantuirea trebuie dusa pana la capat, finalul defineste destinul nostru vesnic, daca ai cunoscut adevarul si l-ai abandonat, e mai bine sa nu-l fi cunoscut vreodata. Ieri am gasit acest verset in Evrei 3:

14 Noi avem parte de Cristos dacă păstrăm cu fermitate, până la sfârşit, încrederea pe care am avut-o la început.

Deci poti avea parte de Cristos si mai apoi sa pierzi acest lucru? Ramanerea in credinta este definitorie si alternativa este sa nu ai parte cu Cristos, desi la inceput ai avut parte cu el?

Intervine, evident, conceptul de libertate, in afara caruia nu poate fi vorba de responsabilizare si deci de judecata pentru actiunile intreprinse. Daca nu sunt liber, nu sunt vinovat. Si da, sunt vinovat pentru ca sunt responsabil si sunt responsabil pentru ca sunt liber. Aici putem vorbi de grade de responsabilitate pentru ca vorbim de grade ale libertatii.

Care este libertatea omului fara Dumnezeu, care devine rob al pacatului prin faptul ca traieste in pacat (Romani 6:16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?)?

Luther a tunat si fulgerat impotriva ideii de vointa libera sustinuta de Erasm. Da, suntem robi ai pacatului, legati in intuneric si de intuneric, neinstare sa vedem si sa alegem. Osandirea apare odata cu lumina. Vointa nu este libera ci eliberata, oamenii aleg deliberat intunericul pentru ca vor sa-si ascunda faptele indaratul acestuia, orbirea devine din fatalitate impusa – alegere pacatoasa si deci vinovata.

Ioan 9:41 „Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.

Cat de liberi suntem? Putem alege si respinge si prin urmare sa pasim in viata vesnica sau in moarte vesnica? Dar poti cu adevarat sa pasesti in viata si dupa aceea sa te intorci cu 180 de grade si sa mergi in directia opusa?

Hm…asa se pare.