mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Mda, Brazilia…

Leave a comment


Sejurul meu in Brazilia se apropie de sfarsit. Marturisesc ca abia astept sa ma intorc acasa. Nu sunt lucruri particulare de care m-as putea plange aici…sau poate ca sunt… Incepand cu repetatele avertismente de a nu umbla noaptea pe strazi – si una din marile mele placeri este sa hoinaresc aiurea, fara agenda si ghid, pe strazile marilor orase in care mi-e dat sa ajung – si terminand cu acest stil de viata mecanic pe care l-am adoptat: trezire dimineata, mic dejun, taxi, fabrica, taxi inapoi la hotel si in final o cina care consta indeobste in pizza la un restaurant aflat la 5 minute de mers pe jos de la hotelul unde suntem cazati. Si de fiecare data cand plec la masa, imi las ceasul si portofelul la hotel si iau cu mine doar banii de care am nevoie, plus cardul de credit, pe care-l pun intr-un buzunar separat. Cine stie, poate daca ma jefuiesc, or sa ia doar banii…

Nu trac concluzii radicale si ultime, nu pretind ca am ajuns sa cunosc si sa inteleg aceasta tara si nici nu mi-am propus acest lucru. Vad o multime de lucruri normale in jurul meu: oameni plimbandu-se pe strazi, mame cu copii, terasele restaurantelor pline si toate acestea contrasteaza puternic cu zidurile caselor vandalizate cu grafiti si acelasi case inconjurate cu ziduri inalte, deasupra carora au intins si retele de sarma ghimpata, elecrificata uneori; si de asemeni politia militara atotprezenta.

La firma unde lucrez, tipii de la security au arme letale si veste antiglont.

Prin harul Domnului ma voi intoarce curand acasa, ducand cu mine o multime de amintiri, unele unice, ca de exemplu plaja de pe malul Atlanticului, cu valurile care se izbesc de tarm si cu nesfarsitele intinderi dincolo de care patrunde doar gandul, lasand in urma privirea infranta de prea multa nemarginire…

Mai jos, o imagine a orasului Guarhulos, de la etajul 16 al hotelului unde am fost cazat. In fundal, Sao Paulo.

Si o poza de grup a echipei romano-braziliene, care se ocupa de proiectul a carui parte este si subsemnatul…

Imi vor ramane totusi in minte, oamenii pe care i-am intalnit aici: zambitori, prietenosi, amabili si gramada de biserici evanghelice care mi-au presarat drumul, peste tot pe unde am trecut si unde mi-as fi dorit sa fi intrat daca as fi avut un ghid care sa ma indrume prin noianul de temeri si avertismente care m-au insotit si daca portugheza nu mi-ar fi la fel de straina ca araba sau ebraica.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s