mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Stupid optimism

1 Comment


Ma intreb daca ar trebui sa-i blamam pe americani pentru vina de a ne fi indus apetitul pentru optimism, un optimism declarat si declamat, agresiv si orb in fata tuturor evidentelor, decupator de versete pe care le smulge din contextul lor natural asa cum un dentist stupid extrage din greseala maseaua buna si compenseaza nepriceperea prin forta (adica trage de ea pana iese). Imi amintesc de anii ’90 si de tipii inalti si bine hraniti care ne vizitau bisericile, multi dintre ei sinceri si de treaba, mai toti insa desprinsi total de realitatile noastre si insurubati intr-ale lor, si care ne socau prin predicutele diluate si care se potriveau ca nuca in perete contextului nostru. Sedeau la amvon cu mainile adanc infipte in buzunare – gest inacceptabil pentru predicatorii nostrii – si ne explicau ca ar trebui sa ne bucuram fara rezerve, tot timpul si mai ales sa aratam asta. Si ca sa exemplifice, radeau cu gura pana la urechi, contrariati probabil de faptul ca bucuria lor nu parea sa ne molipseasca in vreun fel.

Multe s-au schimbat de atunci. Americanii s-au rarit, banii de dincolo si ei si oricum, acordati cu mai mult discernamant, ca sa nu zic suspiciune, dupa tepele date de ai nostrii pastori ahtiati de binecuvantari. Si oricum, cand mai apar uneori (la americani ma refer), nu ne mai uitam la ai ca la niste extraterestrii si nu mai simtim nevoia sa-i pipaim ca sa ne convingem ca sunt facuti din acelasi material ca si noi, cum se intampla pe vremuri.

Pe mine optimisml ma sacaie. Al lor, de pe vremuri si al nostru de acum. Imi amintesc de declaratiile pe care le faceau inainte sa se roage pentru bolnavi, si anume ca “in seara asta Isus va vindeca toti bolnavii”, dupa care citau versetul din Petru, acela care spune ca “prin ranile lui ati fost tamaduiti”. Nu stiu daca a fost cineva vindecat; stiu insa cu siguranta ca nu toti au fost.

Sau expresii de genul “is gonna be OK”, aruncate ieftin si iresponsabil unor bolnavi in stare terminala, fara insa sa precizezi ca acel OK poate sa insemne trecerea dincolo, in locul “din care a fugit toata intristarea”.

N-as vrea sa fiu inteles aiurea: cred ca noi, crestinii ar trebui sa fim cei mai optimisti oameni din lumea asta si ca tocmai credinta in Dumnezeul iubitor si atotputernic ne da dreptul sa privim viata in fata, sa o traim cu bucurie si alteori sa o infruntam cu curaj. Insa adevaratul optimism vine din cunoasterea si acceptarea realitatii si mai ales din imbratisarea suferintei pe care Dumnezeu ne-o asterne in suveranitatea Lui, ca pe un drum catre imparatia Sa.

Ignorarea spinilor care ne inconjoara nu va ajuta catusi de putin in momentul in care acestia vor strapunge carnea si durerea amestecata cu sange va incerca sa ne impuna o noua teologie, cladita pe ruinele celeilalte, a prosperitatii, spulberata ca un gard de papura impletita, cuprins de flacari: o teologie a amaraciunii, a durerii fataliste, a deznadejdii si a cinismului.

Oamenii invatati sa ignore suferinta nu vor reusi sa o si evite. Credinta nu ne scoate din drama vietii ci-l aduce pe Dumnezeu alaturi de noi. “Chiar daca ar fi sa trec prin valea umbrei mortii” nu se transforma “nu voi trece vreodata prin valea umbrei mortii” (Ps.23) si “Dacă vei trece prin ape” nu devine “Nu vei trece prin ape”.

Cred ca adevaratul optimism are de-a face cu aceasta prezenta permanent a  lui Dumnezeu, cu aplecarea sa catre fiecare detaliu al drumului care ne zdreleste talpile, cu incurajarea Sa si uneori cu izbavirea care intervine exact atunci cand am epuizat toate resursele si asta a facut ca planurile sa ni se transforme in cenusa. Nadejdea in Dumnezeu se ridica din gramada de moloz a tuturor celorlalte nadejdi zdrobite si este alternativa, singura alternativa, la pacatul deznadejdii.

Spun asta gandindu-ma in special la genul de predicare din bisericile libere, mai mult sau mai putin carsimatice si care are de-a face, asa cum am spus la inceput, cu papagalismul care le-a facut sa ia la gramada tot ce a produs aceasta miscare prin America, pe de o parte, si cu dorinta de a ajuta incurajand, de a evita negativismul si pesimismul care a transformat serviciile altor biserici evanghelice in intruniri de bocete si sesiuni de lins rani in grup.

Reactia, de regula, arunca pendulul in cealalta parte si trebuie sa treaca un timp pana la gasirea dreptei masuri. Adica inlocuirea deznadejdii cu nadejdea care trece dincolo de perdeaua ce desparte cele doua taramuri: acesta si celalalt, vesnicul…

Advertisements

One thought on “Stupid optimism

  1. Bine zis Dane. Bine-ai revenit acasa. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s