mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Tot despre Brazilia, cate ceva

Leave a comment


M-am strecurat prin Brazilia ca un sobolan care alearga pe langa zid, de frica alora de la deratizare care-l cauta sa-i puna coada-n protap sau ca un caine bantuit de umbrele tot mai apropiate ale hingerilor. Am mers acolo cu o gramada de precautii, parte luate de pe internet si celelalte induse de unii si altii. Mi s-a spus de favelas, de indivizii care te jefuiesc in timp ce astepti in masina la semafor si ca nu-i deloc o idee grozava sa te afisezi pe strada bine imbracat si cu chestii stralucitoare, ca ceasul bunaoara.

Precautii deloc inutile, confirmate de aspectul de fortareata/puscarie al strazilor pe care treceam cu masina, intre hotel si fabrica, de peretii inscriptionati cu graffiti si de paznicii inarmati prezenti peste tot unde era ceva de pazit si unde potentialele victime aveau destui bani sa-i plateasca.

Asa ca m-am imbracat sleampat, mi-am lasat ceasul in camera de hotel si plecam cu atat bani la mine cat sa nu mor de foame daca ar fi fost sa raman fara ei.

Nu s-a intamplat nimic deosebit si pe strazi am vazut oameni care incearcau sa traiasca normal, plimbandu-si copii sau cainii, facand cumparaturi sau tinandu-se de mana prin parcuri.

Am vazut biserici. Multe si de toate felurile….in special biserici evanghelice, cele mai multe de mici dimensiuni dar imprastiate peste tot, inclusiv in cartierele sarace, unde mi s-a spus ca n-am ce sa caut, ziua si noaptea, ca semn ca lumina a iesit de sub obroc si a patruns in mijlocul intunericului si acesta n-a biruit-o.

Brazilia este o tara cu multe rani. Pe unele le-am vazut, de existenta altora am aflat doar sau o intuiesc… Rata criminalitatii este inca ridicata – in continua scadere, totusi –  “favelas” se intind ca o plaga la marginea oraselor si bulevardele principale din Sao Paolo sunt intesate cu oameni fara adapost care dorm pur si simplu intinsi pe caldaram. Este totodata un loc al nadejdii pentru ca Dumnezeu se plimba pe strazile oraselor odata cu copiii lui si se opreste intre cei fara speranta, atunci cand crestinii se aduna laolalta si se roaga.

Ma gandesc ca noi, crestinii, suntem chemati sa ne asumam, intr-un anume sens, societatea in care traim, comunitatea, si sa aducem ceea ce pretindem ca avem diferit in mijlocul acesteia. Faptul in sine ca ne vaicarim si deplangem intunecimea intunericului, nu va face lumina si obrocul nu protejeaza stralucirea luminii ci o face inutila.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s