mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Vechituri: O zi mai lunga decat veacul

Leave a comment


Week-end-ul asta mi-am cumparat o carte. Nimic nou, stiu…

In materie de lecturi, la mine functioneaza principiul selectiei naturale; altfel spus, citesc doar ceea ce este bun si este bun ce-mi place, plecand de la ipoteza ca pana acum, am avut timp sa-mi formez in oarece masura gusturile si n-am risipit aiurea acest timp. Stiu ca este multa subiectivitate in acest gen de abordare dar…pana la urma suntem cu totii subiectivi, atata timp cat noi suntem subiectii si vrand nevrand, totul trece prin noi si poarta amprenta sufletului nostru.

Cartea se numeste”O zi mai lunga decat veacul” iar autor este Ginghiz Aitmatov, o cunostinta mai veche care m-a intalnit cu “Esafodul”, in urma cu ceva ani. Intalnirea a lasat urme de vreme ce, din vraful imens de carti care-mi statea in fata in librarie, l-am ales pe dumnealui, biruind fiorul rece de pe sira spinarii trezit de gandul teancului de carti necitite de acasa si de lipsa acuta de timp si uneori, de chef.  Stiam ca Aitmatov e bun, fara sa fie usor sau facil; sau probabil ca tocmai de aceea e “bun” (stupid criteriu estetic, nu?).

Totul incepe cu o inmormantare intr-un catun din stepa; cerul este imens si instelat, intinderile sunt nesfarsite si oamenii trebuie sa-si interogheze propria existenta, atunci cand viata unui semen a ajuns la capat, cand propria lor viata se indreapta catre acelasi capat. Lucruri marunte,banale, capata o dimensiune cosmica pentru ca sunt vazute prin lentila eternitatii iar aceasta este fortata de prezenta mortii; bunaoara, aparitia unei vulpi in cautare de hrana in apropierea caii ferate si juxtapunerea unor destine atat de diferite: al omului si al animalului, este posibila pentru ca suntem cu totii fapturi sub acelasi cer imens, traind, suferind, bucurandu-ne si disparand intr-un final undeva…unde?

 Departe de asa zisa civilizatie, oamenii au criterii valorice, exista reguli morale si in acest fel, fiintele umane capata valoare. Exista lucruri care sunt facute cu incapatanare si pana la capat si altele care se inscriu in aceeasi categorie si care sunt rememorate. Bunaoara femeia care munceste ca sa-si intretina sotul invalid, intors din razboi si o face din greu, pentru ca asa trebuie, se cuvine si e normal, fara regrete si fara tentatia altor optiuni, bucuroasa ca s-a intors totusi si sunt impreuna.

“Omul trebuie sa aiba rusine”, spune Burannai Edighei la un moment dat, adica limite, constrangeri autoimpuse, bolovani de carat in carca pentru ca cineva trebuie sa-i care si daca nu tu, atunci cine…?”. Cineva trebuie sa fie “fraier” si sa ramana pe loc, sa faca ceea ce nimeni nu vrea sa faca, ca de exemplu sa curete cu lopata zapada de pe calea ferata, zile si nopti in sir,pentru ca trenurile sa poata sa circule pe mai departe.

“Pe aceste meleaguri, trenurile goneau dinspre Est spre Vest si dinspre Vest spre Est… Iar de o parte si de alta a caii ferate se intindeau marile spatii desertice Sari-Ozeki – Tinutul stepelor galbene. Pe aceste meleaguri, toate distantele se masurau pornind de la calea ferata, ca de la un meridian Greenwich… Iar trenurile goneau dinspre Est spre Vest si dinspre Vest spre Est…”

Descrierea inmormantarii m-a adus in minte ultimul eveniment de felul asta la care am participat, in urma cu vreo 3 – 4 ani. Cu mortu’ pe masa si icoana pe pieptul acestuia, cu barbati si femei din sat, adunandu-se impreuna in curtea casei (era sa folosesc cuvantul “ograda”) si povestind despre ultimele clipe ale raposatului sau amintindu-si cum era pe vremuri cand totul era altfel, mai frumos, mai bine… Si am realizat ca avem nevoie de traditii, adica de lucruri facute dupa un anumit tipic si nu dupa altul, urmand o ordine prestabilia, ca in afara acestora omul devine un auxiliar inutil al existentei, transformata ea insasi intr-un pustiu sterp si fara rost. Mi-a fost ciuda sa vad cartea lui Aimatov printre cele cu pret redus, adica cele care nu se vand; asta in timp ce Cohelio se lafaia la loc de cinste, intru proslavirea prostului gust si telenovelismului literar. Ma rog, asta e…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s