mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Pana la moarte…si dincolo

3 Comments


In mormanele de gunoaie informatice care ne inconjoara in fiecare zi, cu carnagii pe sosele, descrise in detalii lipsite de orice elementara decenta si eventual bogat ilustrate, cu politicieni si functionari spagari si miserupisti si cu parasute ajunse peste noapte vedete (eh, cate pustoaice de liceu viseaza la locul ramas vacant in patul lui Irinel, dupa ce Moni si-a luat zborul), prin toata aceasta imbacseala a raului, vulgaritatii si prostiei militante, transpare uneori cate o raza de lumina, de normalitate si de frumusete absoluta.

“Norma şi Gordon au fost de nedespărţit pentru 72 de ani, cât a durat căsătoria lor. Cei doi s-au încăpăţânat să lase moartea să îi despartă aşa că, aflaţi pe paturi de spital în urma unui tragic accident, s-au ţinut de mâini până în ultima clipă. Au decedat la o oră diferenţă, căci niciunul nu îşi imagina viaţa fără celălalt.”

(Am gasit stirea aici: http://www.adevarul.ro/life/VIDEO_Dupa_o_casatorie_de_72_de_ani-doi_soti_au_murit_tinandu-se_de_maini_0_575942408.html)

72 de ani de casnicie?

Suna probabil la fel ca discursul lui Pavel in fata lui Agripa: acesta s-a inecat si a inceput sa tuseasca convulsiv atunci cand apostolul a ajuns sa vorbeasca despre “infranarea poftelor” 🙂

In acest timp al relatiilor pasagere de o noapte, o saptamana sau o luna si unde concubinajul pe termen lung a ajuns normalitate si virtute (adica o relatie “serioasa” in care n-o “face” decat cu unul/una), ceea ce Dumnezeu a creat ca sa fie norma si sa defineasca normalitatea, a ajuns sa surprinda prin exceptie.

Dar normalitatea este frumoasa, senina, ca o dimineata de sambata in care te trezesti cu o constiinta curata si realizezi ca nici macar nu trebuie sa te ridici din pat ca sa mergi la munca.

Pacatul este urat si urateste. De aceea atat de multi oameni frumosi sunt de fapt de o uratenie cumplita, in timp ce Norma şi Gordon stralucesc unul langa celalalt, in ciuda varstei. Sau poate tocmai datorita acesteia?

Stirea asta m-a facut sa ma gandesc la matusa si unchiul meu. Au mai mult de 50 de ani de casnicie. O casnicie fericita intr-o viata grea, cu multa munca si dupa standardele noastre, saracie. Ei nu se considera saraci. Au ce manca si au un acoperis deasupra capului si pentru asta multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi si incep tot mai mult sa cred ca oamenii bogati nu sunt cei care au, care poseda, ci aceia multumiti cu ceea ce au si mai ales care stiu sa multumeasca, intelegand ca tot ce au, de fapt au primit si este darul lui Dumnezeu…

Advertisements

3 thoughts on “Pana la moarte…si dincolo

  1. Si te pomenesti ca nici macar nu sunt crestini! (la primii ma refer, oricum pagina de referinta nu mai exista)
    De unde au unii capacitatea aceea de a iubi si de a regenera iubirea?

  2. Pingback: La finalul unui drum de tara | mirosdecafea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s