mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Intoarcerea zapezilor de alta data

2 Comments


Asta e dintr-un poem de Francois Villon. Nu mai stiu cum se numeste. Imi amintesc doar ca l-am citit mai demult intr-o culegere de texte din literatura universala si ca aparea mereu acest vers:

“…dar unde sunt, zapezile de alta data?”

Ei…sunt aici. Le vad lipite de fereastra biroului, la mai putin de trei metri de mine…

De cand e lumea n s-a vazut atata zapada. Dar de unde stiu eu de cand e lumea si cata zapada o fi fost de atunci? Asa-i…nu stiu. Oricum, e muuuulta, adunata in gramezi mari pe alocuri, impinsa la marginea drumurilor, abundenta ca frisca pe o prajitura facuta de o bunica imaginara – spun asta pentru ca nu mi-am cunoscut nicio bunica.

A…si frigul. E mai insistent decat zapada pe care, de bine de rau- reusesc s-o impiedic sa-mi intre-n pantofi, pe dupa gulerul paltonului si-n buzunare. Dar gerul e peste tot, strecurat subtil sub plapuma prea subtire pentru o vreme ca asta, in nopti cand demoni inghetati joaca torontoiul pe acoperisuri incarcate de nameti si se strecoara in casele oamenilor prin crapaturile ferestrelor.

Zilele trecute o batrana vindea sosete de lana la colt de strada. Nu erau chinezarii…nu, ci din alea, de lana adevarata, cum imi facea mama si ma incalta cu ele inainte sa plec la scoala. Abia intrau in ghetele, cumparate oricum cu doua numere mai mari, special pentru scopul asta nobil: sa incapa vre-o doua perechi de sosete groase ca sa nu deger. Nu mai tin minte de ce, dar mai tot timpul scopul asta ramanea de domeniul idealului. Mereu imi inghetau picioarele de nu le mai simteam. Si mainile, si urechile, si nasul… Eram mai tot timpul racit, asta in vremea cand inca nu se inventasera batistele de hartie de unica folosinta asa ca n-o sa vorbesc de cantitatile de fluide nazale care-mi incarcau batistele de carpa pe care le purtam cu mine – oricum, niciodata suficiente.

Mi-as fi dorita sa ma apropii de batrana si sa-i cumpar ciorapii aia, cu vreo 3 – 4 numere mai mici decat piciorul meu. Si sa-i dau fara sa negociez nimic, prima suma pe care avea sa mi-o ceara, desi intuiesc ca-i lipsea tupeul tiganilor care incearca sa-ti vanda ciurucuri la preturi de zece ori mai mare decat cel real, pentru ca dupa aia tu sa te bucuri ca ai primit o reducere de 80%, cand de fapt ai platit dublu fata de cat face.

N-am facut-o si nu stiu de ce.

Probabil ca mi-a fost rusine.

Ca am mai multi bani decat ea, ca sunt mai tanar, ca soarta mi-a oferit pe nedrept,  mai mult decat ei. Si in loc de “soarta” stiu ca trebuie sa pun Dumnezeu, insa in cazul asta va trebui sa inlocuiesc “nedrept” cu “har”.

Si sa-mi mai amintesc ca, intr-o ecuatie eterna, necunoascuta batrana, singura la un colt de strada si tinand in mainile degerate niste ciorapi de lana care nu intereseaza pe nimeni, are un loc al ei. Iar in imparatia de dincolo, unde va pasi peste nu mult timp, o asteapta un pat curat, intr-o camera in a carei soba arde focul iar in mijloc, pe o masa de lemn frumos asternuta, sta o cana mare cu vin fiert.

Mda..

Advertisements

2 thoughts on “Intoarcerea zapezilor de alta data

  1. Ma bucura gandurile tale bune cu privire la batrana timida care vinde ciorapi de lana: dorinta de a o vedea in imparatia lui Dumnezeu, focul sobei cu care o incalzesti si vinul fiert care i-l oferi inimos.
    Ce ma mira e ca nu ai reusit sa-I binecuvintezi si pe acei tigani tupeisti cu aceleasi ganduri, binecuvantari mantuitoare.

    Mda..

    • Tiganilor tupeisti le harazesc niste lopeti de curatat zapada si binecuvantarea muncii cinstite. Pentru patul cald si cana cu vin, vor trebui sa plateasca. Tot cinstit…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s