mirosdecafea

Just another WordPress.com site


7 Comments

Monolog despre bine si rau


In perioada asta trebuie sa studiez cate ceva despre problema raului – Tema obligatorie, adica aleasa. Aleasa obligatoriu. Hm….nu…devenita obligatorie, in urma propriei alegeri. Asa…

Cateva consideratii (foarte) generale, zvarlite din fuga tastaturii si din coltul gandirii:

Nu putini sunt cei care si-au abandonat credinta intr-un Dumnezeu bun, datorita existentei raului si a adancimii imense a acestuia. Cei care interogheaza actuala stare de lucruri, nu ajung insa intotdeauna sa-si abandoneze credinta in Dumnezeu, ci mai degraba sa se revolte impotriva acestui Dumnezeu care, desi poate sa opreasca desfasurarea dezastrului, nu o face, totusi. Pentru astfel de oameni, necredinta este mai degraba reactia fata de un iubit infidel decat descoperirea ca acesta pur si simplu nu exista, este strigatul inimii zdrobite, a constiintei ranite si a asteptarilor inselate. Un fel de: “cum ai putut sa-mi faci una ca asta?”

Daca raul este un lucru distinct, atunci Dumnezeu care este creatorul tuturor lucrurilor este implicit si creator al raului si deci poate fi invinovatit pentru existenta acestuia. Biblia insa prezinta ca pe o concluzia generala dupa ce intreaga creatie este finalizata afirmatia, ca: “toate erau foarte bune”. In mijlocul acestui bine, raul patrunde nu ca initiativa a lui Dumnezeu ci ca o consecinta a unei alegeri  – libera, dupa unii – si de atunci intreaga ordine a lucrurilor este data peste cap. Mai degrapa cred ca ar trebui sa spun “afectata”, dat fiind faptul ca nu este atat rau cat ar putea fi, ca intunericul alterneaza cu lumina si fiecare toamna isi asteapta primavara de dupa ea.

Exista un incontestabil mister al raului. “De ce”-ul rostit in toate felurile posibile, de la cel gemut de bolnavii de cancer in agonie sau de muribunzi, pana la cel scrsnit printre dinti, odata cu pumnii stransi si fluturati catre un cer impasiv.

“Cum mai poti crede in Dumnezeu dupa Auschwitz?”, l-a intrebat cineva pe un rabin. “Dar cum poti sa NU crezi in Dumnezeu dupa Auschwitz?”, a raspuns acesta. Nu imi mai amintesc daca rabinul din aceasta relatare a lui Elie Wiesel a fost el insusi la Auschwitz insa stiu ca Elie Wiesel a fost. Acolo si-a pierdut credinta, insa a fost o pierdere nefericita si in taina, insotita de o nerostita nadejde. Ca oarecum Dumnezeu se va explica, ca asemeni unei sotii infidele, se va intoarce intr-o zi acasa si-si va cere iertare pentru ca a ingaduit ceea ce a ingaduit.

Am citit deunazi constatarea uimita a lui CS Lewis, si anume ca marile religii au fost la inceput propovaduite si apoi practicate, intr-o lume care nu cunostea cloroformul. Adica oamenii au crezut in El nu “pentru ca” ci “in ciuda”. In ciuda cruzimii din jur, a nedreptatilor infruntate, suferite si de neinlaturat, in ciuda bolii si in ciuda ultimei finalitati: moartea.

Raul nu poate fi inteles printr-o observare din exterior. Il putem intelege cu adevarat doar in masura in care ne atinge pe noi. In general, in ceea ce priveste raul si derivatul acestuia, suferinta, problemele speculative apar de obicei in mintea celor care sunt spectatori, care privesc de pe margine scena agoniei umane, mai degraba decat la cei care sufera. Gabriel Marcel cred, spunea ca raul nu este o problema care trebuie rezolvata, cat un mister care trebuie infruntat si care trebuie trait, adica prin care ne este dat sa trecem.

Da, raul exista si ne pune la incercare credinta lui Dumnezeu. Si vai de cei atat de stupizi, orbi, obtuzi, capetedelemn, care nu simt tensiunea si nu traiesc sau nu au trait vreodata dilema Dumnezeului bun, iubitor si suveran si a raului din lumea peste care se spune ca El domneste.

Dar binele…de ce exista binele? Si de unde vine? Pentru ca, in timp ce raul creaza probleme reale credintei ca Dumnezeu este bun, binele face ideea lipsei oricarui Dumnezeu in acest univers, imposibil de acceptat.

Si la final, vreau sa ilustrez ceea ce am spus mai sus, prin doua imagini. Pe prima am salvat-o pe desk-top-ul calculatorului cu mai mult timp in urma. De cate ori fac curatenie, ezit sa o sterg. E o reprezentare a frumusetii si fragilitatii vietii, a dependentei totale de cineva care in poza aceasta nu se vede, insa exista si cei din cuib stiu ca exista, ca vine, o sa apara curand si nu se poate sa nu vina.

A doua poza am descarcat-o astazi si este la fel de reala ca si prima. Tocmai asta este: nu avem voie sa alegem, sa luam doar una din ele si sa lasam pe cealalta de o parte, sa pretindem ca n-am vazut-o, ca nu exista. Impreuna formeaza acum-ul de aceasta parte a cerului, asteptand trecerea dincolo, cand cea din urma va dispare ca un vis urat…

Advertisements


Leave a comment

Coruptia ca mod de viata


Nu spun o noutate, cred, daca afirm ca tara in care traim este corupta, foarte corupta, extrem de corupta. E un subiect la care vreau sa nu ma gandesc – nu de alta, dar irita si deprima – , fara sa reusesc sa si realizez foarte des acest lucru. Da, stiu, se fac eforturi de a schimba lucrurile desi media ne prezinta totul in culori intunecate – pana la urma, raul se vinde mai bine decat binele, nu?

Discutam astazi cu un coleg si ii spuneam ultima mea concluzie: ca la noi coruptia a ajuns in stadiul de metastaza, ca este norma de viata si a ajunge sus a devenit un scop pentru ca iti da posibilitatea sa ai, sa prinzi, sa acaparezi.

Ma gandeam totodata ca ni se pare – cel putin la anumite niveluri – normala si mi-am amintit de crestinii care au obtinut tot felul de ajutoare sociale, folosind false certificate de boala, de handicapat (nu spiritual 🙂 ) si acestia nu sunt putini.

Cred ca la nivelul societatii romanesti, necinstea, coruptia, nepotismul, spaga sunt funciare iar cauzele, dincolo de tot felul de sisteme politice ticalosite si ticalositoare care ne-au strambat mintile si sufletele, tin deja de domeniul geneticului. Romania era corupta si in anii ’30 si era de asemeni extrem de corupta in urma cu 2-300 de ani (curiosii sau neincrezatorii pot folosi biblioteca). O astfel de cauza necesita solutii pe masura. Pustan cred ca spunea intr-o predica ca Christos si-a folosit propriul sange si ne-a facut transfuzie si imi amintesc ca atunci comparatia mi s-a parut fortata si usor ridicola. Dar ce altfel ne-ar putea schimba, ne-ar putea curati sangele murdar si care a colectat de la generatiile anterioare, sute de ani de compromisuri, lasitati, capete plecate (nu inaintea lui Dumnezeu), neveste si fiice trimise plocon la Stambul, pentru haremuri si copii dati sa fie ieniceri?

Cum ar trebui sa ma raportez, ca si crestin, la acest fenomen? Propun cateva lucruri, principii, moduri de gandire care ne pot ajuta sa inclinam, fie si numai putin, balanta in directia potrivita in ceea ce priveste societatea, dar o vor inclina decisiv in ceea ce ne priveste pe noi insine:

1. Alege sa nu fii corupt tu. Daca esti functionar public sau angajat intr-una din institutiile unde in mod special astfel de atitudini sunt incurajate: refuza sa iei spaga sau sa faci trafic de influenta. Fie si din motive de genul: ajuta-ma ca suntem frati.

2. Refuza sa incurajezi coruptia, refuzand sa fii tu cel care da mita sau solicita favoruri. Normal este ca atunci cand dai concurs pe un post, cel care ia postul sa fie cel mai bun si acela sa nu fii neparat tu. Accepta situatia si nadajduieste ca este o alta usa care te asteapta inainte, cea potrivita. Nu folosi scurtaturi, pentru ca mai apoi sa afirmi ca dumnezeu te-a binecuvantat (“d”-ul mic nu este intamplator). Sau cel putin lasa balta chestia aia cu “dumnezeu”; adica “ciocu’ mic si joc de glezne”.

3. Vorbeste-le oamenilor despre Dumnezeul care judeca fara partinire, care este drept si uraste mita. Spaga si traficul de influenta sunt pacate iar pacatul distruge, erodeaza relatii si darama societati. Si pacatul duce in iad, la final…


Leave a comment

Luat la ochi prin catarea ZB-ului. (3)


Ilustrul anonim – la ZB ma refer – care a catadicsit sa ma blagosloveasca cu parascovenii coapte in cuptorul supraincins al gandirii domniei sale, a spus intr-un comentariu ca:

lumea e diversa, crestina, pagana, dar mai ales nebuna.”

Corect.

In special partea cu “nebuna” imi place. Dar si aia cu “diversa”.

Inseamna ca pot sa incapa o gramada de lucruri in sertarul ei si tot la fel, nimic din ceea ce iese de acolo nu ar trebui sa ne surprinda.

“ZB” este un prototip pentru o categorie pe care am intalnit-o adesea in mediul evanghelic, cu preponderenta in ramura lui penticostala si anume, legalistii.

Adica cei care isi poarta turbanul si barba pe dinauntru, care in loc de “Alah Akbar” te ucid cu versete, evident motivati de muuuuuuuuulta iubire in numele careia iti vor binele. O sa ma opresc aici si-o sa-l las in pace – ma rog, un fel de pace – ca sa se desfasoare mai departe pe campia lunga si lata a internetului care, de altfel, suporta absolut orice.

Legalismul nu a murit pentru ca el este insasi moartea. Otrava din el nu lasa sa creasca vreun fir de iarba macar, care sa intrerupa monotonia nisipului sterp al lipsei de gandire si de zambet.

Legalismul nu este “pro” – pro dragoste, pro cer, pro viata… – ci el se defineste pe sine printr-o continua negare. Acel “sa nu cumva sa…” da tonul existentei golita de viata si al activitatii care nu se naste din iubire ci dintr-un amar simt al unei datorii prost intelese. Negarea fara afirmare si interdictia fara permisiune, ucid. Inainte de a-i spune lui Adam sa nu manance din pomul cunostintei binelul si raului, Dumnezeu i-a dat acestuia permisiunea sa manance dupa placere din toti ceilalti pomi ai gradinii.

Asociez legalismul cu negandirea, cu prostia militanta si aroganta. Pleonasm? Posibil, de vreme ce prostia nu poate fi decat aroganta si militanta.

Oricum, eu am ajuns la concluzia ca Dumnezeu este mult mai predispus sa acorde har, decat sunt eu.

Inca odata (pentru ultima data), deja celebrul, marele, anonimul Zaharia B:

a. asocierea dintre gestul femeii de la Brasov (crima !) si “Taina jertfirii lui Isac” este absolut odioasa, sterge de acolo asemenea analogii !

– da, este odioasa, dar n-a aparut in capul meu ci intr-al ei. Nu, nu sugerez ca e o idee indusa de genul de invataturi propovaduite in biserica frecventata de dansa dar…de ce n-a reusit biserica, invataturile acesteia, sa impiedice asemenea monstruozitate? Neuronul singuratic naste monstrii.

b. sunt o persoana care scrie si publica, am un nume relativ cunoscut, te deranjeaza cumva asta ? De ce nu ai preluat, de exemplu texte serioase sau pamflete semnate z b, ci niste comentarii pe care le-am scris in zeflemea in mod intentionat si vadit ironic? Ce, nu ai vazut ca anterior le-am atentionat pe distinsele comentatoare sa aiba putina decenta ca e vorba de inmormantare ? Dar ele au continuat sa indruge bazaconii… Oare ce parere ai despre scenariul infantil conceput de Carmen despre gestul femeii, despre care ea crede ca era constienta si vicleana ? Cum de nu s-ar fi gandit atunci, biata sora Ieudeanu sa simuleze un accident sau o rapire a copilasului? Cum poate crede o “femeie disteapta” ca gabriela asemenea copilarii?! Nu-i asa ca nu intamplator nu ai citat si perle mar’ca ca’rmen, gabi, sau maria sau ana sau ana-maria ?

– nu…nu ma deranjeaza celebritatea persoanei dumitale si nici n-o invidiez. Sau poate ca invidia e cea care ma bantuie…cine stie? Motivul pentru care nu am citat alte “perle” este acela ca perlele domniei tale sunt unice, distincte, monstruase, colosale, gigantice, grase, superbe, ciumege ca niste paduchi galbeni si care-si fac veacul sub cutele negandirii si ale nevegherii de care dam dovada cu atat de multa si prosteasca usurinta.

c. am spus-o si o repet: nu sunt misogin, le pretuiesc pe femei si dovedesc asta cu zeci de texte publicate, cu fapte de toate zilele, dar cum dovedesti tu, bre, carcotasule, ca nu esti afemeiat, sau muieratic cum ar zice viminacium ? Cum ?

– le pretuiesti pe femei???? serios??? inseamna ca eu am halucinatii!!!

Iti suna cunoscute texte de genul asta:

“Oare va dura mult domnia voastra ? Dar robia noastra ?”

???

Sa stii ca nu-mi apartin.

In incheiere, dat fiind faptul ca e ultima misiva cu dedicatie pe care ti-o adresez, cateva consideratii:

1. nu cred c-o sa devenim prieteni vreodata. Nu mi-am propus asta si sansele sa se intample accidenta, sunt minime. Foarte posibil ca lucrurile care ne despart sa fie mult mai multe si mai mari decat cele care ne unesc. Mda…posibil…

2. Incetez un razboi fara o miza finala. N-are rost…

3. Personal as recomanda mai multa zabava in comentarii / idei expuse. Nu strica  si la multele prostii debitate, chiar ar face o nota (placut) discordanta.

In rest, o dimineata / dupamiaza / seara / noapte buna sa aveti.

Sper sa nu ne mai auzim…. Ah..si declar pe propria raspundere ca nu-s nici afemeiat si nici muieratic (apropos….care e diferenta dintre cele doua categrii?)

Dar mie cine-mi garanteaza ca matale nu esti stripper, cocota masculina, pederast si pedofil, hai???


6 Comments

Luat la ochi prin catarea ZB-ului (2)


Partea a doua din aventurile mentalo-verbale ale lui Zaharia B.:

“1. Ai mascat atat de abil referintele-trimiterile la sursa, incat de abia le-am descoperit si is sigur ca mai toti cititorii tai nu pot confrunta ce zici tu cu ce am scris io; asta tot un fel de viclemie se cheama.

2. Facand selectia citatelor dupa interesul tau si scotandu-le din context, ai creat o imagine deformata pe care ai si diagnosticat-o in preambul cu gand rau si pacatos;

3. Nu stiu cum se cheama procedeul folosit de tine, dar e limpede ca este la limita legii si al bunului simtz. Tu bloggeresti, fara sa te consumi, fara sa gandesti. Ce ar fi sa-ti intretii cititorii cu disteptaciunea ta, nu cu prostia mea ?!”

Si raspunsurile mele:

1. corect, ti-am selectat spusele dar sursele le-am indicat, nu ma dupaci de pomana. Am facut selectia ca sa scutesc de un insuportabil plictis pe cei care-si arunca ochii pe aici (pentru ca uneori textele matale sunt ca niste biscuiti din aia, nici sarati si nici dulci, pe care-i mananci si dupa care simti nevoia sa bei apa).

2. Nooo…gand rau si pacatos n-am zamislit dintru a mea gandire intru innegrirea chipului matale. Diagnosticul l-am gandit numa’, dar hai sa-l si spun: ruptura de neuron cu hemoragie spirituala interna si halucinatii misogino-strechemice care se disipa via internet catre cei (sau cele) mai slabe de inger (sau de drac).

3. Once again…here you made my day: “Ce ar fi sa-ti intretii cititorii cu disteptaciunea ta, nu cu prostia mea ?!”. Refuz categoric, dat fiind faptul ca, smerit recunosc, cea din urma este cu muuuuult superioara primei – mai mare, am vrut sa spun. Asa ca nu-ti fie cu suparare daca ma folosesc de tenebrele gandirii matale ca sa aduc oleaca de culoare in griul generalizat din jurul meu si din jurul celor care mai bantuie pe aici.


2 Comments

Luat la ochi prin catarea ZB-ului


Marturisesc ca ma bantuie o oboseala cronica in ultimele zile, dublata de o nemasurata lipsa de chef de a face ceva. In seara asta insa am simtit ca-mi tresara din nou neuronul. Mi-a scris Zaharia B si a fost ca intr-o zi gri, pe vremea cand eram in armata si primeam o scrisoare de acasa. Nu conta de la cine era si nici ca era plina de platitudini.

Asadar am s-o mananc cu bucatica, inghititura cu inghititura, ca sa nu se termine prea curand.

Deci iata ce-mi scrie dumnealui:

“Salut bre, bloggerule/carcotasule,
Da’ vad ca ai inceput sa te scobesti in nas vartos, nevolnicule ! Doar zici tu ca e estetic, util si facil…
Am ramas o leaca in espectativa, nestiind daca este bine sa te bag in seama ori sa te las in sminteala ta. Uite ca ma iau la tranta literara si cu tine, esti acasa ? Esti sanatos ? Esti curajos ?”

Ca ma scobesc in nas, poate, dar ce legatura are volnicia sau lipsa ei cu asta? O fi neputinta sau NEvointa de a folosi batista? Sau convingerea ca nu se merita? Optez pentru ultima – in cazul acesta.

Estetic? Hm…ai auzit de estetica uratului?

Util? Oarecum – ma distrez si eu cum pot. Mai ales ca e gratis…

Facil? O…daaaaa, e chiar facil.

“espectativa” matale ma lasa siderat, sidefiu ca un sinedriu sinergic si sinistru convocat intr-un combinat siderurgic.

Daca-s acasa? Ei…acum da. Uneori, dus…

Daca-s sanatos? Mai sanatos decat multi cei ce se cred asa si cu care am de-a face.

Curajos? Ei….chiar bungee-jumping wireless n-as face. Matale?

(va urma)


1 Comment

(Ne)cugetari din ograda evanghelica.


Internetul a facut posibila libera exprimare, in cel mai pur sens al cuvantului. Adica nu doar ca spui ce ai in cap, indiferent daca ai ceva care merita sau nu spus, ci sa te faci si auzit. S-au creat adevarate comeunitati virtuale de bloggeri si comentatori care deja se cunosc intre ei si care se gratuleaza reciproc, asta spre deliciul unora – eu numarandu-ma printre ei.

Eu cred ca binele creat este mai mare decat raul inerent. Pana la urma, libertatea este un lucru bun si intre a spune ce gandesti, chiar daca gandesti aiurea, si a repeta ca papagalul chestii adevarate in sine, dar pe care nici nu le intelegi si nici nu le crezi, eu aleg prima varianta.

Prin urmare suntem liberi sa spunem ce gandim iar daca ceea ce iese in afara e aiurea, nu faptul c-a iesit ar trebui sa ne sperie ci faptul ca exista, ca a luat nastere si probabil ar mai trebui sa ne intrebam cum, de unde si de ce? Ce exegeza schioapa a nascut o hermeneutica schiloada? Cine a hranit strambatatea sau cine si de ce n-a reusit s-o indrepte?

Ma gandesc acum si la femeia aia care si-a omorat copilul pentru ca, nu-i asa, si Avraam ar fi facut acelasi lucru daca Dumnezeu nu i-ar fi oprit mana ridicata in care tinea cutitul.

Dar ma gandesc si la “personagiile” de tot soiul care apar si-si dau cu parerea cu aceeasi usurinta si sarm cu care se scobesc in nas.

Unul din ele se semneaza “Zaharia B” si marturisesc ca amuzamentul mi-a fost absolut, citindu-l, asta dincolo de gravitatea subiectului. Dumnealui se ia la tranta verbala cu niste doamne / domnisoare care acuza anomalia situatiei in cazul crimei de la Brasov si sugereaza ca anumiti factori au favorizat-o: femeia avea 7 copii la varsta de 27 de ani, probabil saracia si nivelul de cultura, zona eclesiala careia-i apartinea (aia cu fusta, batic si cantari din harfele mari).

Mai jos, cateva perle ale lui Zaharia B. – careia nu-i neg un oarece talent literar nativ, impletit insa cu multa confuzie sfatoasa si misoginism agresiv. Deci…Zaharia B:

“Nu am gasit formula intermediara corecta intre a califica femeia aceasta “vinovata” si a spune senin ca “bine a facut”, prin urmare ca unul care nu sunt medic psiho, nici anchetator, nici popa… o gasesc vinovata de ce s-a intamplat si cred ceea ce au spus cei mai multi, ca este bolnava psihic. “

“Si eu care te credeam doctorita, preoteasa, sora aleasa…”

“Ai cumva impresia ca i-am incurajat pe barbati sa-si distruga femeile prin sex ? “

“De ce te ratoiesti la mine pe inventiile tale nevrotice ? De ce ?”

“Stiu ca nu esti singura care iti minti mintea si te hranesti cu ‘lesuri de barbati’, “

lumea e diversa, crestina, pagana, dar mai ales nebuna.” (!!!)

“confirm in totalitate faptul ca familiile noastre numereoase sunt fericite: femeile penti sunt sotii iubitoare, vrednice gospôdine, mame gingase, harnice, intelepte, copiii sunt ascultatori, silitori la invatatura, respectuosi. Bunacuviinta ca la noi unde crezi ca mai gasesti ? Poti face vreo comparatie intre copiii credinciosilor, numerosi, modest imbracati, cumpatat alimentati… si beizadelele pe care ii propune gaby si se leapada de ei Mircea ?”

“un singur lucru este valabil; si acesta ne priveste pe barbati, mai ales pe mine:
Suntem in urma voastra,”

” v-am lasat sa va emancipati, v-ati facut profesoare, notare, doctorite, preotese, menajere-sefe, poetese, dive, metrese… Noi am ramas la oi si boi, noi suntem mai putin spalati si parfumati, mai inceti la vorba, mai prostuti la… cam la toate.
Sa va fie de bine: sefia, fudulia, neomenia… toate. Ne-ati putea invata sa nastem si prunci ?!”

“Oare va dura mult domnia voastra ? Dar robia noastra ?”

“Nu am vreun motiv de netrecut sa fiu suparat pe tine si nici temei de fier sa te plasez in coltul obtuz al acestei mese nerotunde de galceava, dar, nici tu nu esti indreptatita sa-mi ‘bocani’ tot felul de reprosuri si ponosluri de tine inventate.”

Aaa… sunt si eu obtuz ? Asta ti se pare grav ? Mie mi se pare normal; si de aceea m-am bagat in acest cor al vocilor diforme si nonconforme…”

“Nu am nici o plangere, nu port nici o povara, nu suport nici o robie.”

Aferim, frate Zaharia.

🙂


Leave a comment

Nonsensuri


Zi gri, ca tencuiala cazuta a unui bloc de garsoniere de care nu-i pasa nimanui, zi fara soare, cu nori si taceri apasand peste strazile taiate de trecatori grabiti si masini lunecand pe asfaltul la fel de gri ca tencuiala cazuta al unui bloc de garsoniere… Matusa mea e pe moarte intr-un spital din Dorohoi si realizez ca atunci cand nu va mai fi, o sa dispara impreuna ea o parte din copilaria mea cu vacantele de vara si gramada de tampenii care-o exasperau si-i aduceau rabdarea la limita. Tacerile se apleaca deja peste morminte goale, care asteapta sa se umple si nerozi alergam grabiti de-a lungul unor trotuare gri, ca tencuiala cazuta….

Cineva imi spunea odata ca se moare de unul singur si ca atunci cand esti acolo, la marginea dintre doua lumi, toti ceilalti trec dincolo de un zid gros de sticla: ii auzi si-i vezi dar nu-i mai poti atinge.

Incerc sa gasesc ceva resurse de optimism dar pana una alta ma multumesc cu o napolitana pe care o mananc fara sa-mi fie foame si fara ca macar sa ma gandesc la gustul ei. Era sa spun si ca fara sa vreau dar ar fi fost prea de tot…

Undeva este Dumnezeu, la fel ca intotdeauna, pentru toti cei care alearga, stau, tac, traiesc sau mor. El e singura exceptie printre nonsensurile generale ale unei zile precum cea de astazi.