mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Biserica in criza (sau: chior sa fii si tot o vezi)

3 Comments


Am avut de-a face cu atata imitatie de entuziasm, traire crestina, spiritualitate, etc., falsuri mai mult sau mai putint grosolane, incat am ajuns in situatia sa ma intreb uneori daca mai exista autenticul, altfel decat ca piesa de muzeu si amintiri depanate de batranei acri si scortosi, in fraze lungi care incep cu: “pe vremea mea…”. Dupa care urmeaza o tirada de ridicare in slavi a trecutului si infierare a prezentului decadent.

Mda….lucrurile nu mai sunt ca pe vremuri. S-au sucit, strambat, amestecat dar…era chiar asa de grozav inainte? Si de ce binele trait atunci nu ne-a facut suficient de puternici ca sa stam in picioare cand avalansa de noutati – bune si rele – s-a revarsat peste noi, imediat dupa ’89? De ce nu am fost vaccinati impotriva materialismului nebun care ne-a facut cu ochiul prin usa intredeschisa catre lumea asa zis “libera”? De ce am alergat ca nebunii ca sa facem bani, cu orice pret, in Austria si Germania, pretinzand ca suntem refugiati politici – prima minciuna, primul compromis si care le-a facut pe celelalte care au urmat, mai acceptabile? Si uite-asa, albul a devenit gri iar griul a fost definit ca o forma de alb, justificabil si acceptabil, introducand si legalizand orbirea care numeste binele rau si da amaraciunea in loc de dulceata.

Miscarea carismatica din Romania a aparut si pe acest fond al golului lasat de bisericile evanghelice traditionale si a adunat sub steagul American, deopotriva oameni nemultumiti si raniti dar si pe cei care, sufocati de falsul atotprezent si de nimicul oferit pe post de hrana spiritual, au vrut sa treaca dincolo, catre altceva, catre ceva mai mult. Cizma in gat a pastorului-dumnezeu a nascut visul libertatii, eliberat mai apoi cu zmuncetul revoltei care alege sa spuna “Nu” ipocriziei generalizate si prostiei zgomotoase a nulitatilor cocotate la amvoane.

Dezamagirile ulterioare m-au invatat sa nu mai caut intr-un sistem sau curent religios, ceea ce doar Dumnezeu imi poate da.  Am vazut ca nu tot ce zboara se mananca, ca nu orice vis este viziune si nu oricine vorbeste in numele lui Dumnezeu si-si incepe discursul cu: “asa vorbeste Domnul”, are intr-adevar urechea lipita de zidul ce desparte lumea  noastra de cealalta.

Am mai vazut imposture cu staif, tupeul inlocuind indrazneala si bla-bla-ul oferit pe post de Cuvant cu “C” mare iar nou venitul cu cas la gura, ridicandu-se de sireturi si numindu-se “Slujitor al lui Dumnezeu”.

Privind in urma, realizez ca libertatea este un exercitiu dificil, este un bisturiu care aduce vindecare sau ucide – depinde cine este cel care-l tine in mana si-l manuieste. Si mai realizez ca in afara iubirii si a responsabilitatii, aceeasi libertate creeaza monstrii.

Mai constat ca vremea marilor evanghelizari de pe stadioane, cand visam sa castigam Romania la Christos in doi timpi si trei miscari, aducand-o de fapt la baptism, penticostalism, etc., a trecut si e bine ca a trecut. Intre timp, curiozitatea cu care-I priveam pe americani s-a dus, impreuna cu visul sa gasim vreunul care sa-si dea seama cat de grozavi suntem si sa ne sponsorizeze si eventual sa ne cheme in vizita in paradisul de peste ocean unde sa umblam din biserica in biserica, povestind cum am rezistat eroic si martiric fostului odios regim.

Si a (cam) trecut si vremea ajutoarelor care umpleau bisericile in anumite zile (imi amintesc ca in biserica pe care o frecventam pe vremea aia, in ziua de marti, la rugaciune, cladirea devenea neincapatoare. Miraculos…).

Ne-au ramas ranile compromisurilor de tot felul, reputatiile ruinate prin afaceri dubioase, aducatoare de bani si alungatoare de Duh, familiile subminate de catre de masculii dusi la munca pe dincolo si care si-au gasit iubiri de ocazie, care sa compenseze lipsa nevestei ramase in tara sa aiba grija de prunci (situatie care de altfel, continua. Numai ca de data aceasta nu mai avem Germania si Austria ci Italia si Spania). O gramada din aceste lucruri nu se stiu si probabil nu se vor afla niciodata pe acest pamant. Au ramas insa golul din priviri, tensiunile din familii si copiii care s-au aruncat cu capul in jos in masina de tocat suflete si  trupuri a acestei lumi.

Oricum, “show must go on”. Masinaria de “entertainment” religios va merge inainte, de asta nu ma indoiesc. Tot mai sofisticata, pe masura ce reactia apatica a publicului devine devine si ea tot mai vizibila sau scaunele goale se inmultesc, tot mai agresiva si mai “motivatoare”, osciland intre bancuri ce dau predicilor un aer bonom si colocvial si cantece chinuitoare de chitari electrice si ucigatoare de baterii batute cu ciuda.

Nadejde? O…este, altfel mi-as lua jucariile si suparat as pleca sa ma culc, cu fata la perete sau manios, asemeni lui Iona,mi-as deplange curcubetele  pleostit si soarele care ma bate in cap pana la lesin.

Nadejdea ca Dumnezeu exista, e real, e viu.

Nadejdea ca El este suveran, ca nu a pierdut controlul.

Nadejdea ca, dat fiind pasiunea lui pentru joc si ironie, isi va scoate martori din pietre, magarite sau pruncii celor ce au ales calea ranceda a compromisului, spre rusinarea vesnica a acestora.

Nadejdea celor 7000 de barbati care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal (si pe langa ei, inca vreo 14000 de femei – si ma intreb: oare de ce nu le-o fi numarand si pe ele?).

Nadejdea ca, mereu si mereu, nu ni se face dupa cum am merita.

Nadejdea ca, dupa multele virgule introduse in lunga fraza a istoriei, va urma punctul final. Si Dumnezeu va fi cel care-l va pune.

Advertisements

3 thoughts on “Biserica in criza (sau: chior sa fii si tot o vezi)

  1. In sfarsit ceva de gandit. Pana acum am terminat tot popcornul si credeam ca tre sa mai cumpar.
    Ma Dane. Autentic exista. Si Adevar. Si soare exista chiar daca nu se vede de nori. Eu unul sunt un iubitor de soare si de Adevar, dar cand nu sunt nori nu stiu de ce ma bag la umbra… Sunt primul care cauta si doreste adevarul, dar mi-i frica, ca atunci cand D-zeu chiar ni-l pune in fata, crud si rece asa cum ii el, sa nu fiu ultimul care se imbulzeste sa primeasca din el. Fiindca stiu ca Adevarul inseamna rastignire, jertfire, umilinta, batjocura….Nu stiu de ce, dar nu ma grabesc catre asta. Dar in schimb nu mai prea suport nici ce-ai descris si tu mai sus, ca fiind un gol umplut cu gunoi… Nu-i mai placut sa dormi in banci, decat sa infruntii demonii din afara si dinauntru?

    • daca-mi permiti Gil..in ceea ce ma priveste nu e mai placut ci doar mai comod …comoditate vinovata care ne va costa chiar in viata asta mai devreme sau mai tarziu…De apreciat sinceritatea totala de care dai dovada incontinuu de cand te cunosc.

  2. Multumesc Dan! Multumesc Gil!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s