mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Da-i inainte cu tupeu…

8 Comments


M-am intrebat mereu: cum se face ca nesimtitii ajung mereu in fata?

Proverbe de genul: “obraznicul mananca praznicul” as fi vrut sa-si inceteze valabilitatea atunci cand pasesti pe poarta bisericii. Ca doar noi nu suntem “din lume”, nu suntem ca ei, ca ceilalti, prin “ceilalti” intelegandu-se o larga varietate de categorii eclesiale sau non-eclesiale, incepand cu ortodocsii care, nu-I asa, traiesc in intuneric si nu-l cunosc pe Domnul, asta in vadit contrast cu lumina si cunoasterea care ne caracterizeaza pe noi si terminand cu impietritii de baptisti care nu cred in lucrarea Duhului Sfant.

Observ insa ca tupeul nu doar ca intra bine-mersi pe usa bisericii, dar se si instaleaza comod pe scaun si nu orice fel de scaun, ci in primul rand, ca sa fie cat mai aproape de amvon, cand o sa-l puna la predica.

M-am intrebat mereu, privind cate un astfel de personaj care pufaie si gafaie in cautarea cuvintelor pentru a exprima surogate de idei, cuvinte care se ascund te miri pe unde, asa ca sunt foarte greu de gasit: ce anume ii da dreptul sa-mi ia cu japca o ora din viata? O ora in care puteam sa citesc o carte buna, puteam sa mananc inghetata, sa ma plimb cu bicicleta sau sa privesc pur si simplu tavanul?

Nu-I vorba, cred cu tarie in nevoia de biserica si in utilitatea strangerii impreuna a credinciosilor. Inseamna insa ca trebuie sa fiu orb, sa pretind ca este ceea ce stiu bine ca lipseste? Sa vad ceea ce nu-I pentru ca fie a fost si a plecat, fie n-a fost niciodata?

Traim intr-o ingrozitor de vasta inflatie verbala intre evanghelici. Pretindem atat de mult si traim atat de putin din ceea ce pretindem. Suntem zgomotosi in a ne vesti succesele, cel mai adesea minuscule, si am dezvoltat o abilitate de feline atunci cand este vorba sa nu ne recunoastem esecurile, sa spunem ca nu suntem la inaltimea standardelor pe  care, teoretic, le-am adoptat, ca nivelul moralitatii dintre evanghelici este in cadere libera, ca familiile se clatina si masca respectabilitatii de Duminica reuseste tot mai greu sa acopere adevatata fata pe care am vrea-o sa ramana nestiuta de nimeni.

Cantam despre lucruri aflate la o inaltime ametitoare in timp ce noi ne taram printre pietre si spini. Simulam o bucurie pe care nu o avem cu adevarat si care vrea sa acopere nevoia de pocainta si radem fals ca sa acoperim chemarea la bocet.

Raportam convertiri false si miscari ale Duhului pe care ne straduim din greu si zadarnic sa le simulam prin indemnuri ce se vor pline de traire si inducand emotii sufletesti, cu ajutorul muzicii. Tonul ridicat al vocii vrea sa dea senzatia de autoritate si de putere si smiorcaielile sentimentale incearca sa mascheze lipsa flagranta a argumentelor.

Vrem sa vedem slujitori unsi acolo unde sunt de fapt manipulatori, mediocri din punct de vedere intelectual si interventii miraculoase ale lui Dumnezeu cand ar trebui sa ne uimeasca si sa ne impinga catre interogatie, tocmai absenta lui din afacerile noastre eclesiale in ciuda rugaciunilor zgomotoase si a procramarilor agresive.

Daca ar fi sa dau o definitie scurta a tupeului, l-as numi simplu: “indrazneala fara competenta”. Tupeistul nu este sincer si oamenii sinceri care fac greseli – si cine nu face? – nu intra in categoria definita mai inainte. Ma refer la cei care vor locul din capul mesei, si asta nu pentru ca de acolo si-ar putea sluji mai bine fratii ci pentru ca e bine, e frumos si ofera satisfactie partii intunecate insa bine ascunsa din noi. Acesti oameni sunt devastati daca nu reusesc ca urce, sa obtina recunoastere sau apreciere. I-am vazut si in astfel de posturi si prestatia a fost jalnica, pana acolo incat unii au renuntat la Christos.

Din pacate de multe, de prea multe ori, planurile le reusesc.

Marturisesc ca nu am niciun fel de respect pentru ei. Eventual incerc sa gasesc ceva mila pentru bisericiile pe care indivizii astia au ajuns sa le calareasca si sa le stoarca de viata.

E ca atunci cand, pe vremuri, vedeam varianta obraznicului si a praznicului care se lasa mancat, in versiunea tupeistilor si a fetelor agatate de acestia. Pana la urma, cine si-ar dori sa se insoare cu o tipa atat de proasta incat sa se lase agatata de un astfel de individ?

🙂

Advertisements

8 thoughts on “Da-i inainte cu tupeu…

  1. Ultima fraza m-a dus cu gandul la luptele nemaritatelor pentru barbatii disponibili din adunari. :=))
    Cum cererea e mai mare decat oferta si cum casatoria cu cineva din afara e condamnata… e compromisul cel mai usor, raul cel mai mic: mai bine un pocait prost decat un nepocait bun!
    😀

    • Exista nepocait bun? E ca si cum ai spune: decat un crestin mediocru, mai bine pagan fara ingradiri, compleze, frustrari… Eu optez totus pentr statutul de crestin mediocru. Din fericire, avem mai mult decat aceste doua optiuni. Si apropos…sa stii ca e dificil de gasit si o “ea” care sa merite efortul despartirii de burlacie. 🙂

  2. Crestin mediocru? Ma refeream la crestinii egoisti care isi cauta mame nu sotii.
    Am fost socata la o cina sa vad cum sotia ii dregea ciorba sotului ca acesta sa o refuze ca e prea piparata. Cand ea s-a imbolnavit a trimis-o la maica-sa sa se trateze, cu copil cu tot. De restul nu mai vorbesc.
    Pagani fara complexe? Ma refeream la cei altruisti si de o calitate morala ridicata.
    Cunosc un libercugetator care se pastreaza cast (are 35 de ani) in ciuda tentatiilor cu care se confrunta.
    Un altul si-a riscat viata ca sa o salveze pe a mea.
    Nu, n-as opta pentru un crestin mediocru!
    Oricum, ca barbat ofertele sunt mai bune si mai multe, dar ai dreptate, nu merita sa faci compromisuri indiferent de ce parte te afli.

    • Mda…si ele care se multumesc sa se marite cu un copil, pe care isi imagineaza ca or sa-l creasca si or sa-l formeze asa cum isi doresc. Dupa care isi petrec jumatate din viata incercand sa-l schimbe si cealalta jumatate bocind pentru ca nu reusesc sa o faca.
      Iar libercugetatorul despre care vorbesti este marea exceptie care contrazice marea regula, lucru pe care il stii foarte bine. Adevarul e ca suntem uneori, atat de furiosi vazand porcariile din ograda proprie, incat cautam cu disperare si cu o doza de orbire, niscai alternative in ograda vecina, fie ea atee sau drept-maritoare ortodoxa.

    • Si nu uita ca avem proprii pagani. Exista destui necrestini baptisti, penticostali, etc… Eu ma cam tem ca incep sa se constituie deja intr-o majoritate.

  3. Dane, imi pare rau, dar nu vorbesc de cazuri izolate. 😦
    Cei care mi-au facut cel mai mult rau sunt din ograda protestantilor, iar majoritatea prietenilor pe care ma bazez sunt din afara.
    Imi cer scuze, ma opersc aici, deja sunt off topic, astea nu sunt discutii de blog!

    • Imi pare rau sa aud asta. Stiu ca este foarte plauzibil ceea ce spui tu. Am vazut, de altfel, nenumarate cazuri in care crestinii au ales sa urasca in numele credintei in Dumnezeul iubirii. Este un fenomen pe care ma straduiesc, inca, sa il inteleg.

  4. Iar eu ma straduiesc sa-l alung…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s