mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Ganduri trecute

Leave a comment


Astazi, rascolid printre caietele mele cu notite, am gasit acest text. Nu stiu exact cand l-am scris…oricum, sunt niste ani de atunci. Recitind-ul, m-am gandit ca ar merita publicat. In ciuda a ceea ce lipseste din el si pentru acele cateva lucruri pe care le spune si in care, dupa acest interval de timp, inca cred.

Pragmatismul trebuie pus in antiteza nu cu un idealism fara substanta ci cu inchinarea.

Aceasta obsesie de a avea…dar intotdeauna avem ceva in detrimental a altceva. Ca sa excelam in anumite lucruri, trebuie sa luam din timpul destinat altora. S-ar putea sa investim intr-o banca deja declarata falimentara, sa cladim pe nisipul unor lucruri de nimic si dupa ce am pus ultima tigla pe acoperis, sa incepem sa ne aplaudam propria istetime de a fi si cu Dumnezeu si cu lumea, de a strange comori si aici si dincolo.

Inca nu este timpul laurilor si al premiilor pentru constructii reusite. Sa aspeptam furtuna si vanturile – concluziile trebuie trase abia dupa aceea.

Vasul de alabastru: un lucru simplu si in acelasi timp atat de pretios, oferit lui Dumnezeu. Parfumul insa este inchis in coaja de lut, protejat astfel de risipa dar si de implinirea menirii. El exista prin vas, prin ulcior insa in acelasi timp, moare datorita aceluias ulcior.

A ramne intre granite, a-ti accepta limitele ca pe ceva normal. Da, limitele trebuie acceptate dar nu ca un mijloc catre confort, ci ca pe o conditie a depasirii lor.

Vasul spart inseamna doua lucruri:

–        Risipirea mirului

–        Binecuvantarea mirosului

Cele doua nu pot merge decat impreuna. Grauntele care ramane in camara, moare prin singuratate si inutilitate. Insa fiecare graunte care moare ca un act voluntar, va trai prin spicul leganat in razele soarelui.

Suntem purtatori de vase, ne strangem cu pasiune la piept propriile comori, ne legam de ele si ne simtim amenintati ori de cate ori cineva face gestul de a le atinge. Insa in posesiuni neimpartasite salasuieste singuratatea si aceasta singuratate poarta cu sine germenele mortii, o moarte care nu ispaseste nimic si nu hraneste pe nimeni.

Scopul bisericii este de a-l glorifica pe Dumnezeu. Atat. Toate celelalte scopuri sunt subsidiare si toate activitatile noastre se justifica doar in masura in care contribuie in vreun fel la implinirea acestui ultim scop.

Din pacate si de cele mai multe ori, incurcam lucrurile aici si asta ne schilodeste. Da, am devenit din viermi, pasari, insa pasari care se tarasc asemeni viermilor, adica incongruenti chemarii propriului destin si profund nefericiti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s