mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Franturi de sfarsit (de August)

Leave a comment


Ciudata dom’le mai e si viata asta. Traiesti si dupa aia trebuie sa mori, sa crapi, sa dai coltul. Exact cand te-ai obisnuit cu ea si ai reusit oarecum sa te autoconvingi ca e destul de interesanta si se gasesc lucruri destepte de facut de-a lungul ei.

Azi dimineata mi-a plecat tramvaiul de sub nas si mi-a fost ciuda. De ce nu oi fi iesit din casa cu 30 de secunde mai devreme, de ce n-o fi intarziat masinaria aia hodorogita 30 de secunde? Destin, soarta, fatalitate? Sau intamplare? Exista intamplare? Intamplare si Dumnezeu, simultan? Un Dumnezeu suveran care, in suveranitatea sa, decide sa-si ingradeasca aceasta suveranitate, permitand intamplarilor sa se intample?

Incerc sa ma feresc de politica ca sa nu ma enervez de pomana. Se spune ca stresul ne scade termenul de valabilitate. Adica daca te enervezi pentru ca se intampla niste lucruri rele, o sa mori suficient de repede si n-o sa mai apuci sa vezi consecintele finale ale acestor lucruri rele. Si atunci, ce rost mai are sa te enervezi? N-are, asta am zis si eu. Dar daca nu te enervezi si traiesti mult, ajungi sa inghiti rahatul rezultat din rau si tot nu-i bine.

In curand o sa intru in concediu. Si daca o vrea Dumnezeu, o sa si ies din el. Intre cele doua evenimente se vor intinde ca o rama mare si lucioasa, vreo zece zile in care mi-am propus sa fac diverse lucruri. Intotdeauna rama este mai scurta decat lucrurile pe care iti propui sa le faci de-a lungul ei. Poate ar fi mai bine sa-mi propun mai putine lucruri dar si in acest caz exista sansa ca unele sa ramana nefacute. Mai bine nu-mi propun nimic dar atunci de ce sa-mi mai iau concediu?

Am discutat la telefon cu o veche cunostinta care mi-a spus ca a terminat de facut azilul de batrani si deseara o sa vina un frate din America care are dar de vindecare. M-am bucurat ca n-o sa fiu acolo pentru ca sunt sanse majore sa dau iar peste cineva care are darul bla-bla-ului, al manipularii si isterizarii coletive – e plina lumea de astia – si ma intreb de ce trebuie neaparat sa pun raul inainte?  Poate omul chiar are ceva, poate ca o fi dintre cei 2-3% care au dreptul sa vorbeasca si nu dintre cei 98 care au dreptul sa taca si nu se folosesc de el.

Am observant ca oamenii tind sa vorbeasca cu atat mai mult cu cat au mai putine lucruri de spus, tot asa cum cei scunzi isi pun tocuri si babele se fardeaza strident ca sa para mai tinere. Ei…se fardeaza si alea mai tinere dar nu prea pricep de ce… O femeie frumoasa nu are nevoie de farduri si una urata, degeaba le foloseste.

M-am gandit daca nu cumva ar fi o idée buna ca predicatorii sa tina si post de cuvinte, nu doar de mancare? Sa-ti impui sa taci o zi intreaga si sa te lupti cu inflatia verbala, asa cum te razboiesti cu raca din stomac care te trage catre frigider. Cum ar fi o biserica in care oamenii sa se adune impreuna o data pe an ca sa taca inaintea lui Dumnezeu, un fel de chatarsis al cuvintelor cand acestea sunt adunate de pe jos si sterse de murdaria in care le-am tavalit de-a lungul anului si asezate fiecare in locul care I se potriveste?

Iar am fost acru. Of…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s