mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Fata cu Batic si Doctorat

6 Comments


Marturisesc ca am sentimente amestecate fata de acest obiect de vestimentatie si ca nu am un punct de vedere teologic ultim despre el – la batic ma refer. Mama mea il poarta, insa ea are 82 de ani. Totusi, daca stau sa ma gandesc, l-a purtat intotdeauna, semn al decentei, seriozitatii si bunei-cuviinte, asa cum a fost invatata in satul din Moldova unde s-a nascut si si-a petrecut prima parte din viata.

De-a lungul timpului, ca parte a miscarii penticostale, am oscilat intre acceptarea sa fara rezerva, ca pe o evidenta absoluta a conditei crestine a femeilor, fata de care Biblia se pronunta fara echivoc, pana la respingerea acestuia, un fel de forma de protest fata de lucrurile pe care le-am intalnit si am ajuns sa le detestla un moment dat  in cadrul acestei miscari.

Acum este un subiect cu care nu-mi mai bat capul, dat fiind faptul ca nu sunt nici femeie si nici casatorit. Deunazi, rasfoind bloglul lui MC, am dat peste un articol in care baticul in forma sa extrema, adica legat sub barbie, este asociat cu un doctorat sustinut cu success. Prima reactie a fost de genul “baba si mitraliera” si m-am grabit sa comentez. A fost o greseala pe care mi-am asumat-o, mi-o asum.

Si totusi…

Si aici ca si in alte domenii functioneaza principiul pavlovian al asocierilor si al generalizarilor, cu tot ce decurge din acestea si ma gandesc aici la acele exceptii pe care le sacrifici atunci cand inghesui o categorie intr-o anumita forma in care aceasta se potriveste destul de bine, insa nu la modul absolut.

De regula, asociez baticul si necravata cu habotnicia oarba si negandirea, cam la fel cum majoritatea romanilor ii asociaza pe tigani cu lenea si furtisagul. Motivul sau motivele? Mai multe…

As incepe cu experienta: am intalnit (destul de) multi oameni invesmantati astfel si care se incadreaza aici.  Hai sa spunem ca, de-a lungul timpului, mi-a fost data sa cunosc aceasta zona eclesiala intr-o oarecare masura, la modul direct si probabil primul lucru care imi vine in minte este o biserica (mare) din vestul tarii, unde am ajuns aproape intamplator in urma cu mai multi ani. Compania la care lucram atunci m-a trimis intr-o delegatie de trei zile, impreuna cu o colega de serviciu, o poloneza (catolica). In drumul de la hotel la fabrica am vazut firma unei biserici penticostale si pentru ca era joi, i-am propus colegei mele sa mergem in acea dupamiaza la biserica. Interesant este ca a acceptat imediat. A…probabil ca ar trebui sa o descriu un pic pe Monika (asa o chema), ca sa-mi intelegeti mai bine reactia ulterioara. Era o fata extrem de de treaba si de modesta in modul in care se imbraca. Cu niste jeansi obisnuiti, un pulover, fara cercei si fara machiaj, nimic strident sau agresiv, ca sa nu mai vorbim de senzualitate…

Am parcat undeva in curtea bisericii si am intrat inauntru. Usierul ne-a oprit iar eu i-am explicat situatia si anume ca, dat fiind faptul ca ea, colega mea este straina si deci nu intelege romaneste, trebuie sa stau langa ea si sa-I traduc. Mi-a spus sec ca nu se poate si ca la ei randuiala este ca femeile si barbatii sa stea separat. Pe moment am crezut ca omul nu m-a inteles foarte bine asa ca am insistat… Raspunsul a fost acelasi. Extrem de incurcat si de jenat, am incercat sa-I explic colegei mele despre ce este vorba. A zambit, a dat din umeri si am iesit amandoi, dupa care ne-am urcat in masina si ne-am intors la hotel. A fost o zi proasta pentru ca nu am reusit sa justific nimic…stiam ca nu are rost si ca orice as spune, nu voi salva situatia. A fost a o amputare a unei sperante: aceea de a prezenta unui strain un lucru frumos din tara ta si unui necrestin, ceva care sa reflecte un pic din Dumnezeul in care crezi. In timp ce ne indreptam catre hotel in tacere, la un moment dat Monika m-a intrebat: “biserica ta este la fel?”

Nu mai tin minte ce i-am raspuns. Oricum, nu a avut nicio importanta. Am fost furios, extrem de furios dupa aceea. M-am gandit sa aflu adresa bisericii si sa-I scriu pastorului. N-am facut-o. Din lehamite, probabil. Dupa 5-6 ani am ajuns din nou acolo si mi-am dat seama ca ar fi fost, oricum, inutil, ca oamenii aceia erau atat de sfinti incat nu puteau sa acecepte monstruozitatea (“uraciunea” este, cred, termenul consacrat) de a avea in mijlocul lor o femeie in pantaloni si fara basma pe cap si care, mai mult, sta alaturi de un barbat in Casa Domnului. Si am mai realizat ca sfintenia despartita de dragoste ridica in mijlocul nostru echivalentul rugurilor din evul mediu, acele ruguri pe care ereticii – reali sau inchipuiti – erau arsi pentru slava Domnului si pentru pastrarea puritatii bisericii.

Si ma gandesc serios daca nu ar trebui create biserici separate pentru cei care vin cu un bagaj intunecat din trecut, de vreme ce ne-am pierdut capacitatea de a privi dincolo de zidurile inalte ale propriei comunitati, ziduri facute mai degraba ca sa ne protejeze de pacatosenia din afara acestora, decat sa sustina acoperisul si sa ne apere de vant sau ploaie. Biserici pentru curve, homosexuali, hoti, interlopi, pedofili, drogati si politicieni (J) care realizeaza ca trebuie sa se schimbe ceva in viata lor si ca aceasta schimbare o poate face doar Dumnezeu. Oameni pe care, daca-I vom primi totusi, in conditiile actuale, vom gasi distanta necesara la care sa-I tinem, ca sa ne ferim de contaminare si pe care-I vom trata mereu ca pe niste crestini de mana a doua.

 Admir oamenii  care au convingeri puternice si-I admir si mai mult atunci cand au si niscai argumente rationale pentru a-si justifica respectivele convingeri. Atunci cand este vorba de crestini, caut capacitatea de a gandi si discerne intre bine si rau in diverse nuante. Si mai ales imi place sa vad un pic de dragoste fata de cei care gandesc diferit, chiar daca esti absolut sigur ca gresesc.

In incheiere, nu o cunosc pe Ileana Vesa si n-am niciun motiv sa ma indoiesc de capacitatile ei intelectuale si nici de caracterul ei. Nu ma deranjeaza nici baticul. In principiu, fiind vorba de o persoana care-mi este cu totul straina, nu ma deranjeaza nimic. Incerc doar sa ma autoconving ca nu toti tiganii sunt hoti, nu toti politicienii corupti si nu toate “calugaritele penticostale”- ignorante si refractare fata de procesul pe care-l numim, indeobste: gandire. Inclin sa cred ca o fata cu batic infasurat in jurul gatului si doctorat este floarea aceea singulara, insuficienta pentru a aduce primavara pe campul inca incremenit sub gheturi al coltului de confesiune religioasa cu care ea se identifica, cel putin vestimentar.

In final, imi asum dreptul la eroare – una demonstrabila, sper.

Advertisements

6 thoughts on “Fata cu Batic si Doctorat

  1. Micutul negru Jim se roaga neincetat. La un moment dat apare Isus, si-l intreaba de ce plange.
    -Pentru ca la biserica noastra noastra vin multi oameni “albi” din zona, iar pe mine ma dau tot timpul afara.
    -Stai linistit micutule Jim! Ca si eu incerc de mult sa intru acolo si nu ma primesc….

    • Am stat si m-am gandit de multe ori de ce Dumnezeu a poruncit sa nu i se faca un chip… Lui nu-i poti atasa o imagine, nu-i poti atribui un asa, numai asa mod de a lucra, nu poti sti de ce vine odata la secunda si alta data se lasa asteptat ani si zeci de ani… Nu intelegem de ce pentru acela e Domnul care vindeca, pentru celalalt e Domnul invierii… De aceea si marturiile ce se depun cateodata prin biserici sau in povestile a doi luati de cate mai multe ori, nu ai cum sa nu te miri de diversitatea imaginilor ce ti le poti face despre El…
      Oare nu e tot riscant, daca nu chiar gresit, sa facem chip, sa atasam o anume imagine unei persoane? sau unei biserici… Oamenii cresc si s-ar putea sa nu mai samene azi cu ce au fost acum 10 ani… Sau sa crestem si noi…
      Spun asta si pentru ca acum doua saptamani am fost cu ceva frati in biserica la care presupun ca te referi aici. Am fost si in familia pastorului. Modestie, si liniste, si mult drag de noi, cam asta am gasit si am primit acolo…

      • Poate. Dar eu am vorbit de o experienta iar o experienta este ca o amputare. O duci mereu cu tine si momenul acela fatal poate fi rascumparat insa niciodata repetat. Raul odata facut, ramane. Sau este inlaturat prin vindecare, insa cicatricea vorbeste despre faptul ca a fost, a existat.
        Dumnezeu e greu de inteles insa nu imposibil, in masura in care alege sa se lase vazut, cunoscut, atins, altfel am bajbai printr-un intuneric desavarsit pe cand acum traim lumina care a fost aprinsa si creste.
        Sigur ca e riscant sa atasam o imagine unei persoane isa este si inevitabil. Da, oamenii se schimba, insa o fac luptand cu raul, in primul rand cu raul din ei. Si acest rau poate lua cele mai diverse forme, uneori pe cea a uni inger de lumina, care ne indeamna la mai multa sfintenie decat suntem in stare sa purtam intr-un anume moment.
        Pe Christos l-au crucificat sfintii, te-ai gandit la asta?
        Posibil totusi sa nu ne referim la aceeasi biserica dar despre asta discutam pe privat.

    • Jili, nu vreau sa spun ca Dumnezeu nu era acolo. N-am reusit sa intru ca sa-l vad….

  2. Acum ca am descoperit blogul tau, o sa il si citesc, asa din urma si pe sarite.
    Cunosc perfect senzatia de care vorbesti. Am frecventat ani de zile diferite biserici/ adunari si am intalnit-o de fiecare data.
    Cu atat mai mult cu cat veneam din exterior, din lumea de afara.
    Sunt amabili, draguti, dar intotdeauna e o limita invizibila de care m-am izbit.
    Oamenii accepta cu greu ce e diferit. .
    Iar eu pur si simplu nu m-am adaptat. M-a durut, apoi nu mi-a mai pasat.
    Majoritatea prietenilor mei sunt din lume.
    Acceptarea si dragostea lor a fost mai mare si mai puternica.
    Incerc sa Il pastrez pe Hristos in ciuda tuturora.
    Cat timp am fost in adunare aveam o imagine despre El ca fiind mereu nemultumit de mine.
    Nici macar nu pot sa spun ca acum sunt mai sfanta sau mai pacatoasa decat in perioada cand frecventam biserica.
    Dar sunt mai linistita. O fi si varsta de vina. 🙂

  3. Am incercat totusi sa ii inteleg. Cred ca se tem de ispite, tentatii, se tem ca s-ar putea sa pacatuiasca prin ceva / cineva extern.
    Cumva dogmele, regulile, inclusiv cele de imbracaminte ii apara, le asigura o oarecare imunitate.
    Am invatat ca Dumnezeu nu sta in forme, ci in gesturile mici si mari de dragoste pe care le facem.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s