mirosdecafea

Just another WordPress.com site


3 Comments

Cu pluta…


Dionis Bodiu ridica la fileul evanghelicilor, via Brian McLaren, proeminent lider a ceea ce este cunoscut sub numele de “EMERGENT CHURCH”, o minge despre care acestora nu le-ar fi trecut prin cap ca ar trebui sau ar putea fi ridicata din interiorul crestinismului: este Isus singura cale catre Dumnezeu?

Pai daca nu este singura cale, atunci ce este? Una din cele doua, trei, patru? A “n”-a?

Hai sa vedem.

Deci, in respectiva brosura, d-ul McLaren face o afirmatie pe care o prezinta drept un adevar axiomatic si pe care il aseaza la temelia argumentatiei sale ulterioare. Iat-o (traducerea imi apartine):

“pe baza Scripturilor, cred ca Isus a venit inainte de toate nu pentru a proclama un mod de a scapa de iad candva, dupa moarte, ci mai degraba o cale catre o viata mai buna pentru toti, inainte de moarte.”

Pe baza caror Scripturi? Folosind ce fel de logica? Care sunt pasajele incriminate si care pot fi citate in sprijinul ei? Adica atunci cand Isus a spus ca Dumnezeu a iubit lumea si l-a dat pe Fiul sau sa moara, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, nu s-a referit la o adevarata pieire. O moarte reala pentru o pieire potentiala iluzorie? In aceasta ordine de idei, iadul nu prea are ce cauta prin preajma? Dar cine a spus ceva despre iad? Hm…

O alta aberatie din acelasi text afirma ca Isus nu a venit sa restranga ci sa creasca numarul celor care vor fi primiti in imparatia lui Dumnezeu. Dupa ce criterii? Dar e absurd sa vorbim despre criterii absolute in contextul “emergent church”, la fel cum e absurd sa vorbim despre adevar in context postmodern. Daca imi amintesc eu, Isus a vorbit despre usa stramta si calea ingusta, despre turma mica si despre multi care vor ramane afara. Evident, a cita texte din Scriptura este pentru McLaren desuet, de vreme ce el nu o face. Argumentatia sa se bazeaza pe piruete logice, pe fandari textuale si pe idei general acceptate in cultura laica in mijlocul careia domna sa se produce.

Apelul la context pe care il face, il determina sa desfiinteze sensul initial, destul de lipsit de echivoc de altfel, al pasajului din Ioan14:6 – si asta este un sport pe care l-am mai intalnit frecvent, de exemplu in chestiuni privind dreptul femeilor de a predica public si principiul supunerii femeii fata de barbat. Concluzia este ca Isus nu se refera la faptul ca el urmeaza sa mearga in ceruri ci la suferinta si la moarte si prin urmare El nu este calea catre ceruri sau catre Tatal ci catre acestea doua. Uf….coregrafie logica de-a’n vaslea, dar de ce nu? Pana la urma, suna bine si generos, intr-un sistem in care toleranta a ajuns sa inlocuiasca principiile iar convingerile ferme sunt etichetate drept “fundamentalism” si puse alaturi de gesturile spalatilor pe creier care se arunca in aer in numele lui Alah.

A…si casa Tatalui nu se refera (desi ar putea) la cer ci la totalitatea invataturilor lui Isus. Gata, eu ma opresc aici. Timpul meu e pretios si rabdarea mea, limitata.

Oricum, cireasa de pe tort o constituie comanetariile lui Danut Manastireanu, simpaticul personaj internautic, baptistul moldovean devenit anglican de Iasi:

“Iata de ce-mi place mie McLaren. Ca sa crape de ciuda fundamentalistii, ca le face bine la suflet.”

La faza asta nu ma pot opri sa nu mi-l imaginez topaind si sarind in sus de bucurie, ca un dracusor mic si rosu. Nu, nu McLaren este miza ci datul peste bot, piscatul de fund, haraiala cu cei care l-au impins la o parte, cu “fundamentalistii” – termen atotcuprinzator si malaxor in care sunt aruncati fara discriminare toti cei care refuza impotenta postmoderna a lipsei de principii si adevaruri absolute.

Daca am avut pana acum ceva rezerve, acestea au disparut: Danut Manastireanu este un teolog liberal. Sa afirmi ca-ti place Brian McLaren, te arunca fara drept de tagada dincolo de linia ce desparte cele doua mari domenii din gandirea teologica.

Ca sa ma justific, voi da mai jos cateva citate din McLaren:

“ma intreb daca oamenii au fost creati sa se potriveasca intr-o institutie absoluta si imuabila numita “casatorie” sau daca aceasta institutie a fost de fapt creata ca sa-i ajute pe oamnei, inclusiv pe homosexuali ca sa traiasca bine si intelept in aceasta lume.”(McLaren, Brian. A New Kind of Christianity. New York, NY: HarperCollins Publishers. 2010. p.176).

Daca credem ca poate exista un context legitim pentru relatii homosexuale, stim ca argumentele biblice sunt nuantate si au mai multe nivele iar ramificatiile pastorale ale problemei sunt extrem de complexe. Fapt este ca nu suntem siguri daca si unde ar trebui trasate liniile de demarcatie si nici nu stim sa accentual in mod corect oricare ar fi aceste linii trasate”

Raspunsul lui McLaren la chestiuni in care Biblia se exprima fara echivoc, este un marait lung si fraze care incep cu “da dar” si “totusi”. Stiti de ce imi aminteste asta? De conversatia extrem de postmoderna dintre Eva si sarpe: oare chiar a spus Dumnezeu? Serios? Dar contextul cultural, istoric… Pana la urma, Dumnezeu este dragoste si El nu v-ar da niciodata o asemenea porunca…

O ultima informatie despre Brian McLaren este ca acesta a oficiat, impreuna cu inca cineva, casatoria dintre fiul sau si partenerul acestuia. Adica popo-marriage. Naspa…

Habar n-am cine este Dionisie Bodiu. Informatiile mele despre el se marginesc la ceea ce am citit pe blogul sau. Faptul ca ii citesc blogul este o declaratie din partea mea ca scrie, cel putin uneori, lucruri care merita citite. Cat despre ideile pe care le promoveaza….este imposibil sa iei foc in san si sa nu te arzi.

Advertisements


Leave a comment

Alegeri cu miros de zapada


Ieri am sarit din tren. Nooo, n-am incercat sa ma sinucid. Oricum, n-ar fi fost deloc o metoda buna pentru ca risti sa-ti rupi doar ceva oase si sa continui sa traiesti. Trenul se oprise cand am sarit eu din el. In gara. In gara se oprise si tot acolo am sarit. Din tren. Asa…direct in zapada, pentru ca eram in ultimul vagon si trenul a intrat in gara cu capul iar coada a ramas pe la marginea ei. Cu numai o zi inainte, cand am plecat eu din Timisoara, strazile erau uscate si uite acum…

Si nici n-am apucat sa votez, sa pun stampila pe unu, acolo. Pe care? Si de ce? De ce pe unu’ si nu pe alalalt? E mai bun, mai cinstit, arata mai bine? Au umplut orasul de moace. Unele zambesc…nu, nu tamp. Tamp le privesc eu, ele doar zambesc. Altele sunt serioase si incruntate, grave, pentru ca lucrurile sunt serioase si viata este o lupta iar ele, moacele, se bat pentru binele meu.

Sigur, castiga poporul dupa care o s-o luam toti la picior. Nu, nu in Italia sau Spania ci in cautarea Elodiei. Acum macar or sa le dea jos si n-o sa le mai vad. Colegii de birou discuta si spun c-o sa fie naspa si ca jmecherii or sa poata fura in voie. Parca pana acum n-au furat? Ba da, au furat, dar nu chiar asa liber…se mai temeau, se mai ascundeau. Si de acum inainte or sa se ascunda dar n-or sa se teama. Ce sa-i faci daca suntem o tara cu atat de multi prosti pe metru patrat? Sa emigrezi? Probabil… Sau sa inchizi ochii si sa ignori ce se intampla in jur, adica exact ceea ce vor ei.

M-au amuzat pocaitii care au candidat. Evident, Domnul le-a spus sa o faca. Va indoiti? Si eu. Unul a plecat de la PDL la PNL, dupa care s-a intors la PDL dupa care a plecat la Partidul Elodia. Aia i-au pus afis mare din care priveste umed, ca un caine prost da’ cinstit. Incurcate si misterioase mai sunt uneori caile Domnului. Oricum, respectivul fiind baptist, banuiesc ca si-a primit calauzirea facand exegeza pe texte din Biblie. Doar penticostalii au “lucrari” care le stabilesc traseul. Sau traseismul…

Ce bine ca a nins. Cel putin nu se mai vede griul jilav al strazilor si gunoaiele (ne)stranse de pe margine. Din pacate zapada nu curata, doar acopera.

As vrea sa gasesc o nota optimista in care sa inchei, dar nu reusesc. Asa ca o sa inchei pur si simplu…


2 Comments

Pesimism politic


Da, sunt pesimist politic. Adica sufar de pesimism politic. Adica vad, gandesc, mi-e ciuda. Am gasit un articol care exprima destul de bine ceea ce vad si de ce nu ma da afara din casa optimismul. Ii apartine lui Dan Tapalaga si ma tem ca are dreptate. As vrea sa n-aiba.

Alianta Dreptate si Adevar si Traian Basescu castigau la limita alegerile din 2004 impotriva partidului-stat intruchipat atunci de PSD si Adrian Nastase, promitand in esenta chiar asta: dreptate, adica trimiterea coruptilor la inchisoare, si adevar, altfel spus clarificarea trecutului securisto-comunist. Acestea sunt marile teme care au rasturnat, in urma cu opt ani, un regim aparent invincibil. Ironia sortii, liderii USL defileaza astazi in campanie cu sloganul “Dreptate pana la capat”. Cu Nastase la inchisoare, cu armate de lideri acuzati de coruptie si cu Dan Voiculescu demascat oficial colaborator al Securitatii sunt pe cale sa castige alegerile tot in numele unor principii. O miniciuna sinistra care, pe stomacul gol, a prins.

Dreptatea lor inseamna putin altceva decat dreptatea celorlalti. “Dreptatea si adevarul” din 2004 faceau apel la justitie si morala. “Dreptatea” din 2012 trece prin stomacul unor oameni care nu dau doi bani nici pe justitie, nici pe morala. Ce daca un securist dovedit in justitie a ajuns ideologul sef al USL? Tine cu poporul, lupta cu tirania, se bate pentru justitie sociala! O mistificare odioasa, de acord, dar functioneaza. Voiculescu a facut o socoteala simpla: bugetari plus pensionari egal noul USL. Ceilalti sunt prea demotivati si sofisticati ca sa mai conteze. A pariat corect.

Pe baza acestui calcul, Dan F. Voiculescu si secunzii sai, Crin Antonescu si Victor Ponta, si-au concentrat toata campania  (o prelungire a celei din vara de la referendum) impotriva lui Traian Basescu. El a anuntat taierile in 6 mai 2010, el sa plateasca. Seful statului a prezentat, luni seara, afise electorale care pun semnul egal intre  el si candidatii ARD. Nici o surpriza. Afisele exprima sinteza atitudinii USL in campania electorala din 2012: totul impotriva lui Traian Basescu, totul impotriva dictatorulului. Ca de obicei, au contat prea putin spre deloc programele de guvernare.

Arta minciunii a stat in a-l prezenta mai departe drept adevaratul conducator al Romaniei, drept sabotorul noii guvernarii, drept omul care face si desface cu ajutorul justitiei si institutiilor de control aflate la cheremul sau. In oglinda, ca si cum n-ar avea responsabilitatea integrala a guvernarii, Ponta si Antonescu se comporta ca in anii de glorie ai opozitiei.

Ar fi mai multe de spus despre cum s-a ajuns aici, dar foarte pe scurt cam asta e: pe langa criza economica, au contat greselile guvernarii Boc, ambitia fostului premier de a ramane in functie, aroganta revoltatoare cu care Basescu l-a tratat pe Raed Arafat (un simbol subestimat) fiind scanteia unor proteste ulterior confiscate politic, tradarea oamenilor lui Vasile Blaga care l-au daramat pe MRU din functia de prim ministru, blatul straveziu dintre PDL si USL, prestatia deplorabila a liderilor Aliantei pentru Romania Dreapta (iarasi dreptatea). Un rol important in prabusirea credibilitatii presedintelui l-au jucat cele doua femei fatale: Elena Udrea si Elena Basescu, una simbolul parvenitismului politic, alta icoana nepotismului.

Cine nu doreste sa vada toate astea arunca vina exclusiv pe monstruosul aparat de manipulare format din televiziunile de stiri, cu varf de lance Antena 3. O poate face, dar se va minti singur. Evident ca manipularea grosiera, minciuna, atacurile de cea mai joasa speta, rasturnarea valorilor au instalat, ca o pacla deasa, confuzia si debusolarea etica peste tara. Dar manipulatorii n-ar fi avut succes daca n-ar fi avut o ancora in realitate.

Ramane totusi o intrebare: de ce publicul sanctioneaza derapajele expuse mai sus, dar nu se simte tradat cand premierul Ponta promite “sa-l scoata” pe Adrian Nastase de la Jilava? Unde s-a evaporat setea de dreptate din 2004? De ce publicul voteaza astazi politicieni corupti, securisti notorii? Cum s-a ajuns la atata cinism, condensat in expresia: “nu-mi pasa ca fura, macar sa faca ceva pentru noi”? De unde atata schizofrenie? Cei care se comporta asa n-au avut niciodata criterii etice sau morale sanatoase.

Tipau in 2004 “la tepe” cu speranta ca profitorii regimului Nastase vor fi dati pe mana justitiei pentru a se putea instala ei in fruntea bucatelor, nu neaparat pentru a se face dreptate. Apoi, nimeni nu credea ca lupta impotriva coruptiei va fi pe bune, ca va ajunge intr-o buna zi la toti: la ministri, la parlamentari, la primari si baroni locali, la vamesii de rand, la politisti, la medici, la profesori, oameni de afaceri si de fotbal etc. Credeau ca e valabil doar pentru “unii”, pentru cativa “fraieri”. Deci, de asta.

De ce taxeaza acest public bizar nepotismul la nivel inalt numai intr-o situatie, dar refuza sa vada celalate nenumarate cazuri: copiii baronilor ajunsi candidati USL, secretarele si amantele promovate in politica? Nu reprosau exact asta “camarilei dictatorului”: incompetenta cocotata in fruntea tarii? Ba da, dar o faceau sperand sa plece “ai lor” ca sa vina “ai nostri”.

Si apoi: Victor Ponta (lider PSD) si Crin Antonescu (lider PNL) si-au promovat amandoi sotiile in postul de europarlamentar. Asta politica dinastica! Si totusi, publicul prefera ochelarii de cal. In fond, cei mai multi ar face la fel daca s-ar nimeri in locul lor. Cu diferenta ca Basescu le-a luat banii, in timp ce Udrea topaia pe tocuri cui, iar EBA isi umfla buzele cu botox, ceea scoate din minti orice stomac gol si frustrat.

Mai e ceva aproape imposibil de inteles. Romania a intrat in NATO in 2004 si in UE in 2007, fiind una dintre cele mai pro-americane si euro-optimiste tari din Estul Europei. Noi am vrut acolo, noi ne-am holbat jumatate de veac pe cerul patriei asteptandu-i pe americani. Au trecut doar cativa ani de cand au venit de-adevaratelea, de cand ne-am recuplat cu acte in regula la lumea occidentala ca deja nu ne mai place. Mai mult, am ajuns sa-i injuram pe americani si europeni ca ne-au “transformat in colonie”. Sa fie doar complexul de inferioritate sau ceva mai mult?

In cativa ani, discursul anti-occidental si anti-american promovat in special de PNL, Dan Voiculescu si o parte din PSD au rasucit tara. Au intors-o cu fata de la Vest, orientand-o usor spre Est. Eurobarometrul din 2011 este primul care consemneaza o prabusire semnificativa a increderii romanilor in UE (de la 60% in 2010 la 46% in 2011). Altfel spus, discursul eurosceptic a facut masa critica, fapt speculat din plin de nationalismul desuet si de agentii Moscovei, interesati sa izoleze tara de Occident.

Astazi, dupa interventia liderilor UE in favoarea lui Traian Basescu pe durata referendumului de suspendare, n-ar fi exclus ca increderea romanilor in Bruxelles sa fi cunoscut o noua cadere dramatica. Una din lozincile USL ii indeamna pe romani sa fie “uniti in fata istoriei”. Este in realitate eternul apel la unitate impotriva “dusmanului din exterior”, impotriva “strainilor” care ne vor raul.

Vom trai, probabil, cativa ani intr-o noua epoca a minciunii. Ne va lua ceva timp sa invatam din nou distinctii elementare intre bine si rau, intre adevar si minciuna, iar asta se va intampla numai dupa ce stomacul va constata ca s-a indestulat cu aerul usurel al vorbelor goale.