mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Vorbe, multe vorbe…

3 Comments


Ce rost au cuvintele? Sa comunice, sa exprime?

Dar oare reusesc sa o faca?

De ce vorbesc oamenii atat de mult, de parca s-ar teme de tacere si atunci sfarama cu vorbe si in mii de bucati vasul de cristal al linistii?

Vrem ca oamenii sa creada in Dumnezeu si atunci vorbim. Insa vorbele pot sa vina din minte sau din inima. Primele exprima, transmit idei, informatii in timp ce ultimele sunt vii cu acea viata pe care o purtam in noi.

Apostolii nu vorbeau despre Christos ci il marturiseau. Asta presupune sa iei mai inainte vorbele si sa le pui in propria inima, inainte de a le rosti. Sa le lasi acolo o vreme ca sa se amestece cu tine, pana cand nu mai reusesti sa faci diferenta dintre frumusetea cuvintelor si a propriului suflet pe care l-au umplut.

 Nu-l putem arata pe Dumnezeu mai mult decat il iubim, nu putem sa inlocuim lipsa iubirii prin vorbe. Cand incercam sa o facem, ne transformam in papusi de ceara, la fel de asemanatoare cu originalul ca acestea insa la fel de indepartate de original in insasi esenta lor.

Lipsa de viata nu poate fi compensata prin nimic insa incercam mereu si mereu sa ne convingem ca este asa.

Marturia deficitara a bisericii arata, poate, ca nu prea avem ce sa marturisim, ca nu traim realitatile descrise de cuvinte, ca bucuria stinsa a relatiei vorbeste contrar cu ceea ce verbalizam. Si atunci organizam spectacole, crestem volumul din boxe, invitam predicatori motivationali care sa ne amuze cu anecdote si sa ne emotioneze cu povestioare despre crestini martirizati si copilasi orfani de care nu-i pasa nimanui.

Dar problema ramane, chiar daca imaginea ei se estompeaza. Biserica continua sa fie chemata la marturisire si transmiterea de informatii despre Dumnezeu, foarte probabil corecte, continua sa nu fie indeajuns.

Alternativa? Poate mai multa tacere pentru a echilibra stramba balanta dintre ce traim si spunem. Poate o mai mare apropiere de solitudinea care ne va ajuta sa interiorizam sensul adevarurilor pe care le stim sau doar ni se pare ca le stim. Si poate o renuntare la a mai pretinde, asteptand ca ceea ce parem sa vina din ceea ce suntem mai degraba decat din ceea ce afirmam despre noi insine si despre valorile noastre.

Pana la urma, exista un lucru infinit mai rau decat sa fii departe de Dumnezeu si anume sa fii convins ca de fapt esti aproape de El.

Advertisements

3 thoughts on “Vorbe, multe vorbe…

  1. Multumesc Dane, pentru sinceritate!

  2. Uneori sinceritatea doare. In primul rand pe cel care o poarta…
    Ar fi groaznic sa fim sinceri in afara oricarei empatii.

  3. Nu stiu pe cine doare mai tare: pe cel ce o poarta sau pe cel ce o primeste. Uneori doare asa de rau ca ne lepadam de ea, o mascam cu scuze.
    Si totusi fara sinceritate nu e drum de vindecare, sau de impacare, de incredere si de prietenie.
    In relatia cu Dumnezeu e mai simplu: El ne cunoaste mai bine decat noi,
    suntem atat de obisnuiti cu nesinceritatea ca nici nu reusim sa ne dam seama care e adevarul despre noi insine.
    Cateodata imi dau seama unde am gresit atunci cand mi se intampla mie sa trec prin situatia in care au am pus pe altcineva.
    Te-ai gandit cat costa sinceritatea intr-o relatie interumana?
    Cati accepta adevarul de la bun inceput?
    Sinceritatea deplina distruge din start orice sansa, pentru ca noi nu putem purta si nu putem accepta. Dar nici nu poti ascunde la nesfarsit, oamenii se simt reciproc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s