mirosdecafea

Just another WordPress.com site


8 Comments

Unii si Altii


humility

Pentru unii e simplu, extrem de simplu. In cazul altora, viata e o permanenta si inutila complicaciune. Pentru unii e simplu doar in aparenta. Pentru altii inutilitatea dificultatilor de care se lovesc este si ea tot aparenta.

Unii traiesc bine. Altii o duc foarte prost.

Cei care traiesc bine o fac pentru ca au stiut sa se descurce, sa se invarta. Sau altii s-au descurcat pentru ei iar lor nu le-a ramas decat sa ia si sa se foloseasca de lucruri oferite de-a gata. Altii se chinuie o viata intreaga sa incropeasca ceva, sa o duca inca o saptamana, inca o zi. Pentru ca n-au stiut sa se invarta, sa se fofileze sau pur si simplu au refuzat sao faca in numele unor principii.

Unii traiesc venind de la carciuma. Altii mor in drum spre biserica sau in timp ce se intorc de la biserica.

Unele au ublat cu sorcova, din barbat in barbat dupa care s-au maritat, au facut copii si totul e OK – sau cel putin asa se vede dinafara. Altele au trait modest, curat si nebagndu-se in seama – si au ramas nebagate in seama. Iar o parte din ele s-au maritat si au nimerit un tampit care le-a facut viata un iad. Si acest iad continua, fie sub forma nereusitei relatii in doi sau convertit in amaraciunea si singuratatea ce urmeaza divortului.

Unii au facut bani pe santierele din Italia si Spania sau au plecat in America la salarii umflate prin biserici – enclave lingvistice si culturale, cu viitorul unei babe asmatice de nouazeci de ani. Altii muncesc din greu si pe salarii mizere ca sa-si intretina familia, in timp ce slujesc, anonimi, comunitati mici in orasele prafuite din tara. Si altii au plecat cine stie prin ce colt ciudat al lumii, ca sa le spuna oamenilor de acolo ca Dumnezeu exista si ca-i iubeste.

Unii au dat din coate si si-au facut drum in perverse cariere eclesiale, cocotandu-se la amvoane si infingandu-se in comitete si comisii sau trantindu-si cate un Dr. sau un Rev. In fata numelui. Altii s-au plecat in tacere catre semenii raniti si amabdonati in praful drumului, i-au ridicat si i-au ajutat sa invete din nou sa mearga pe drumul cel drept si asta fara sa ceara ceva in schimb si fara sa-si povesteasca “marturia” inzorzonata cu exagerari si curatata de tot ce ar putea sa nu sune tocmai bine, prin fiecare biserica dispusa sa-i asculte.

Unii au mult si cred ca merita, ca li se cuvine si ca ceea ce au nu este niciodata pe masura valorii lor. Altii au putin, insa realizeaza imensa cantitate de har care insoteste acest putin. Si pentru ca isi vad propria nevrednicie, inteleg cat de mult au primit si cat sunt de bogati.

Unii si altii sunt optiuni, drumuri, alegeri ce trebuie facute.

Deci….incotro?


Leave a comment

Mama Iuli, tiganca


Iuli era o tiganca inalta si slaba si care locuia doua usi mai incolo de noi, in niste baraci muncitoresti pe care noi le numeam “cabane”. Ceausescu ingesuise acolo de-a valma toate viniturile de prin tara, adunate in Hunedoara ca sa lucreze in industria grea, aflata in plin avant in vremea aia. Imi mai amintesc si ca era stafidita, fara dinti si betiva. Nu stiu daca era tuciurie din nastere sau la asta s-a adaugat si nicotina din tigarile pe care le suda una de alta. N-avusese o viata usoara Iuli. Lucra undeva, in combinatul siderurgic si mai tarziu mama mi-a spus ca avea un fiu care venea uneori pe la ea si o batea.

 Intre mine si Iuli s-a creat o relatie de simpatie absoluta. Aveam pe vremea aceea intre doi si trei ani si eram blond ca un suedez asa ca tiganca m-a indragit iar eu am inceput sa-I spun “mama Iuli” si pentru ea eram “copilu’ meu”. Mama ma suduia adesea ca stateam mai mult pe la mama Iuli decat la ea si nu stiu daca se temea sa nu iau nu’s ce virus sau daca o facea din invidie. Caci mama Iuli era o concurenta serioasa in ceea ce privea afectiunea materna. La ea in casa aveam voie sa fac cam de toate: sa sar pe dormeza, sa ma tarasc pe jos si sa fac cat tambalau pofteam.

Uneori imi si gatea  pe o lampa de petrol care scotea un fum innecacios ce umplea intreaga camera. Imi amintesc niste turte facute intr-o tigaie cu mult ulei, o combinatie intre gogosi si placinte, pe care le mancam impreuna si nu stiu de ce, mi se pareau nemaipomenit de bune.

Dupa un timp, relatia noastra a fost pusa la grea incercare. Odata, cand mi-a venit dorul s-o vad si m-am dus la usa ei (apropos: bateam la usa mai mult cu pumnii decat cu degetul si mai mult cu picioarele decat cu pumnii), nu mi-a deschis nimeni asa ca am fost tare suparat. Si de ciuda, am facut pipi pe usa mamei Iuli. Cand aceasta a venit, mama mea s-a dus sa-i povesteasca isprava subsemnatului, asta dupa ce m-a smotocit un pic, asa, ca sa stiu cine e seful si adevarata mama…

Dar ce era un amarat de pipi facut pe o amarata de usa in fata prieteniei care ne lega, a dragostei desavarsite dintre noi? Nimic, absolut nimic. Mama Iuli nu s-a suparat catusi de putin. Am ramas la fel de buni prieteni si am continuat sa impartasim aceleasi turte arse, prajite pe lampa de petrol care scotea fum.

Pe la trei ani si jumatate, ne-am mutat la bloc, la etajul sapte. N-am mai auzit nimic de mama Iuli insa imi amintesc uneori de ea, in special cand aud despre tot felul de porcarii facute de tigani. Folosesc aceasta amintire ca sa echilibrez oarecum balanta simpatiilor si antipatiilor.

Amintirea ei a ramas ca o picatura de umanitate in desertul de ura, resentimente, egoism si frustrare care ne presara atat de des, viata.


Leave a comment

Zi (obisnuita) de August


Vara cu miros de cer fierbinte si asfalt incins, care se indoaie sub pasii nostrii agale indreptati catre tinte lipsite de importanta.

Tramvaiul o ia la stanga cu un troncanit de fiare uscate si vaselina iar eu ma grabesc calcand repede pe dungile albe, catre malul celalalt, in timp ce masinile asteapta nerabdatoare, cu motoarele duduind si cu soferi care ne injura in gand.

Uneori arunc chioras o privire catre gazonul verde si proaspat tuns din fata super-market-ului si imi amintesc de viata care pulseaza, marunta si incapatanata, doar la cativa pasi, in timp ce noi ne grabim catre o altfel de viata, a noastra.

Si ma gandesc ca viata este ca scurgerea apei dintr-o chiuveta infundata. Te gandesti ca nu se intampla, nu se va termina, insa ea se strecoara incapatanata pana cand ajungi sa privesti suprafata de email, acoperita de murdarie.

Astept toamna…