mirosdecafea

Just another WordPress.com site


2 Comments

Despre (ne)multumire – 2


Există o multumire tembelă, tâmpă si lașă. Porunca de a mulțumi pentru toate lucrurile este interpretată in cheia unei blegiri absolute, o parcare pe linia moartă a vieții si o ascundere in locul unde nimic nu se intamplă si nu se va intampla vreodată.

Nu, nu cred ca trebuie sa ii mulțumim lui Dumnezeu pentru TOATE lucrurile si cand a spus “toate”, apostolul Pavel nu s-a gandit la TOATE. Sunt lucruri pe care le fac, imi aparțin si de care sunt deplin responsabil si deloc mândru. Pe scurt, numim aceste lucruri  “păcate” iar cand suntem șmecheri si vrem să ne ascundem in spatele vorbelor: slabiciuni, greșeli, accidente, etc.

Nu cred că trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru pacatele mele. Ele nu sunt parte a ecuației inițiale a lui Dumnezeu ci elemente care au intervenit mai târziu, nisip in mecanismul fin al vieții si distonanțe in simfonia absolută a Creatorului.

Crestinii folosesc prea des acest principiu al mulțumirii ca mod de îmbătare cu apă rece. Fie ne justificam păcatele, fie le dam o notă quasi-pozitivă de vreme ce Dumnezeu oricum le folosește si ele nu-i dau peste cap planurile sale eterne. Răul este rău iar noi suntem liberi să-l alegem si să-l facem, desi nu ar trebui sa optăm pentru el

Mai sunt si lucrarile diavolului pentru care ferească Dumnezeu sa fim mulțumitori.  Christos a venit sa le nimicească iar biserica ar trebui sa faca la fel, asumandu-si riscuri si plătind un preț. Nu cred că trebuie sa fiu multumitor pentru corupția din țara asta, pentru șmecherii care o mulg fără incetare de 23 de ani incoace. Si nici nu sunt mulțumit si mulțumitor de crime, tâlhării, violuri, incesturi, prostituție, divorțuri, avorturi, cancer. Lucrurile astea ma înfurie si mă fac extrem de nemulțumit. Și mai știu că Dumnezeu este nemulțumit de ele – dovadă stă promisiunea că intr-o zi ele nu vor mai fi.

Între timp biserica trebuie să se înhame la plugul împărăției, trăgând brazdele care anticipează viitoarea recoltă ce va stîmpăra foamea de neprihanire a tuturor celor care acum flămânzesc dupa ea.

Și să facă asta mânată de o nemulțumire sfântă, mulțumind lui Dumnezeu care i-a pus in inimă tocmai această nemulțumire.

 

 


3 Comments

Despre (ne)multumire


Are de-a face cu natura noastra cazuta faptul ca ne multumesc, ne implinesc lucruri care nu ar trebui sa o faca si altele pe care le avem, ne sunt date, ne lasa mai mult sau mai putin reci. Indeobste ne cautam implinirea in posedarea de lucruri – a le avea creeaza un sentiment de fericire iar lipsa lor, discomfort care poate ajunge uneori pana la extrema nefericire.

Pana la urma, lipsa da valoarea pe care o atribuim unui lucru. Cat mi-e de ciuda ca nu-l am sau cat sunt de devastat pentru ca l-am pierdut? Dovada ca este util din cand in cand sa scapam cate o vaza pe jos sau sa ne zgarie cineva masina. Sau, cum mi s-a intamplat mie cu ceva timp in urma, sa-mi intre moliile in dulap si sa-mi faca strecuratoare cateva haine.

Apostolul Pavel il indeman pe Timotei sa fie multumit cu ce are pentru ca oricum nu luam nimic cu noi, adevar pe care ni-l reamintim indeobste la inmormantari – ale altora – si pe care altii si-l vor reaminti la propria noastra inmormantare. In privinta aceasta, chiar si cei mai materialisti, smecherii, cocalarii si tampitii care se fotografiaza cu euroii in evantai vor rosti, inevitabil, adevarul ca posesiunile nu trec impreuna cu ei, dincolo. Pacat numai ca or sa o faca prea tarziu ca sa mai poata sa prinda, cumva, ideea…

A fi multumit si a fi multumitor sunt doua lucruri diferite, prea diferite adesea. Poti fi multumit si sa te opresti aici, aplecat catre ceea ce ai primit si uitand ca darul indica catre datator si gestul daruirii este parte a unei relatii. Ma gandesc aici la cei 11 leprosi care si-au luat vindecarea si au plecat multumiti mai departe in timp ce unul, din multumit a devenit multumitor.

Trebuie sa fim totodata multumiti si nemultumiti. Multumiti de ceea ce primim de la Dumnezeu si realizand ca ori de cate ori ne este dat ceva – adica 24/24 si 7/7, calcam pe pamantul sfant al harului.

Nemultumiti de pacatele noastre, de lipsa noastra de dragoste, de rugaciunile lipsa sau suprasaturate de noi. Nemultumiti ca nu reusim sa iubim in afara noastra si sa aratam aceasta iubire.

Multumiti de harul primit si multumindu-i lui Dumnezeu pentru el si in acelasi timp nemultumiti de ceea ce facem cu acest har. Multumiti de viata, de timpul care ni se cerne peste crestete din palmele lui Dumnezeu si nemultumiti de generozitatea cu care il risipim pe nimicuri.

Multumiti si nemultumiti, dupa un algoritm al cerului insa intotdeauna multumitori. Fie si macar pentru rabdarea cu care Dumnezeu ne rabda prostiile si vine cu matura si farasul in urma noastra ca sa stranga cioburile.