mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Boala, moarte, speranta

Leave a comment


Am ascultat discursuri obsesive despre vindecare, aproape pana la epuizarea subiectului. De vreme ce ne rugam pentru vindecare, trebuie sa inlaturam categoric orice gand ca aceasta nu ar putea sa aiba loc. A crede presupune sa te legi de o anumita idee si sa te feresti de orice ar putea sa o puna sub semnul intrebarii, adica sa te faca sa te indoiesti de ea.

Realitatea insa ne da peste nas fara menajamente, scuze sau explicatii. Uneori, adeseori, de cele mai multe ori, cei pentru a caror vindecare ne rugam, mor in cele din urma.

Stiu…avem nevoie de speranta insa putem spera orice, oricum si in orice conditii? Si cat de (i)moral este sa dai sperante false, despre care stii ca sunt false sau macar ca pot fi astfel si sa le prezinti ca fiind certitudini absolute?

Versetul din 1Petru  – cel cu “prin ranile Lui ati fost vindecati” – este unul din cele mai mulse, stoarse si rasucite. Fapt este ca nu functioneaza…de cele mai multe ori. Uneori functioneaza iar diferenta sta in proportii; de cele mai multe ori „nu” si uneori „da”. De ce? Explicatiile sa le dea teologii. Aia seriosi, ca de „proclamatori”, „vizionari” si „mari oameni ai lui Dumnezeu” m-am cam saturat.

E normal ca bolnavii sa-si doreasca sa fie vindecati si la fel, e normal sa caute puncte de sprijin pentru a nadajdui. Oamenii care se ineaca, se prind de orice insa nu orice ajuta. Unii din cei ce se lupta sa ramana la suprafata apei se scufunda si la fel, unii (multi) din cei loviti de boli incurabile, mor.

Stiu, nu se poate trai fara speranta. Dar nu exista o speranta adevarata, ca sa nu fie nevoie de tot felul de trucuri, minciunele sau minciuni grosolane, incurajari ieftine sau gratuite, povestioare moralizatoare dar imorale prin gogosile pe care le vand sau le ofera gratis, abureli despre miracole petrecute prin Patagonia si alte colturi de lume, de preferinta cat mai indepartate de noi?

Hai sa fiu un pic mai clar: cred ca exista vindecari reale care s-au petrecut si se petrec, cred ca exista treziri autentice insa….lipseste echilibrul, relatarea autentica care sa contina nu doar victoria ci si lupta, travaliul, nu doar credinta ci indoiala cu care te iei la tranta ca sa poti ramane in credinta. Victoriile noastre, la cele autentice ma refer, sunt partiale si asta e parte a umanitatii noastre si a faptului ca (inca) traim intr-o lume cazuta. Imparatia a inceput si vine, este pe drum dar inca nu s-a implinit cu desavarsire. Moartea a fost invinsa la cruce dar boldul ei inca ne inteapa, am fost mantuiti insa cu toate acestea continuam sa asteptam in nadejde rascumpararea finala a trupurilor noastre.

Tehnicile de marketing sunt folosite din plin in religie pentru a prezenta biserici, miscari sau mai rau, indivizi, pastori, evanghelisti, etc. pentru care superaltivul, extraordinarul, miracolul sunt normalitate.

Consecinta acestui mod de gandire: nu stim sa murim. Ne trezim in fata doamnei in negru si nu avem idee cum sa ne relationam la ea. De vreme ce vindecarea a fost singura optiune luata in calcul si unica varianta pentru care ne-am rugat, moartea nu poate fi vazuta altfel (desi nu se recunoaste asta) decat ca o infrangere jalnica, o victorie a intunericului si raului si o expresie agresiva a lipsei de spiritualitate – a celor ce s-au rugat sau (adesea) a cerui care a fost subiectul rugaciunilor.

Si o alta consecinta, la fel de raspandita si de urata: nu stim sa-i invatam pe oameni sa moara. Mergem la spitale si inganam fraze goale si care se vor puncte de sprijin pentru cel bolnav. Promitem si asta functioneaza pe moment. Adica s-ar putea ca omul sa inceapa sa creada, sa se roage, sa astepte… Insa genul acesta de „credinta” va fi platita scump in momentul in care va deveni limpede ca nimic nu se intampla si finalul devine tot mai previzibil. Dezamagirea se naste dintr-o amagire anterioara, adica o nadejde gresit indreptata, o asteptare fara substanta si o promisiune facuta in numele lui Dumnezeu cand de fapt Acesta nu promite si nu se angajeaza…

Pregatirea pentru moarte este un exercitiu necesar de vreme ce moartea este o experienta pe care o vom trai cu totii.  Stiu, nu suna incurajator daca a incuraja presupune sa fentezi realitatea, sa o ascunzi sau sa o ignori. Insa Christos nu a evitat moartea ci a trecut prin ea si a invins-o prin inviere. Probabil ca in directia aceasta ar trebui sapat mai mult…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s