mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Despre comunism, fara nostalgie

Leave a comment


Atat comunismul cat si nazismul imi aduc aminte de Babel. Oamenii au hotarat sa ridice un turn cu care sa atinga cerul, expresie a unei dorinte de absolut golita de divinitate si de transcendenta fara limitari morale. Cerul la care visau ei era un loc al eliberarii de constrangeri si al evadarii din conditia umana cazuta insa  era totodata un cer gol, din care Dumnezeu fusese alungat.

Ambele ideologii au avut la baza un avant initial, un impuls pornit din dorinta de a depasi mizeriile si nedreptatile prezentului si de a cladi o lume perfecta. Insa afirmatia ca cei care vor sa devina ingeri, ajung pana la urma demoni, este ilustrata deplin  aici. A vrea sa inlaturi cu desavarsire raul nu din inima omului ci din lume inseamna sa dai foc acestei lumi, mistuind in valvataie,deopotriva, vinovati si inocenti, de vreme ce graul si neghina se impletesc si cresc impreuna.

Comunismul isi are radacinile undeva prin secolul 18, in revolutia franceza, desi radacinile sale ar putea fi cautate inapoi in iluminismul francez, in Utopia lui Morus iar dupa unii, chiar in comunitatea bisericii primare descrisa in cartea Faptelor Apostolilor, cand credinciosii aveau toate de obste si fiecaruia i se impartea dupa nevoi. Ideea de egalitate a tuturor a sedus din plin milioane de oameni iar faptul ca in Franta incercarea de a o intrupa s-a concretizat intr-o baie de sange, nu a revoltat si nici ingrijorat foarte mult. Pana la urma exista un pret al oricarei fericiri viitoare, noua republica avea dusmani puternici care trebuiau lichidati fara mila in numele supravietuirii ei si a idealurilor sale si nu poti sa faci omleta fara sa spargi ouale.

Personal mi se pare o dovada de prost gust extrem sa-ti stabilesti ziua nationala celebrand inceputul unei nebunii colective care s-a concretizat intr-o baie de sange – ma refer la 14 iunie si la caderea Bastiliei, momentul care a marcat inceputul revolutiei de la 1789.

Ambele ideologii sunt structurate dupa un model religios. Au avut doctrine, carti „sfinte”, muzica mobilizatoare si personalitati providentiale si ambele pretindeau dedicare absoluta si pedepseau fara mila orice sovaire si necredinta. Amandoua au promis o fericire idilica intr-un viitor oarecare asa ca, in numele acesteia, au cerut sacrificii in prezent iar adeseori chiar sacrificarea prezentului. Si ambele au acceptat si promovat exterminarea unor categorii umane in numele acestei fericiri: clasa burgheza in cazul comunismului si rasele inferioare – evreii in special – in cazul fascismului.

Cu fascismul este destul de clar – e interzis, condamnat, in carca lui s-au pus propriile crime cat si acelea faptuite de detractorii sai in timpul razboiului. Pierderea razboiului de catre Germania nazista a facut posibil asta. Nu acelasi lucru se poate spune despre comunism. Dupa lovitura suferita la sfarsitul anilor ’80 prin inlaturarea cortinei de fier si caderea regimurilor totalitare, acesta inca trezeste nostalgii si naste vise. Unii privesc inapoi si asociaza vechea epoca cu propria tinerete trecuta. Altii, scarbiti de present, cauta un loc de refugiu din acesta, un colt unde sa poata visa in voie iar acesta este comunismul. Tineri de douazeci de ani vorbesc despre binele unei epoci pe care nu au cunoscut-o si probabil tocmai pentru ca nu au cunoscut-o personal.

Comunismul a fost un regim intunecat nu pentru ca in anii ’80 nu mai puteam gasi salam sau cartofi in alimentari ci pentru ca a ucis oameni – milioane – in interiorul lor. A erodat, a subminat insasi temelia umanitatii, a sadit si amplificat tot ce e mai rau in om, acele lucruri care trebuie tinute in frau, impinse la periferie si blocate, daca nu le putem smulge cu desavarsire. Ma refer la ura, suspiciune, tradare, lasitate…. Lista e mult mai lunga insa radacina este aceeasi si aceasta este natura umana cazuta, afectata si infestata de rau insa rascumparabila. Tocmai la aceasta rascumparare potentiala s-a renuntat atunci cand Dumnezeu a fost in mod oficial, abandonat.

In comunism, oamenii au invatat sa fie nemernici pentru a supravietui insa nemernicia nu a disparut din inimi dupa caderea regimului care l-a purtat. Paradoxal, urand comunismul, am continuat sa il ducem cu noi si in noi, sa-l traim in lipsa de responsabilitate sociala.

Dar sa ma intorc ca Babilon. Reactia lui Dumnezeu asa cum este ea relatata in Geneza si anume teama (asa zisa) ca omul nu mai poate fi oprit ca sa obtina ceea ce si-a propus, trebuie citita intr-o cheie ironica. Evident, omul nu putea sa atinga cerul iar turnul sau avea sa ramana semnul jalnic al unui vis fara temelie si fara substanta, plamadit din caramizi, smoala, confuzie, alienare fata de Creator si in cele din urma, alienare fata de semeni si de sine, cand limbajul avea sa-si piarda sensul comun si sa devina din mijloc al comunicarii, cale catre incurcatura si risipire.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s