mirosdecafea

Just another WordPress.com site


2 Comments

Volf si Patratii


Discutiile care au in vedere vizita lui Miroslav Volf la ITP se desfasoara intre doua paranteze (ale capetelor) patrate reprezentate de Cristian Ionescu si Danut Manastireanu.

Primul purcede din cand in cand la izbucniri de proletara si justificata manie in apararea dreptei credinte penticostalo-evanghelico-conservatoare, cu excese si abcese verbale care demasca si pune in lumina intunecatul liberalism. Un liberalism care cuprinde deopotriva de la nepurtatoarele de batic si pana la cei care indraznesc sa se atinga fie si c-o floare (contestatara) de infailibilitatea traducerii Cornilescu, “the only one” inspirata si care ar trebui folosita de catre toti crestinii neoprotestanti. E un parcurs ce cuprinde infierarea crucilor lui Pustan, crucificarea Penielului si introducerea unui “r” dupa prima litera a celui de-al treilea cuvant a “puiului de dac” al lui Sunny Tranca (piesa proasta dupa toate criteriile, de altfel). Nu atat ideile sale ma deranjeaza (nici nu sunt prea multe), cat gradul lor de flexibilitate ceva mai mic decat al unei cozi de matura si mai ales limbajul domniei sale. Cristian Ionescu nu afirma ci ordona, nu comunica ci someaza, nu discuta ci imputa.

In partea cealalta, omologul lui Ionescu, anglicanul de Moldova isi joaca torontoiul pe ficatii fundamentalistilor pe care ii vede peste tot,  cu aceeasi frecventa si luciditate cu care Ionescu vede liberali la tot coltu’, ca o placa de vinil zgariata si care repeta mereu  aceeasi frantura de fraza: “da’, dar fundamentalistii astia…”. Ca omul isi are oful lui si propriile frustrari din trecut, prost administrate si duse in carca si acum, asta e alta ciorba (era sa scriu “bors”). Problema e ca in incercarea furibunda de a muta falci fundamentaliste, anglicanu’ isi trage singuri pumni prin simpatiile pe care si le declara pe blogul personal: mai exact cam tot ceea ce-l plaseaza in pozitia “contra”, de la teoloage feministe care-si mentioneaza vaginul prin scrierile lor (Rachel Held Evans) si pana la Brian McLaren, emergentul care a propus un moratoriu de vreo cinci ani in discutile cu privire la  homosexualitatea si care apoi a oficiat nunta fiului sau si a prietenului acestuia. Si printre ei, popi de diverse facturi, teologi semi si quasi-liberali, stangisti politici si evident, actiuni de demascare a fuuuuundamentalistilor. Evident, fundamentalistii crestini sunt atat de nocivi incat aproape orice este si poate fi folosit impotriva lor capata un caracter acceptabil. Se pare ca mult mai multa intelegere si circumstante atenuante sunt acordate fundamentalistilor musulmani.

Ambii au devenit lideri de opinie si sefi de tabere antagonice, acompaniati de coruri de gugustiuci (de fapt DM are vre-o doi trei in timp ce ai lui CI sunt mult mai multi)- habotnici si agresivi cei din prima tabara, aroganti, elitisti si seci, cei din ultima. Ceea ce ma intriga este lipsa totala a dialogului ascunsa in spatele unor indemnuri moralizatoare la pocainta sau regrete privind vremurile de demult cand credinta era adevarata si neatinsa de curentele de gandire moderne si spurcate, fie in flituiri ciudoase si umflate in pene ale unor semidocti aroganti si care cred ca lectura unui raft de carti te face atotstiutor. Oamenii nu fac eforturi sa se asculte reciproc si deci sa incerce macar sa inceapa sa se inteleaga. E un generalizat dialog al surzilor care se straduiesc sa compenseze lipsa auzului prin tonalitati verbale stridente.

Bun, deci Volf este acuzat ca ar fi adept al crislamului – un fel de strutocamila care incearca sa impace capra musulmana cu mult devorata varza crestina. Asta I se trage de la un document mai mult decat impaciuitor pe care l-a semnat si in care-i pupa verbal pe musulmani (nu spui unde ca-i rusinos) si-si cere iertare de la ei pentru prostiile facute de crestini impotriva dumnealor de-a lungul timpului, ignorand generos prezentul cu miile de crestini care-si traiesc viata (si unii si-o sfarsesc), in umbra iataganului. Si acelasi document a fost semnat de Manastireanu si…ops…de actualul rector al ITP-ului (care mi-a fost si profesor de Noul Testament), de altfel un om fain. Necazul cu documentul impricinat este ca vorbeste despre un Dumnezeu comun al musulmanilor si crestinilor. Volf isi explica si argumenteaza pe larg pozitia intr-o intreaga carte pe care se pare ca mai nimeni n-a citit-o (nici nu s-a tradus in romaneste) – cu siguranta nu Ionescu & co dintre care unii se exprima foarte aproximativ in limba autohtona si dulce). Si pentru ca n-am citit “Islam: a Christian Response”, o sa ma abtin sa argumentez in aceasta directie.

Deocamdata o (pre)judecata nedefinitiva ma face sa simt in aer ametitorul miros al liberalismului, probabil unul incipient, unul precedat de “semi” si asta n-are de-a face cu ce crede mr. Ionescu si nici cu argumentele pe care (nu) le aduce ci cu (lungul) nasul(ui) meu teologic. Ramane de vazut. Astept intre timp sa-mi soseasca “Exclusion and Embrace” in varianta romaneasca – cu ceva timp in urma am lecturat “The End of the Memory”, dat fiind faptul ca subiectul reconcilierii m-a interest si continua sa ma intereseze.

Om vedea….