mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Rostul Cuvintelor

Leave a comment


Plutim intr-o mare de cuvinte inecate in propria inconsistenta, vorbim mult, foarte mult, prea mult…

O facem deopotriva ca sa exprimam si ca sa ascundem. Ne drapam nesiguranta, vulnerabilitatile, esecurile si regretele in valuri de vorbe. Vorbim ca sa nu recunoastem ca am gresit, ca am esuat, ca sa nu trebuiasca sa ne intoarcem si sa ne cerem iertare, sa reparam sis a acceptam umlinta de a ne lasa reparati.

Cu cat stim mai putin, cu atat ne rostim cuvintele cu mai multa emfaza, mai apasat si pe un ton cat mai strident. Ignoranta este, prin definitie, agresiva.

In domeniul religios, adica zona unde cuvintele sunt vitale, acest fenomen este cu atat mai vizibil. Se vorbeste in cantitati industriale, cuvinte-pietre care ucid, cuvinte-sageti care strapung si ranesc, cuvinte-otrava ce anesteziaza simturile inimii si ne pregatesc alunecoasa poteca catre mormintele sufletului.

Am trait mult intre oameni pentru care mersul la biserica coincidea cu ascultarea unor cuvinte. De cele mai multe ori erau vorbe fara sens si valoare, chimvale sunatoare prezentate drept “Cuvantul Domnului” de niste tipi care nu aveau nimic de spus dar se simteau bine vorbind. Poate de atunci m-am ales cu aceasta sensibilitate fata de tot ce inseamna bla-bla, oroarea fata de lipsa de autenticitate cand subiectul discursului este, prin definitie, cel care intruchipeaza autenticitatea desavarsita, adica Isus Christos.

La ce bun vorbele frumoase daca nu sunt vehicole ale adevarului si la ce bun adevarul scolastic, sec, uscat ca un biscuite vechi, daca nu da viata, nu reflecta iubire si nu ridica pe cel cazut? La ce ajuta sa stii daca aceasta stiinta nu echivaleaza cu cunoasterea?

Cuvintele trebuie sa inchida deopotriva frumusetea expresiei si rigoarea tacerilor la fel cum ziua de 24 de ore poarta intunericul si lumina, veghea si somnul in acelasi caus de timp.

Recunosc ca m-am saturat de predici si in acelasi timp am disperata nevoie de cuvant. Vreau sa inchid fereastra dinspre strada, sa opresc vuietul dezordonat undeva, la marginea fiinitei, ca sa pot auzi muzica cerului. Sa-l aud pe Dumnezeu vorbindu-mi prin cuvinte si prin taceri…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s