mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Ani de Liceu(3) – Cartile

Leave a comment


“When I get a little money, I buy books. And if there is any left over, I buy food.” 

( Erasmus )

Lumea cuvintelor aproape ca isi are propria ei existenta. Te poti apropia de ea si poti sa intri acolo asa cum te apropii de o tara straina, de o civilizatie apusa pe care incepi sa o explorezi. Incercam sa o privim ca pe o reflectare a lumii reale insa ea isi are propria ei realitate, legata uneori sei oarecum de realitatea cotidiana si, deopotriva, desprinsa de aceasta.

Cand vorbim, putem sa pasim catre un nivel inalt de abstractizare si complexitate sau, din contra, sa dam forma si continut unor trairi extrem de volatile, sa inchegam emotiile cele mai vagi si ideile cele mai eterice sis a le facem sa fie intelese de catre semeni.

Am descoperit frumusetea cuvantului scris cu vreo doi, trei ani inainte de inceperea liceului. Aveam intrebari insa probabil ca erau vagi, greu de definit. Cautam raspunsuri fara sa fiu in stare sa formulez care intrebari au nevoie de aceste raspunsuri si cum si unde este intunericul pe care lumina urma sa il sfasie lumina dupa care umblam. Era un haos care isi tatona drumul catre ordine, catre claritate, o anticipare a unei dimineti pe care doar insuportabilitatea noptii o anunta.

Descoperirea cartii a fost intrarea intr-o lume noua care avea sa devina imediat lumea mea. Am inteles mai mult intutiv ca am atins ceva special, ca am fost la randul meu atins de aripa unui inger invizibil care m-a ridicat pentru o clipa deasupra lumii mele si ca as fi vrut sa raman totdeauna acolo. Daca e sa luam afirmatia lui CS Lewis, aceea ca “citim ca sa stim ca nu suntem singuri”, lectura a pus intr-un fel capat singuratatii mele funciare, m-a scos dintr-o realitate care nu avea nimic ca sa ma faca sa o iubesc si m-a propulsat catre o alta, frumoasa, curata si plina de lumina.

Interesant ca nu-mi maintesc prea mare lucru despre cartile pe care le-am citit pana la 13 ani insa in jurul acestei varste am luat contact cu unul din scriitorii care avea sa ma insoteasca intreaga viata si anume Dostoievski. Mai exact, unul din baietii din bloc care imi er si prieten si care avea vreo patru ani mai mult decat mine, elev la scoala profesionala, a furat o carte de la biblioteca viitorului meu liceu. El nu citea nimic, nu avea astfel de preocupari ci era mai degraba interest de aventura in sine, de riscul de a face ceva dincolo de limite. Asa ca mi-a adus-o mie. Era vorba de primul volum din Fratii Karamazov. Am citit-o cu pasiune. Personajele imi vorbeau, ma chemau sa ma identific cu ele intr-o calatorie interioara asemanatoare cu ceea ce traisem, traiam la randul meu. Ma regaseam in haosul launtric al lui Dimitri, in scepticismul pasional al lui Ivan si in credinta fierbinte a lui Aliosa si asta in acelasi timp. Elementul decisiv pe care mi l-a adus Dostoievski a fost credinta in Dumnezeu, un Dumnezeu foarte concret datorita lui Isus Christos, un Dumnezeu iubitor si aproape de cei saraci, cazuti si nenorociti. Am citit si recitit partea finala, cea cu invataturile staretului Zosima. Am subliniat anumite pasaje cu creionul ca sa le pot recite mai usor de-a lungul timpului si cel putin in urmatorii ani, aveam sa revin la ele in mod repetat. Sfarsitul cartii m-a lasat intr-o stare de tensiune si asteptare pentru inca un an, pana cand am mers la liceul de la biblioteca caruia fusese furata cartea. Cel de-al doilea volum l-am imprumutat oficial si l-am returnat nu fara oarece regrete.

Uratenia anilor e liceu a fost direct proportionala cu cantitatea de carti citite. Cu autorii rusi am rezonat cel mai bine; i-am descoperit atunci pe Cehov, Goncearov, Ostrovski, Turgheniev, Tolstoi, Puskin si evident, am devorat tot ce am putut gasi de Dostoievski, cu oarece sincope atunci cand am inceput “Demonii” si care in prima faza mi s-a parut mai arid decat celalalte. Cand i-am prins totusi gustul, lucrurile au mers usor si pana la capat.

Poate ar trebui sa-l mentionez in treacat si pe Shakespeare. Culmea e ca chiar ma bucuram de lectura pieselor sale, nu era vorba de snobism sau altceva. Am citit pe vremea aceea tot ce am putut obtine de el, o parte din carti le-am imprumutat de la diverse biblioteci (devenisem membru la vreo trei) in timp ce altele le-am cumparat. Ma gandesc ca acum mi-ar fi greu sa recitesc cel putin unele din acele piese – nu ma refer la cele “mari”, de genul lui Hamlet, ci la celelalte, hai sa le numesc minore, care atunci si-au aflat validarea probabil si in virtutea faimei autorului.

Pe tot acest parcurs mi-am construit si biblioteca. Cei cinci lei primiti pentru mancare in scoala generala erau pusi deoparte si cheltuiti pe carti la sfarsit de saptamana. Dupa un timp primeam intreaga suma sambata, ca sa scutesc eforturi contabilicesti inutile. Vrafurile de carti s-au extins constant si pentru ca nu aveam unde sa le mai pun, am invadat camara mamei mele. Un raft la inceput, dupa care inca unul…

Chiar si in timpul anilor de liceu, cand banii devenisera pentru noi o problema majora, am continuat sa cumpar carti. Nu atat de multe cat as fi vrut insa asta dovedeste ca intotdeauna exista bani (si timp) pentru acele lucruri pe care le consideram importante.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s