mirosdecafea

Just another WordPress.com site


2 Comments

Privind din Iarna Catre Toamna


DSCF0106

Si a fost toamna si a trecut. Nu, n-a fost lunga. Frumoasa? Oarecum… Cateva zile cu soare, cu mult soare in care am stat lungit in sezlong, incercand sa uit. Memoria imi joaca feste, probabil tuturor ne joaca. Nu poti sa uiti la comanda, sa pocnesti pur si simplu din degete si sa dispara. Si nu-ti poti rechema in constient lucrurile frumoase pe care le-ai trait odata si care s-au ascuns in cine stie ce cotlon intunecat al acesteia. Ne amintim aleatoriu, ne amintim nedrept. Cert este ca nu poti intelege daca n-ai fost aici, daca n-ai trecut prin tunel. De fapt nici cand esti aici nu intelegi, doar te straduiesti sa o faci. Te privesti in oglinda si vezi acelasi chip de alta data si poate de aceea iti este greu sa crezi ca totul s-a schimbat, ca tocmai ai iesit pe o usa care s-a inchis cu zgomot in urma ta, apoi ai auzit cheile ferecand-o cu o mie de lacate grele. Nu, nu inteleg nici acum insa inteleg , stiu ca nu inteleg si ca nu poate fi inteles nimic. Da, ramane Dumnezeu, penduland uneori intre Dumnezeu-ipoteza si Dumnezeu-certitudinea, intre cel ce a ingaduit totul si cel care te poate scoate. El n-a plecat, El nu pleaca. Noi suntem cei care plecam de acasa ca sa ne traim viata aiurea, risipind averea Tatalui – tocmai aceasta viata maruntita in clipe despre care ni se pare ca nu se pot termina vreodata. Ni se pare…

In fata imi stau sarbatorile. Nu m-am priceput niciodata sa sarbatoresc, m-am luptat din greu sa alung cumva monotonia si plictiseala. Acum cu siguranta nu va fi, nu poate fi monotonie. Uraaaa…vine Craciunul. Da, foarte probabil va fi unul fara zapada. Ca cel de anul trecut? Nu stiu, nu mi-l amintesc. La ce-i buna zapada? Sa se faca ghetus si sa aluneci, sa risti sa-ti rupi o mana sau sa ┬átragi in piept aerul rece si sa racesti? Hm… Dar…craciun fara zapada? Si ce zapezi erau pe vremuri, ce geruri! In copilarie imi placea zapada, aveam si o sanie cu care ma dadeam uneori. Apoi in adolescenta, cand ma lungisem si eram slab ca o prajina pe deasupra, a inceput sa fie mai dificil. Degeram repede si mai aveam si ghete care luau apa si pe care le tot reparam fara prea mult succes – eram prea saraci ca sa-mi pot permite asa, pur si simplu, altele.

Mama ma asteapta de Craciun ca sa fim impreuna, ca o familie, asa ca de Craciun voi merge la Hunedoara si imediat dupa aia o sa ma intorc in Timisoara. Uff…ca sa ce? Sa astept, sa fiu, sa traiesc…

Viata merge inainte pentru ca e in mana lui Dumnezeu. Imi spun ca unul din numele lui Dumnezeu este “Speranta”. Nici macar nu stiu daca scrie asta in Biblie. Scrie?