mirosdecafea

Just another WordPress.com site


Leave a comment

Imaginand Iarna


Sa asculti iarna cu ochii inchisi, imaginandu-ti ca esti undeva, departe, intr-o alta lume.

Tanguirea vantului, zapada care se loveste de ferestrele inghetate, linistea di-nauntru, vajaitul de afara.

Incetezi sa mai fii singur desi nu este nimeni in preajma. Poate doar un inger inghesuit discret intr-un colt al camerei si care isi strange zgribulit aripile, asemeni unui porumbel alb, degerat.


1 Comment

Ei cand isi vor cere iertare?


Traim de cativa ani o perpetua si de succes culpabilizare a populatiei din tara noastra in legatura cu poporul evreu. Nu ma refer acum la ceea ce li se vara in cap copiilor pe la orele de istorie si nici la ceea ce inghitim noi, adultii de la diferitele televiziuni care ne educa correct din punct de vedere politic.Eu ma refer la crestini. Aproape ca nu exista conferinta crestina la care sa fi participat in ultimii ani si in care sa nu li se fi vorbit participantilor despre o posibila atitudine antisemita, atat personala cat mai ales una virtual existenta pe linia genealogica familiala, pana pa a treia si a patra generatie in urma. Scriptural vorbind, o astfel de atitudine este o sursa de blestem, o poarta larg deschisa catre rau si care deci trebuie inchisa prin pocainta, dezicere personala si rupere in rugaciune a legaturilor blestemului. Si cred ca este adevarat iar relatia cu Israel este una speciala, cu clauze diferite de toate cele privind alte comunitati umane. Eu personal ma declar un crestin pro-Israel. Insa vorbesc aici despre excese, despre sarea care da gust mancarii pana la un punct si i-l ia apoi cand si pe masura ce acel punct este depasit. Adica: daca mi-am cerut odata iertare in calitate de urmas al unui bunic  antisemit de exemplu, va trebui sa repet gestul la a doua conferinta? Si la a treia la fel? O a doua rugaciune de iertare privind acelasi pacat nu denota oare faptul ca nu am incredere in eficienta primeia, ca o consider oarecum anulata si de aceea o iau de la capat? Exista un sfarsit al acestui drum, o rupere a cercului vicios al vinovatiei? Sau cineva, intr-un mod foarte constient, se joaca cu mintile oamenilor manipuland unul din cele mai puternice elemente  ale sufletului omenesc si care este sentimentul de vinovatie. Esti vinovat si prin urmare trebuie sa taci, esti vinovat si de aceea trebuie sa stai cu nasul in tarana, esti vinovat asa ca trebuie sa suporti gesturi si atitudini  (altfel insuportabile) atunci cand acestea vin din partea fostelor tale victime.

In alta ordine de idei, de vreme ce ne cerem iertare, nu e normal sa ne asteptam ca la un moment dat aceasta sa fie acordata si acest lucru sa duca la incheierea intregului process de vinovatie – pocainta? Cat trebuie sa te pocaiesti ca sa fii iertat? Din cate stiu eu, in Biblie recunoasterea si regretarea raului faptuit este imediat urmata de iertare, acordata generos de catre Dumnezeu, fara regrete si fara jumatati de masura. Stau lucrurile altfel cand ne pocaim de anti-Semitism? Si daca da, pe ce baza Biblica?

O ialta ntrebare pe care eu o consider la fel de legitima ca si problema antisemitismului ce trebuie rezolvat este aceasta:

Ei (evreii) cand isi vor cere iertare? Mereu ni se solicita o “mea culpa” care variaza intre recunoasterea si asumarea faptelor atat a celor personale cat si a celor facute de grupul social cu care ne identificam pe de o parte acea atitudine care poate merge catre paranoia cand vina devine component de baza in definirea propriei identitati, pe de alta parte.

Dar ei? Dar vinovatia lor? Raman totusi  poporul  care l-a dat pe Marx, o multime din apropiatii lui Lenin care au orchestrat revolutia bolsevica (Leo Trotky de ex.) si mai apoi razboiul civil din Rusia ,cu toate grozaviile lui, au fost evrei. Comunismul Romanesc i-a avut in frunte (Ana Pauker) si evreii din Romania si-au gasit loc in randurile infamei securitati comuniste  din anii  ’48 – ’50.

Asa ca…ei cand isi vor cere iertare, domnilor pastori?