mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Despre un an nou – text de necrezut (decat partial…probabil)

Leave a comment


winternight

Nostalgie ruseasca cu scrasnet de senile, cu zgomotul harsait de kalasnikov tocmai armat, ca o injuratura inghitita odata cu paharul de votca plin ochi. Viitorul ne face cu mana iar noi il privim cu suspiciune si asta pe buna dreptate – e un necunoscut purtator de masca, de masti suprapuse asa incat fiecare masca reprezinta fiinta celei anterioare si iluzia urmatoareia. “Esti dintre ai nostrii sau dintre vrasmasii nostrii?… El a raspuns: “Nu”.”

Cum arata o invitatie la dans in lipsa muzicii? Si dansul care incepe, care tocmai a inceput, pantofi tarsaiti pe parchetul lacuit. Zgomotul lemnului zgariat sau lovit de cadenta talpilor e singura armonie careia trebuie sa-I raspundem cu propriile miscari: un-doi-trei, un-doi-trei si tot asa… Ne rasucim intr-un tropait surd iar tropaitul acesta ne face sa ne rasucim din nou, mereu si mereu intr-un ciclu nesfarsit… Nu te opresti niciodata sau nu te opresti niciodata pana cand te opresti. Stop…nu, voi nu va opriti, doar el. Apoi ne intrebam, intrebam: ce este asta? Si dintr-un colt al camerei goale, o voce ne raspunde: viata, iar noi repetam: viata, asta e viata adica tocmai ceea ce facem, gandim, mestecam intre falci, scuipam discret sau inghitim ingretosati si in sila. Sa faci unele lucruri cu sila, cu de-a sila ca astfel sa mituiesti ordinea existenta si sa-ti castigi drum si loc catre un pic de placere, liniste si lasare in pace. Piruetele si paharul de apa de la robinet si ghetele nedate cu crema si telefonul care ne enerveaza atunci cand suna si cand nu suna si prietenii care au darul de a scoate din sarite cand ne cauta si cand nu o fac, da, asta e viata.

Cum ati trait sarbatorile? De fapt se spune: cum ati petrecut sarbatorile? I-am raspuns unui curios: a fost grozav, o daaa…m-am distrat de minune. Si m-am odihnit, ce m-am mai odihnit! Iar acum sunt OK si totu-I OK. Apoi i-am dat un zambet-grimasa ca sa intaresc cele spuse dar nu cred ca-l pasa iar intrebarea a fost doar asa…de complezenta. Exista si altfel de intrebari decat cele formale, de plastic,  insa nu avem timp de ele. De fapt, nu avem timp de raspunsurile oferite de celalalt pentru ca raspunsurile sunt ale lui pe cand timpul e al nostru.

Nu ma intereseaza, nu ma interesezi, nu vreau sa stiu de tine, mori, crapa, dispari. Sau nu. Undeva, ascunse, un pic de compasiune, intelegere, caldura, rabdare, iertare a doua sansa, a treia, a patra. O bunatate asemeni celei a lui Dumnezeu.

Am inceput anul ca o masca din aceea de teatru cu rasu’-plansu’ (nu cumva erau doua, cate una pentru fiecare “mood”?) sau ca figura lui Christos din icoana aceea din nus’ ce manastire din Egipt: un colt al gurii ridicat si un altul coborat, amestecand contrarii in aceeasi figura si in acelasi fragment de timp, luand totul la gramada, cu ambele brate incarcate pentru ca asta este…, lucrurile exista pur si simplu si ce ti-e dat in frunte ti-e pus. Sau nu, nu e asa totul ci doar o parte, restul sunt spice de grau sau buruieni culese pentru ca au fost semanate, pentru ca le-am seamanat iar ce ramane apartine fatalitatii iar acele “God’s things” sunt doar cateva, proportia fiind variabila, discutabila si necunoscuta. Fatalitate pusa in fata libertatii. Cere-i scorul? Castiga cineva? Cine?  Ma gandesc ca va trebui sa iau decizii, chestie la care am devenit tot mai indolent si nepriceput pentru ca vrut sa ma desprind de lume, de aceasta lume care pare sa-mi faca in ciuda, innebunitor de altfel decat dreapta sau frumoasa. O lume creata de Dumnezeu si strambata, rasucita, sparta in mii de bucati de cand cu Adam si marul. Lume turbata, incapatanata in schiopatatul parca tot mai urat si in nebunia de a insista sa existe, mereu in aceeasi conditie. “Indrazniti, eu am biruit lumea” este tocmai refuzul de a accepta un status quo urat si de a-I opune frumusetea, biruitoare pentru ca este, exista si pentru ca asemeni luminii, este tenace in fata incercarilor de tot felul ale intunericului de a o ucide. Iar eu ma intreb acum daca nu incep sa cant fals atunci cand las in urma ciuda si incep sa fc pace cu existenta – a mea si a altora?

La ce sa ne asteptam? La orice vrem, ne place, credem ca e bun si se inscrie in perimetrul general al binelui, cat cunoastem acest bine. Putem sa visam mult, sa visam mare, sa credem pe masura viselor sau chiar mai mult, uimiti sa vedem ca chiar functioneaza, ca realitatea se pleaca in fata adevarului si mila biruieste judecata, fie ea si dreapta. Pentru ca nimeni nu merita nimic iar ceea ce ni s-a dat, avem sau primim ne vine doar prin har si déjà lucrurile devin serioase si nu se mai preteaza unui discurs superfuu iar eu n-am altceva la indemana in acest moment.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s