mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Intunecatii ochi albastrii

1 Comment


blue-eye

Articolul de mai jos l-am scris in urma cu opt ani si publicat pe un blog pe care, intre timp, l-am ingropat. Zilele astea mi-am amintit de el. Si de ceea ce a fost atunci. De fapt de ceea ce  n-a fost. M-am gandit sa-l revizuiesc si sa-l postez din nou. Nu stiu daca este o idee buna. In general nu-mi place sa vorbesc prea concret despre mine. De data asta fac o exceptie. Sper ca nu expun pe nimeni in afara de mine si asta intr-o masura pe care o socotesc acceptabila. Daca o sa constat ca m-am inselat il voi sterge din nou, de data aceasta pentru totdeauna.

Avea 26 de ani si ochi albastri, foarte albastri. Era de o frumusete anume, care nu putea trece neobservata, desi nu facea nimic pentru a frapa si agresa. Nu se imbraca provocator si nu-si punea machiaj de doua degete. Poate tocmai de aceea mi-a atras atentia; exista o anumita putere de persuasiune a discretiei, un farmec al bunului simt, in contrast cu carnea expusa peste tot, in plina strada.

Mai tarziu am realizat ca avea oarece tendinte de ingrasare, pe care le controla printr-un regim draconic, pe de o parte, si pe de alta parte fumand tigara dupa tigara.

  Am ajuns sa ne cunoastem intamplator in fabrica unde lucram amandoi dar a fost o intamplare pe care am dorit-o, care m-a bucurat. Am aflat ca stie sa deseneze si ca luase cateva premii pentru asta, in timp ce era in liceu; si eu obisnuiam candva sa desenez si sa pictez asa ca am avut un punct de discutie. A doua zi mi-a adus o mapa cu desene si mi le-a aratat si am inteles ca premiile luate au fost meritate deplin.

Si am mai aflat apoi ca este maritata si are un copil si am stiut ca am in fata un drum cu sens interzis. Dar constiinta functioneaza subtil si e trasa in toate partile de funii din cele mai diverse, ca o papusa de carpe. E atat de usor sa vezi ceea ce vrei sa vezi, sa crezi ce-ti convine si mai ales sa-ti gasesti scuze ca alternativa la asumare, schimbare si pocainta. Asa ca am cautat sa ma intersectez cu ea, evident, “intamplator” iar apoi acest lucru a devenit relativ usor: a ajuns sa lucreze in echipa mea. Ma cauta din priviri la randul ei si imi zambea intr-un anumit mod si mai ales ochii, ochii aceia albastri. Nu poti sa minti cu ochii, doar cu cuvintele.

Sa nu ma intelegeti gresit, atractia mea nu era inainte de toate fizica, desi si aici eram suficient de lucid ca sa stiu ca aceasta latura isi va face prezenta in viitorul apropiat. Ma indreptam incet spre ea prin gesturi marunte, schimburi scurte de cuvinte, bucuria unor emotii, leganat de vise dulci despre care stiam ca sunt irealizabile. Si totusi, ascultand din cand in cand gandul fugar ca ar putea exista exceptii de la regula ca desi pacatul se plateste, eu as putea trai una din aceste exceptii.

   Cu timpul i-am aflat povestea:

Crescuse intr-o familie cu probleme, cu un tata alcolic si violent iar mai apoi a trait drama divortului parintilor. Dupa aceea i-a murit mama. A ramas cu tatal, un betiv care o injura mereu si de aceea in copilarie si-a spus ca neaparat se va marita cu un barbat care o s-o respecte. S-a gandit ca acesta trebuie sa fie pocait, pentru ca pocaitii sunt diferiti de restul, de “ceilalti” si probabil isi respecta sotiile. Si l-a gasit cand avea 17 ani; el era cu vre-o 6 ani mai mare si era penticostal. Au trait impreuna, ea a ramas insarcinata iar lucrurile s-au precipitat pentru ca aparentele trebuiau salvate, gunoiul maturat sub covor si toata lumea trebuia sa intre si sa iasa cucapul sus din biserica. Si viitoarea soacra i-a spus: “no’, daca-l vrei pe baiatul meu, atunci tre’ sa te pocaiesti” – adica sa se boteze si sa devina penti’. Cam asta insemna pocainta in capul acestei femei. Nu stia, ea si multi altii, ca pacatul nu se rezolva prin casatorie ci prin pocainta.

Si s-a botezat.

Apoi s-a pocait – cred ca chiar s-a pocait, mi-am dat seama de asta mai tarziu.

Dar un drum inceput cu stangul risca sa continue la fel, intr-un defazaj perpetuu fata de mersul lui Dumnezeu si in absenta binecuvantarii acestuia. Au avut un copil care am murit imediat dupa nastere, relatia dintre ei a inceput sa se deterioreze, probabil sub presiunea crizei; au aparut certurile din ce in ce mai violente.

In tot timpul asta, cei din biserica i-au descoperit talentul muzical. Avea o voce absolut extraordinara si canta de asemeni la chitara. Si au facut ceea ce fac evanghelicii in general: cand se pocaieste unul mai cu mot, il urca pe un soclu si-l pun imediat sa “slujeasca”. Si asa ajung sa predice avocati, ofiteri, directori care or fi ei buni in meseria lor dar sunt copii spirituali si asta nu-i vina lor; doar Fat Frumos crestea intr-o zi cat altii intr-un an, oamenii obisnuiti nu. Notiunea de ucenicie se pare ca lipsea cu desavarsire. Asa ca au pus-o sa cante, apoi au inceput s-o ia in diferite “misiuni” prin alte biserici. Devenise un fel de star local…

Dupa aceea a inceput sa vada; ca sfintii nu-s toti si intotdeauna sfinti, ca exista o scena si de asemeni exista culise, ca exista o discrepanta intre ceea ce se spune si se traieste efectiv. Mi-a povestit de un lider din biserica, caruia-i plecase nevasta in Austria, la munca, si care i-a propus sa se culce cu el. L-a refuzat. Mi-a spus o data ca multe lucruri se ascund sub haina religiei; i-am dat dreptate atunci si nu mi-am schimbat parerea intre timp.

  Apoi barbatul a inceput s-o insele pentru ca, imi spunea ea, “stii cum sunt barbatii, ziua cu una, noaptea cu alta”. Nu, nu stiam ca asa sunt barbatii.

Au mai avut un copil care de data aceasta a trait.

Apoi l-a inselat si ea.

Si nimic n-a mai mers si ceea ce a inceput ca un vis, s-a transformat in cosmar. Am aflat ca vrea sa divorteze; mi-am dat seama ca este probabil in cautarea unei alternative si ca se oprise in dreptul meu.

   In toata aceasta perioada, Dumnezeu m-a avertizat de mai multe ori despre raul care-mi era aproape si am inteles…

In cazurile de acest fel, cred ca exista un punct critic pe care, daca reusesti sa-l depasesti, ti-e mult mai usor apoi sa mergi in directia corecta si batalia a fost deja castigata. Ceva in genul: “impotriviti-va diavolului si el va fugi de la voi…” Am trecut peste un astfel de punct critic atunci cand mi-a spus ca barbatul ei lipseste de acasa in seara care urmeaza.

M-am prefacut ca nu inteleg. Ea s-a prefacut ca nu intelege ca inteleg. Apoi totul a fost simplu si in zilele care au urmat am putut sa discutam calm, ca si cum nimic nu s-a intamplat si mai ales ca si cum nimic nu s-ar fi putut intampla vreodata.

In discutiile noastre mi-a spus un lucru care mi-a ramas adanc infipt in memorie:

“cand eram crestina, aveam o pace extraordinara si traiam cu sentimentul ca sunt cu Domnul tot timpul si nimic rau nu mi se poate intampla; imi lipseste asta. Sa stii ca nici un om nu te poate iubi asa cum te iubeste Dumnezeu”.

Am plecat amandoi din fabrica, ea inaintea mea.

   N-a existat niciodata intre noi ceea ce s-ar putea numi o “relatie” ci mai degraba o apropiere emotionala si intelectuala (pentru ca, am uitat sa spun, era de o inteligenta sclipitoare). In alte circumstante lucrurile ar fi putut sta altfel insa nu negociezi niciodata trecutul, al tau sau al altora. El este un drum inchis, care se deschide in partea cealalta, a viitorului asa ca iei lucrurile asa cum sunt, nu cum ar fi trebuit sau ar fi putut fi daca… Un mers inainte in acest caz, ar fi insemnat, probabil, un prezent intens si un viitor aiurea, adica ceea ce refuzam, nu vrem sa stim de cele mai multe ori iar regretele rascumpara doar vina, nu si consecintele. Lumina se dovedeste a fi intunecata, frumusetea urata, libertatea incatusata, nobletea sordida.

Am mai vazut-o, cred, o singura data, dupa cativa ani. Eram intr-o masina, in drum spre casa si ea tocmai iesise dintr-o curte si cred ca vorbea cu cineva. Nici macar nu sunt sigur ca era ea. Nu m-a observat…

Atat.

Advertisements

One thought on “Intunecatii ochi albastrii

  1. Bine ai venit Dane!
    Mi-au lipsit scrierile tale sii mi-a fost dor sa mai vad o sclipire din inima ta.
    Te felicit pentru tarie, nu ma pot lauda cu asa ceva, pe mine m-a pazit Dumnezeu cand eram pe punctul sa cedez si a schimbat situatia.
    Pe cei mai slabi ii pazeste cu : nici-o ispita care sa nu fie potrivita cu puterile voastre.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s