mirosdecafea

Just another WordPress.com site

Razlete (1)

1 Comment


Moartea mamei mele m-a obligat sa ma gandesc la mai multe lucruri pe care inainte doar mi le imaginam sau nici atat, de care incercam sa nu vorbesc, sa le ascund. Caci moartea alearga si ne obliga sa alergam impreuna cu ea catre lucruri pe care le detestam si pe care tot incercam sa le ocolim.

Inainte de toate am realizat ca nu am fost pregatit pentru asa ceva si am mai inteles ca nu poti niciodata sa fii pregatit pentru disparitia unui om pe care il iubesti. Si asta indiferent de varsta celui plecat (mama a avut 87 de ani).

Am mai vazut ca pocaitii pot fi cei mai tembeli mangaietori cand iti repeta mereu si mereu ca ea e cu Domnul si e bine. Aasa ca hai sa nu mai complicam lucrurile pentru ceea ce este o simpla schimbare a starilor de agregare; mai putine lacrimi si mai putina durere ca doar avem nadejde. Si realizezi ca omul e prea prost ca sa-si dea seama ca o despartire doare iar daca nu se intampla asta, atunci foarte probabil ca au lipsit legaturile a caror ruptura sa provoace suferinta.

Si ca, in timp ce stii ca e cu Domnul, ai vrea sa vie in continuare cu tine iar moartea creeaza acea prapastie imensa indusa de faptul ca existam vesnic insa pe doua taramuri diferite si ca rand pe rand trecem de pe unul pe celalalt si in urma raman alti oameni care isi justifica propria umanitate tocmai pentru ca plang, se lamenteaza, sufera. Ca e normal sa doara, sa dureze, e normal sa-ti amintesti si amintirile sa nu dispara ci sa se cuibareasca undeva, intr-un colt de suflet si de acolo sa muste din cand in cand, probabil de-a lungul intregii vieti.

Advertisements

One thought on “Razlete (1)

  1. Cred ca sunt printre ultimii care ar aparamodul de manifestare al oamenilor care frecventeaza bisericile, dar te-ai gandit ce anume ar putea sa spuna cineva care incearca sa te consoleze in momentele acelea astfel incat sa te ajute?
    Raspunsul e: nimic. Orice ar spune, sau nu ar spune, nu ajuta.
    Iti spun ca am trecut prin asta si am fost si in cazul nefericit in care nu am avut convingerea ca au ajuns in locul binecuvantat.
    Cred ca asta e chinul care o sa ma urmareasca toata viata si dincolo de ea.
    Pe tine o sa te consoleze gandul ca e cu Domnul, dupa ce durerea o sa se mai estompeze in timp.
    Si ai sa o mai vezi si in viata asta, in visele de noapte, pline de dor, durere si bucurie totodata.
    Vezi ce faci in continuare, ai grija de tine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s