Inceput de An

January 7, 2014 by DanH 1 Comment

Un nou an, ca o promisiune despre care nu stii daca se va implini in cele din urma. Pentru ca nu ni se dau ani ci clipe. Vom realiza ca am avut parte de un an intreg abia dupa acesta se va fi terminat. Pana atunci facem echilibristica pe sarma ingusta a prezentului, straduindu-ne sa prindem din zbor frumusetea ostenita a cerului si sa intelegem taina vietii, intelesul trecerii ei.

E ciudata toata aceasta incrancenare pe care o observ in jurul meu si ma gandesc ca vine dintr-o orbire interioara care ne face sa confundam timpul cu eternitatea si sa credem ca ni s-a dat un an ca un fel de cec in alb si nu doar un inceput.

Alergam, luptam si ne luptam unii cu altii, impartim priviri acre sau doar plictisite celor din jur, ne inghesuim in tramvaie in drum spre serviciu sau spre casa, facem planuri si bani, cumparam si vindem, plangem si ne plangem sau radem – singuri, impreuna cu altii sau de altii care la randul lor vor rade de noi.

Trecerea timpului e implacabila insa nu condamna la fatalitate inerta.

Un an este o pagina alba pe care Dumnezeu ne-o aseaza in fata si ne pune alaturi stiloul desfacut. Vom incepe sa scriem propriul text, vom taia si vom mazgali insa nu vom reusi sa stergem deplin ceea ce am gresit pentru ca timpul curge intr-un singur sens si niciodata invers iar un pacat iertat nu este un pacat inexistent.

Acum doi ani cand am fost prima oara in Brazilia, mi-am luat cu mine jurnalul – un fel de caiet cu copertile cartonate – iar pe plaja l-am asezat langa mine, pe nisip. Numai ca m-am apropiat prea mult de apa asa ca la un moment dat l-am vazut plutind si indepartandu-se. L-am scos insa ori de cate ori il deschid imi amintesc de apa sarata a oceanului care mi-a decolorat paginile scrise (din pacate) cu stiloul.

Vom scrie pe pagina timpului poeme sau bocete, ne vom scrasni printre dinti injuraturile, revoltele si nemultumirile sau vom darui cuvinte-balsam celor pe care Dumnezeu ni i-a pus alaturi sau cu care doar ne vom intersecta pentru cateva clipe. Vom vorbi despre noi insine cu noi insine sau cu Dumnezeu. Vom vorbi frumos si vom vorbi urat.

Si in momentele de luciditate, vom taia cu o linie ceea ce am spus si n-ar fi trebuit spus. Dar o pagina astfel mazgalita este de o mie de ori mai frumoasa decat una impecabila la prima vedere insa intunecata prin sensurile rostirilor pentru ca o constiinta incarcata este de preferat uneia adormite, chiar daca te loveste cu bocancul in fata pana iti scuipi dinti. Si o viata fara regrete este imposibila in coditii de luciditate.

Vom scrie cu speranta – speranta ca odata Dumnezeu va lua paginile vietii noastre si le va transcrie el insusi si nici una din mazgalelile noastre nu va mai fi ramas pe noua pagina. Atunci cerul va fi deplin in noi pentru ca vom fi ajuns deja in ceruri.

Si in incheiere, celor care ajungeti (mai mult sau mai putin) intamplator pe aici, va doresc un an binecuvantat.